UPDATE Şapte persoane evacuate de urgenţă dintr-un bloc din Sibiu. Din ce cauză s-a intervenit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine generică Foto Arhiva Adevărul
Imagine generică Foto Arhiva Adevărul

Fumul care a învăluit scara unui bloc de pe Şoseaua Alba - Iulia din Sibiu a pus pe jar joi dimineaţa, 13 ianuarie, pompierii militari care au intervenit cu mai multe echipaje la faţa locului.

Update, ora 11:55 Pompierii sibieni au descoperit că cineva făcuse foc la subsol cu ajutorul unor haine: „În urma verificărilor efectuate s-au identificat la subsolul blocului mai multe materiale textile care ardeau mocnit. Au fost aerisite casa scării şi subsolul, iar locatarii evacuaţi au revenit în siguranţă în apartamente”, au menţionat reprezentanţii ISU Sibiu.

- ŞTIREA INIŢIALĂ - 

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu au menţionat că printre echipajele de intervenţie se află inclusiv o autospecială cu autoscară, dar la faţa locului au constatat că problema provine de la subsolul clădirii. Pentru a evita însă orice pericol, au decis evacuarea tuturor locatarilor care se aflau la acea oră în bloc.

„Ca urmare a unui apel venit pe numărul de urgenţă 112 referitor la degajarea de fum  pe scara unui bloc din municipiul Sibiu, Şoseaua Alba - Iulia, ISU Sibiu a intervenit de urgenţă cu trei autospeciale de stingere dintre care o autoscară, precum şi un echipaj SMURD”, au menţionat reprezentanţii ISU Sibiu. 

Aceeaşi sursă a mai precizat: „La sosirea forţelor, s-a efectuat recunoaşterea în vederea identificării sursei de degajare a fumului. S-a constatat că degajarea de fum provine din subsolul blocului. În mod preventiv s-a dispus evacuarea locatarilor din scara blocului - şapte persoane care nu necesită îngrijiri medicale. Intervenţia se află în dinamică”.

Vă mai recomandăm şi:

UPDATE Trafic blocat pe Valea Oltului, în urma unui carambol cu două dube de marfă şi două TIR-uri

Şeful Poliţiei Poiana Sibiului şi complicii săi, propuşi pentru arest. Faptele incredibile de care este acuzat poliţistul

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite