Dosar penal pentru concursul de director de şcoală din Olt. Ministerul Educaţiei a sesizat organele de anchetă UPDATE

0
0
Foto A.M.
Foto A.M.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina a deschis un dosar de cercetare penală, ca urmare a unei sesizări venite din partea Ministerului Educaţiei. Cercetările vizează presupuse nereguli în desfăşurarea concursului pentru ocuparea posturilor vacante de director/director adjunct organizat în această primăvară.

UPDATE: Ministerul Educaţiei a confirmat, într-un răspuns transmis la solicitarea „Adevărul“, pe de o parte că rezultatele controlului, cuprinse într-un raport, au fost transmise către organele de anchetă, iar pe de alta că Ministerul a dispus Inspectoratului Şcolar Judeţean Olt să adopte „cu celeritate“ mai multe măsuri privind intrarea în legalitate.

11 lucrări cu probleme

Ministerul a desfăşurat două acţiuni de control, în 26 mai 2022 şi 10 iunie 2022, în urma cărora s-au constatat mai multe nereguli. Concluzia membrilor echipei de control:„Nu s-a respectat cadrul legal cu privire la organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, sesiunea ianuarie-aprilie 2022, din cadrul ISJ Olt. Mai precis, nu au fost respectate prevederile metodologiei aprobate prin ordinul de ministru nr. 4.597/2021, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul în care Comisia de organizare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din cadrul ISJ Olt nu a respectat prevederile legale privind arhivarea documentelor întocmite şi nici corectitudinea şi obiectivitatea procesului de evaluare de către membrii comisiei de evaluare.

Echipa de control a identificat 11 (unsprezece) candidaţi ale căror borderouri de notare conţin fragmente/înscrisuri/părţi în copii color, contrar prevederilor legale prevăzute de ordinul de ministru nr. 4.597/2021, cu modificările şi completările ulterioare“, se menţionează în răspunsul transmis „Adevărul“.

Iată care sunt măsurile dispuse de la nivelul Ministerului Educaţiei, în urma celor două controale:

Pentru Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt: Cercetarea disciplinară pentru preşedintele şi membrii Comisiei de evaluare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din cadrul ISJ Olt şi aplicarea cu celeritate, de către Consiliului de Administraţie al ISJ Olt, a unor măsuri privind intrarea în legalitate a candidaţilor care au fost identificaţi cu borderouri de notare neconforme şi au fost numiţi pe funcţia de director/director adjunct, astfel încât să fie respectat cadrul legal în vigoare.

Pentru Ministerul Educaţiei: Cercetarea disciplinară a preşedintelui Comisiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat din cadrul ISJ Olt pentru nerespectarea Metodolgiei aprobată pin ordinul de ministru nr. 4.597/2021, cu modificările şi completările ulterioare şi sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, existând suspiciunea de fraudare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale în consecinţă, prin raportare la soluţia pronunţată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.

Prin adresa nr. 222/DC/11.07.2022, Direcţia Control a transmis către Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina o copie ,,conform cu originalul” a Raportului nr. 18 R/DC/05.07.2022 cu privire la activitatea de control desfăşurată la Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt şi la Colegiul Naţional ,,Ion Minulescu” Slatina,  cu rugămintea de a analiza şi a dispune, conform prevederilor legale în vigoare“.

Ştirea iniţială

„Bârfele“ privind neregulile petrecute la concursul de director de şcoală, din judeţul Olt, s-au transformat într-un dosar penal înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina. Instituţia menţionată a confirmat pentru „Adevărul“ că, în 21 iulie 2022, din partea Ministerului Educaţiei a fost primită o sesizare având ca obiect „comiterea unor presupuse fapte de natură penală cu ocazia desfăşurării, la nivelul inspectoratului Şcolar Judeţean Olt, a concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, sesiunea ianuarie – aprilie 2022. În prezent, în dosarul penal se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 C.p.“.

Sesizarea organelor de cercetare penală vine după mai multe acţiuni de control desfăşurate de Ministerul Educaţiei la Inspectoratul Şcolar Judeţean Olt, totul pornind de la sesizări trimise din judeţ către minister.

De la protest în faţa Inspectoratului Şcolar, la descinderea superiorilor în birouri

În luna aprilie, mai mulţi profesori, precum şi zeci de părinţi ai elevilor Şcolii Gimnaziale nr. 3 Slatina refuzau să accepte rezultatul concursului de director de şcoală şi vorbeau despre nereguli petrecute în cadrul concursului. Pentru şefia şcolii amintite candidaseră două profesoare, iar directoarea în funcţie la acea dată a obţinut punctaj mai mic, astfel că urma să primească decizia de numire contracandidata sa. Atunci s-a vorbit pentru prima dată, făţiş, de anumite nereguli în organizarea concursului.

Observatori şi chiar membri ai comisiei vorbeau despre favorizarea uneia dintre candidate, la interviu, iar un memoriu a ajuns la Ministerul Educaţiei. 

Tot la minister au ajuns însă şi alte sesizări, care se refereau şi la proba scrisă, anterioară interviului, dar şi la candidaţii de pe alte posturi. Doar candidaţii care obţineau cel puţin nota 7 la proba scrisă aveau acces la interviu. Un punctaj mare (peste 7) creştea şansele candidatului de a obţine postul, cu atât mai mult dacă pentru postul vizat se luptau mai mulţi profesori, iar suspiciuni sunt şi că s-ar fi „umflat“ notele unor candidaţi care ar fi obţinut în mod real 7, dar au fost notaţi cu mult peste această notă.

Zvonurile spuneau că lucrări care ar fi trebuit notate cu punctaje sub 7 au primit note „de trecere“ sau peste. Proba scrisă a constat într-o grilă cu 50 întrebări, iar corectarea se realiza de doi evaluatori, în prezenţa candidatului şi a altor doi observatori (aleşi dintre candidaţi), folosindu-se un şablon. O parte dintre lucrări ar fi fost notate cu punctaje superioare celor care rezultau pe baza răspunsurilor corecte, iar aceste suspiciuni, transformate în sesizări trimise către minister, au determinat verificări.

Într-un răspuns transmis în luna iunie către „Adevărul“, reprezentanţii Ministerului Educaţiei (ME) au confirmat că urmare a mai multor memorii s-a decis, în 15 aprilie, ca toate lucrările cu note peste 7 să fie reverificate. „În cazul uneia dintre lucrările reevaluate s-au constatat diferenţe între nota acordată de comisia judeţeană de evaluare a probei scrise şi nota acordată de Comisia Naţională“, preciza ME. 

Doar că lucrurile nu s-au oprit aici, iar după ce profesorul notat peste 7 (deşi lucrarea sa avea în mod real un punctaj mai mic), instalat în urma concursului pe postul de director, a fost destituit, peste IŞJ Olt a venit un alt control.

Existând suspiciuni că printre copiile lucrărilor peste 7 transmise în format electronic către minister s-ar fi strecurat şi falsuri (falsuri comise pentru a ascunde situaţia iniţială în care candidaţii bifaseră de fapt răspunsuri care nu le-ar fi permis să obţină note peste 7, însă le-au fost trecute note mai mari), reprezentanţii Ministerului Educaţiei au vrut să vadă originalele. S-a spart pentru asta un dulap în care erau încuiate, deoarece inspectorul şcolar general-adjunct Iustina Marica, în biroul căreia se aflau lucrările, era la acel moment într-o delegaţie.

Constatările în urma controlului i-au condus, în cele din urmă, pe inspectorii din minister la concluzia că au de a face cu posibile fapte penale, aşa că au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Slatina.

La etapa a doua a concursului pentru ocuparea posturilor de director/director adjunct rămase neocupate în toamna anului trecut au fost scoase la concurs 58 locuri vacante. Pentru evaluarea candidaţilor la proba scrisă s-au format trei comisii, neregulile depistate fiind sesizate în special în activitatea uneia dintre comisii, comisie din care a făcut parte şi inspectorul şcolar general-adjunct Iustina Marica, pe atunci inspector şcolar. Marica nu a putut fi contactată pentru a comenta situaţia nici în luna iunie, atunci când Ministerul a transmis către „Adevărul“ un prim răspuns, şi nici acum.   

Vă recomandăm să citiţi şi:

Revoltă la finalul concursului pentru funcţiile de director de şcoală: „E cu dedicaţie!“

Începe un nou concurs pentru posturile neocupate de director de şcoală. Când vor obţine numirile viitorii directori

Scandal la o şcoală din Slatina în urma concursului pentru postul de director. „Noi ne mutăm copiii dacă se schimbă!“

Slatina


Ultimele știri
Cele mai citite