Video Hoț care dădea de patru luni spargeri în Balș, prins după ultima lovitură. Ce căuta răufăcătorul VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un tânăr în vârstă de 23 ani, care de luni bune dădea spargeri în locuințe din orașul Balș, din județul Olt, a fost prins după ultima lovitură. Polițiștii au mai recuperat doar o parte din bunuri.

Hoțul are 23 ani și acționa singur, cel puțin conform primelor date. Din aprilie și până în prezent a dat șapte spargeri, de fiecare dată fiind interesat de obiecte pe care le putea valorifica ușor: electronice, telefoane, bijuterii.

Ultima spargere a dat-o în casa unui localnic plecat de la domiciliu pentru o săptămână, cel puțin asta le-a spus păgubitul polițiștilor. Acesta și-a recuperat bunurile în întregime.

La data de 19 august 2023, în jurul orei 08,00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la faptul că persoane necunoscute ar fi pătruns în locuința unui bărbat, din orașul Balș, județul Olt, de unde ar fi sutras mai multe bunuri.

La fața locului s-au deplasat polițiștii Poliției orașului Balș, care, din primele verificări, au stabilit faptul că, în perioada 13-19 august a.c., persoane necunoscute ar fi pătruns prin efracție în locuința unui bărbat din orașul Balș, de unde ar fi sustras mai multe bunuri electronice.

În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate în vederea identificării persoanelor bănuite, recuperării prejudiciului și dispunerii de măsuri legale”, au precizat reprezentanții Poliției Olt. 

Hoțul acționa de unul singur, conform primelor date FOTO: arhiva
Hoțul acționa de unul singur, conform primelor date FOTO: arhiva

La scurt timp făptașul a fost și identificat, fiind vorba de un tânăr în vârstă de 23 de ani, din comuna Vulpeni, județul Olt, de la care au fost recuperate bunurile furate din ultima locuință călcată. Nu la fel de mare noroc au avut însă și celelalte victime ale tânărului.

„De asemenea, în urma cercetărilor efectuate, s-a constatat faptul că, în perioada aprilie – august anul curent, tânarul ar mai fi fost implicat în alte șapte fapte de furt calificat, săvârșite în orașul Balș, prejudiciul fiind recuperat în proporție de 70%.

După administrarea probatoriului, la aceeași dată, sub supravegherea procurorului de caz, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Balș, pe numele tânărului bănuit de comiterea faptelor a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Olt, urmând ca în cursul zilei de 20 august să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propuneri legale”, au mai transmis polițiștii. 

Judecătorul a decis arestarea preventivă, astfel că tânărul va sta cel puțin următoarele 30 de zile în arest.

„Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de pocedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, mai specifică reprezentanții IPJ Olt.

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite