Bursa Locurilor de Muncă de la Slatina bate la uşă. În premieră, aceasta va fi organizată la Stadionul Municipal

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru prima dată, Bursa Locurilor de Muncă din Slatina are loc la Stadionul Municipal  (FOTO: M. Manea)
Pentru prima dată, Bursa Locurilor de Muncă din Slatina are loc la Stadionul Municipal  (FOTO: M. Manea)

Ultima acţiune din acest an dedicată persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă va avea loc vineri – 25 septembrie. La Slatina, manifestarea se va desfăşura, în premieră, în incinta Stadionului Municipal. Bursa Locurilor de Muncă este organizată pentru prima dată de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă în colaborare cu Centrul de Informare Europeană ”Europe Direct Slatina”.

Bursa Locurilor de Muncă va fi deschisă publicului începând cu orele 09.00. În acest sens, pe platforma betonată din incinta Stadionului Municipal Slatina, va fi amplasat un cort cu o capacitate de 1.000 mp. Până marţi – 22 septembrie, se ştie cu certitudine că la acţiune vor participa ]n jur de 50 de firme din judeţul Olt, dar şi din toată regiunea Sud-Vest Oltenia, plus Cluj, Arad sau Bucureşti.

Organizatori ai acţiunii de la Slatina sunt Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt şi Centrul de Informare Europeană ”Europe Direct Slatina” din cadrul Centrului de Consultanţă şi Management al Proiectelor ”Europroject” Slatina, parte a unui proiect numit CORE ce mai are ca parteneri Asociaţia Patronilor şi Meseriaşilor Cluj şi Primăria Slatina.

”Va fi o Bursă a Locurilor de Muncă oarecum inedită în sensul să, pentru prima dată, alături de noi participă la această acţiune şi un ONG, respectiv Centrul de Informare Europeană <Europe Direct Slatina> din cadrul Centrului de Consultanţă şi Management al Proiectelor <Europroject> Slatina. Numărul firmelor care şi-au anunţat participarea creşte de la o zi la alta pe măsură ce ne apropiem de termenul limită, joi – 24 septembrie, pentru ca, vineri dimineaţă, începând cu orele 9.00, totul să fie gata pentru persoanele cărora le este dedicată această manifestare – şomerii din judeţ de orice vârstă”, a declarat Elena Iordache, purtător de cuvânt al AJOFM Olt.

Până marţi - 22 septembrie, au fost contactate 670 de firme, din care numai 34 şi-au anunţat participarea cu un număr de 230 locuri de muncă vacante, din care zece sunt posturi strict pentru absolvenţii de studii superioare, în următoarele meserii: inginer mecanic automatist, inginer mecanic, inginer metalurgist,inginer chimist, inginer, medic veterinar, electrician, confecţioner asamblor articole din textile, vânzător, ospătar, mecanic auto, casier, tehnician veterinar, asistent veterinar, agent vânzări, coafor, frizer, cosmetician, instalator, sudor, muncitor necalificat etc.

Reprezentanţii AJOFM Olt au precizat că angajatorii care deţin locuri de muncă disponibile şi doresc să participe la Bursa Locurilor de Muncă de la Slatina pot transmite, în scris, la sediul AJOFM Olt din Slatina, oferta de locuri de muncă vacante completând formularul “Situaţia privind locurilor de muncă vacante” disponibil pe site-ul www.olt.anofm.ro.

Vă mai recomandăm pe acelaşi subiect:

Bursa Absolvenţilor Şomeri de la Slatina, mutată la stadionul ”1 Mai”

Absolvenţii şomeri din promoţiile 2015, încurajaţi să se angajeze cu până la 3.500 de lei

Slatina



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite