CNSAS cere constatarea calității de colaborator al Securității pentru primarul Caracalului. Ion Doldurea este la al doilea mandat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe site-ul Curții de Apel București a fost înregistrată, în 11 martie 2025, o acțiune privind constatarea calității de lucrător/colaborator al securității pentru Ion Doldurea, primarul municipiului Caracal. Doldurea se află la al doilea mandat, trecând, teoretic, printr-o verificare anterioară.

Primarul Ion Doldurea este la al doilea mandat FOTO: FB/Ion Doldurea
Primarul Ion Doldurea este la al doilea mandat FOTO: FB/Ion Doldurea

Acțiunea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a fost înregistrată la Curtea de Apel București, la Secția a IX-a contencios administrativ şi fiscal, obiectul cererii fiind constatarea calităţii de lucrător/colaborator al securităţii (OUG nr.24/2008)”, iar la aceasta a făcut referire cercetătorul CNSAS Răzvan Popa, într-o postare pe Facebook.

Despre Caracal au circulat şi circulă multe legende, în general hazlii. Astăzi despre una vie. Și deloc hazlie. Se spune că 𝗜𝗼𝗻 𝗗𝗼𝗹𝗱𝘂𝗿𝗲𝗮, 𝗣𝗿𝗶𝗺𝗮𝗿 𝗮𝗹 𝗠𝘂𝗻𝗶𝗰𝗶𝗽𝗶𝘂𝗹𝘂𝗶 𝗖𝗮𝗿𝗮𝗰𝗮𝗹, ar fi cunoscut pe plan local drept "𝗜̂𝗺𝗽𝗮̆𝗿𝗮𝘁𝘂𝗹". Din împărăţia lui Doldurea (& sons) epatează Casa Doldurea – sau Retro Hotel Boutique şi Restaurant. Practic, restaurant, pub, cramă şi hotel de 5 stele, toate într-o clădire de patrimoniu din centrul Caracalului, construită în 1881.

Despre restul afacerilor în care este implicat împreună cu fiii Ionuţ Daniel Doldurea şi Cristian Marian Doldurea vă las să aflaţi din presă, dacă aveţi curiozităţi. Vă spun doar că sunt concentrate pe zona de combustibili şi sunt în special cu... statul.Cred că vă amintiţi episodul exploziei depozitului GPL de la Crevedia, din august 2023, de care familia Doldurea este legată cel puțin patrimonial. Şi declaraţia de la acea vreme a lui Ion Doldurea, în care spunea despre pompierii răniţi în explozie că este doar problema lor. Desigur, declaraţia a dat prost pentru PSD, a urmat o autosuspendare din partid, dar nimic nu i-a tulburat o nouă candidatură, în 2024. Nici trecutul recent, nici partidul, nici trecutul neştiut, nici cine i-l cunoştea. Ei bine, trecutul neştiut al „Împăratului” se află acum la Curtea de Apel Bucureşti. Pentru că ieri, în al cincilea an de mandat al lui 𝗜𝗼𝗻 𝗗𝗼𝗹𝗱𝘂𝗿𝗲𝗮 la primărie, CNSAS a introdus pe numele lui o acţiune în constatarea calităţii de 𝗰𝗼𝗹𝗮𝗯𝗼𝗿𝗮𝘁𝗼𝗿 𝗮𝗹 𝗦𝗲𝗰𝘂𝗿𝗶𝘁𝗮̆𝘁̧𝗶𝗶. Pentru curioși, dosarul are numărul 1514/2/2025”, a scris Răzvan Popa pe Facebook.

Ion Doldurea, primarul PSD al muncipiului Caracal, a câștigat la alegerile locale din vara anului trecut cel de-al doilea mandat. Conform legii, declarația sa pe proprie răspundere că nu a fost lucrător/colaborator al fostei securități a fost anexată dosarului de candidatură pe care toți candidații la demnități publice îl depun, în cazul său declarația ajungând, odată cu dosarul de candidatură, la biroul electoral competent, în aceeași zi cu depunerea candidaturii.

Procedura de verificare a persoanelor care candidează sau ocupă unele funcții ori demnități publice presupune ca persoanele care candidează, au fost alese sau au fost numite în una din demnitățile ori funcțiile prevăzute de OUG 24/2008 să facă o declarație tip prevăzută în legislație că au avut sau nu calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia. Verificarea calității de lucrător al Securității ori de colaborator al acesteia se face din oficiu pentru acestea. 

Autoritățile la care se depun declarațiile sunt obligate să trimită Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, în termen de 30 de zile de la data alegerii sau numirii în funcție, lista persoanelor care îndeplinesc funcțiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h^1), însoțită de declarațiile pe propria răspundere”, prevede ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 24 din 5 martie 2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității.

„Verificările se fac în ordinea stabilită la art. 3, respectându-se procedurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență. Se verifică cu prioritate persoanele care candidează, sunt alese sau numite în demnități sau funcții la nivel național”, mai spune actul normativ.

În urma verificărilor, direcția de specialitate din cadrul CNSAS întocmește o notă de constatare cu privire la existența sau inexistența calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării. Nota de constatare se înaintează Colegiului Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, însoțită de întreaga documentație care a stat la baza întocmirii ei, precum și de avizul Direcției juridice din cadrul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Nota de constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia cuprinde: numele, prenumele, numele conspirativ, acolo unde există, ale persoanei verificate, perioada activității în cadrul Securității sau a colaborării cu aceasta, în sensul prezentei ordonanțe de urgență, precum și lista documentelor pe baza cărora a fost emisă”, mai spune textul de lege. Colegiul CNSAS ia în discuție nota de constatare și, după caz:

a) aprobă nota de constatare și dispune Direcției juridice introducerea unei acțiuni în constatare a calității de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia;

b) infirmă nota de constatare și dispune Direcției juridice eliberarea unei adeverințe din care să rezulte că persoana verificată nu a avut calitatea de lucrător al Securității sau de colaborator al acesteia.

Ion Doldurea, conform portalului instanțelor de judecată, se află în cea de-a doua situație. 

Conform CV-ului postat pe site-ul Primăriei Municipului Caracal,  Ion Doldurea a absolvit în 1979  Institutul Politehnic București, Facultatea de Tehnologie Chimică, București. Între 1980 – 1987 a fost tehnolog, șef atelier, șef secție la Intreprinderea de anvelope, Caracal; între 1987 – 1990 - inspector de specialitate (chimie) la Inspectoratul de Stat pentru Controlul calității produselor, Caracal; între 1990 – 1993 - director comercial, Intreprinderea de anvelope, Caracal; în perioada 1993 – 2018 - administrator și acționar în propriile firme. între 2018 și 2020 nu a mai activat, menționând în CV calitatea de pensionar, pentru ca în 2020 să candideze pentru fotoliul de primar al municipiului caracal, pe care l-a și câștigat, în 2024 fiind reconfirmat în funcție.

Primarul Ion Doldurea nu a putut fi contactat pentru un punct de vedere, până la ora redactării acestui articol.

Slatina

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite