FOTO VIDEO  Medicină în România secolului XXI: pacient la Infecţioase legat cu funie din cearşafuri. Medic: „Legislaţia permite“

0
0
Imagine cu pacientul legat de la Spitalul Judeţean din Slatina FOTO Facebook
Imagine cu pacientul legat de la Spitalul Judeţean din Slatina FOTO Facebook

Câteva fotografii care înfăţişează un bărbat imobilizat într-un pat de la Spitalul Judeţean din Slatina au stârnit reacţii negative de amploare după ce au fost postate, vineri după-amiază, 25 septembrie, pe Facebook. În vreme ce o parte dintre internauţi au condamnat imobilizarea pacientului, alţii au venit cu posibile explicaţii ale situaţiei. Oficialii unităţii sanitare spun că imobilizarea pacienţilor este legală în cazuri extreme.

Fotografiile respective prezintă un bărbat cu vârsta de peste 40 de ani, imobilizat de mâini şi de picioare cu materiale textile de un pat. Din fotografii pare că persoana cu pricina ar avea probleme psihice şi se precizează că acestea au fost făcute în cadrul secţiei Boli infecţioase a Spitalului Judeţean din Slatina.

Textul scris de autorul fotografiilor, redat integral: ”Priviţi condiţiile şi cum sunt trataţi pacienţii în Spitalul Judeţean Slatina. Pacienţi legaţi de pat şi neîngrijiţi. Ruşine! Daţi mai departe pentru a stopa abuzurile medicilor!”.

Pozele s-au răspândit ulterior pe reţeaua socială devenind virale şi au adunat nenumărate comentarii, majoritatea condamnând metoda folosită de autorităţile medicale de la Spitalul Judeţean din Slatina: ”Nenorociţi! Doctorii din România!! (…) Ceeee!? Nu se poate aşa ceva în anii ăştia! (…) Aşa se face medicină în ţara asta (…) Să le fie ruşine că nu au găsit altă metodă (…) Nu trebuia să îl lege aşa, puteau simplu să îi facă o injecţie (…) Chinuie oamenii că nu sunt în stare să-şi facă treaba profesional (…)”.

Alţi internauţi au căutat să explice imobilizarea pacientului: ”Asta se practică în toate spitalele din România din cauza lipsei de asistente şi infirmiere. Bolnavii sunt legaţi de pat ca să nu îşi scoată tuburile sau să nu cadă din pat pentru că au o asistentă la 50 de pacienţi. Nu e nimic ieşit din comun la noi. (…) Dacă o fi vrut să se dea cu capu’ de pereţi cum vroiaţi să-l potolească?? (...)”.

Directorul medical al Spitalului Judeţean din Slatina, dr. Cătălin Pătru, interpelat telefonic, a precizat că imobilizarea pacienţilor este permisă de legislaţie printr-un regulament strict care se aplică în anumite cazuri şi că aşa s-ar fi întâmplat şi în cazul de faţă.

”Legislaţia permite contenţia, cum este denumită imobilizarea unui pacient în termeni medicali şi ea se poate face şi cu materiale textile – cum sunt cearşafurile, dar nu numai ele, însă sunt şi mijloace de contenţie mai aparte, omologate, aşa cum sunt la secţia de Psihiatrie unde există nişte chingi. Dar noi, neavând aceste chingi speciale, am apelat, cum am spus, la materiale textile, lucru permis de legislaţie. Contenţia se face conform unui protocol, pacientul respectiv este contenţionat o perioadă scurtă, apoi este eliberat, dar pe toată durata acestei măsuri pacientul e supravegheat mereu, adică este imobilizat ca să nu se rănească. De regulă, o asemenea practică, care este una preventivă, se foloseşte pentru persoane care sunt în sevraj sau în alte situaţii similare”, a declarat dr. Cătălin Pătru.

La rândul său, managerul Spitalului Judeţean Slatina, dr. Andrei Iordache, a afirmat că metoda folosită în cadrul unităţii aşa cum reiese din fotografii este una regretabilă şi că va avea o şedinţă cu toţi şefii secţiilor medicale din cadrul spitalului pentru ca aceştia să nu mai folosească pe viitor improvizaţii la imobilizarea pacienţilor cu probleme, ci mijloace omologate.

Pacientul respectiv se numeşte Alecu M., în vârstă de 49 de ani, şi, zilele trecute, a fost adus la spitalul din Slatina cu un sindrom febril pe fondul unei infecţii osoase care, coroborat cu faptul că bărbatul era şi în stare de ebrietate - potrivit cadrelor medicale, i-a provocat acestuia o criză acută de sevraj (v. VIDEO). Pacientul a fost externat a doua zi după ce au fost făcute pozele.

Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:

VIDEO  Gardul de sârmă din ”Epoca de Aur” de la Spitalul Judeţean Slatina a fost pus la pământ

VIDEO  Începe demolarea gardului comunist de la Spitalul Judeţean din Slatina

Spitalul Judeţean Slatina se modernizează, dar nu scapă de imaginea scandalurilor de malpraxis

O nouă acuzaţie de malpraxis la Spitalul Judeţean din Slatina: copil de patru ani rămas paralizat de o mână

Slatina


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri