Proiecte pentru ajutorarea comunităţii de romi din comuna olteană Iancu Jianu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Elevii de etnie romă din comuna Iancu Jianu au probleme cu transportul... (Foto: romaeducationfund.ro)
Elevii de etnie romă din comuna Iancu Jianu au probleme cu transportul... (Foto: romaeducationfund.ro)

Problemele cu care se confruntă cea mai numeroasă comunitate de etnie romă din judeţul Olt, localizată în comuna Iancu Jianu, au fost discutate, ieri, într-o şedinţă la sediul primăriei din localitate. Reprezentanţi ai comunităţii de etnie romă, de la Prefectura Olt ş.a. au participat la această întâlnire.

La şedinţă au fost prezenţi primarul comunei, reprezentantul pe probleme de romi din cadrul Cancelariei Prefectului, inspectorul şcolar pentru minorităţi din cadrul Inspectoratului Judeţean Şcolar Olt, directorul Liceului din Iancu Jianu, reprezentantul poliţiei din comună, preşedintele Partidei Romilor Pro-Europa Olt, precum şi liderii locali ai comunităţilor de romi.

În cadrul şedinţei au fost discutate o serie de probleme cu care se confruntă comunitatea de romi din comuna Iancu Jianu. De asemenea, celor prezenţi la întâlnire le-au fost prezentate propunerile privind “Planul local de acţiune pentru incluziunea comunităţilor de romi din Iancu Jianu în 2013”. Printre cele mai importante proiecte pe care primăria le are în implementare în acest moment pe raza comunei au fost menţionate: două grădiniţe - una în satul Rudari şi cealaltă în satul Dobriceni – lucrări finanţate prin Banca Mondială, regularizarea pârâului Olteţ pe o suprafaţă de opt kilometri - finanţare cu sprijinul Apele Române Râmnicu-Vâlcea prin Fondul de Mediu, realizarea de puncte pietonale peste pârâul Olteţ, realizare drumuri de exploatare agricolă - finanţare prin FEADR, respectiv amenajarea unei pieţe, proiect finanţat prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală.

Iancu Jianu - prima la număr de romi, prima la număr de elevi interesaţi de carte

În acelaşi timp, participanţii la şedinţă au aflat şi că în comună există proiecte pentru care nu au fost identificate încă surse de finanţare, printre acestea aflându-se: un program "After school" pentru copiii din clasele I-IV; reabilitarea căminului cultural din localitate sau reabilitarea drumului comunal de aproape trei kilometri ce leagă satul Rudari, de centrul comunei.

“O problemă stringentă în această comună este necesitatea procurării unui al doilea microbuz pentru transportul de elevi din satul Rudari, situat la aproaqpe cinci kilometri de şcoală, dat fiind că, în această comunitate, există un număr de 95 elevi care sunt transportaţi cu un singur microbuz a cărui capacitate este limitată, de numai 16+1 persoane. Este un aspect pe care îl avem în vedere cu prioritate şi faţă de care conducerea Inspectoratului Şcolar a promis că ce va ocupa, mai ales că unităţile de învăţământ din comuna Iancu Jianu sunt pe locul I - rural la numărul de elevi înscrişi”, a declarat Mihai Cristina Maria, consultant pe probleme de romi în cadrul Prefecturii Olt.
 

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite