Sibiu: Plante, insecte, reptile, păsări şi mamifere cuplate de Dragobete

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ghizele Vonica, curator botanică la muzeu, a rânduit ultimele detalii.
Ghizele Vonica, curator botanică la muzeu, a rânduit ultimele detalii.

Pentru prima dată la Sibiu va fi organizată o expoziţie care aduce în atenţia oamenilor cupluri din regnul animal şi vegetal, de la fluturi la reptile, de la peşti la misterioase plante.

Muzeul de Istorie Naturală Brukenthal din Sibiu vernisează joi o expoziţie inedită, intitulată “'El şi ea în lumea vie”, în care vor fi expuse peste 90 de specii de plante, animale şi păsări, unele dintre ele cu o vechime mai mare de două secole. Pentru a sărbători Dragobetele în natură, muzeografii au decis să refacă familii din regnul animal, perechi de fluturi, gândaci, amfibieni, reptile, peşti, păsări, mamifere, dar şi din misterioasa lume a plantelor, într-o expoziţie în premieră.

“Ideea expoziţiei a venit într-un mod foarte simplu. E luna februarie, luna dragostei şi vrem să sărbătorim Dragobetele în natură” a explicat curatorul Ana-Maria Mesaroş, unul dintre cei trei coordonatori ai expoziţiei.  Munca de documentare a durat mai bine de două luni iar amenajarea exponatelor în sala de expoziţii temporare a muzeului de pe strada Cetăţii le-a luat curatorilor în jur de două săptămâni. Pentru a stabili originea şi vechimea exponatelor care vor face deliciul vizitatorilor interesaţi , muzeografii au fost nevoiţi să caute prin toate documentele din depozitul instituţiei.  “Cel mai greu a fost să stabilim cuplurile în cazul şopârlelor. Exponatele sunt foarte vechi, unele de dinainte de 1800, astfel încât ne-am ajutat de documentele însoţitoare”, a precizat Ana-Maria Mesaroş.

Coordonatorul expoziţiei a adăugat că această expoziţie inedită şi-a propus să demonstreze că şi oamenii şi animalele împart un suflet. „Există numeroase teorii privind evoluția și originea vieții, dar cert este că majoritatea organismelor iau naștere de la un el și o ea. Noțiunea care definește această bogăție de forme este cea de dimorfism sexual, pe scurt masculinitate și feminitate. Muzeul de Istorie Naturală vă invită să descoperiți aceste diferențe“, a lansat invitaţia Ana-Maria Mesaroş

Expoziţia „El şi ea în lumea vie“  va putea fi vizitată după vernisajul de joi, 4 februarie, de la ora 13, până la sfârşitul lunii martie. Intrarea este liberă doar în ziua vernisajului, pentru ca apoi expoziţia să poată fi vizitată în costul biletului de acces în muzeu, 8 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru copii.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite