Cine e românca promovată director la o companie uriașă din Germania. „Toată echipa pe care am format-o este din români”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O româncă scrie istorie în Germania. Ea a devenit cea mai tânără femeie promovată director la cea mai mare companie de servicii financiare din Germania.

Românca Maria Daina e printre cei mai apreciați profesioniști din Germania. FOTO Turnul Sfatului
Românca Maria Daina e printre cei mai apreciați profesioniști din Germania. FOTO Turnul Sfatului

Mariana Daina are 37 ani, s-a născut și a crescut în Tilișca, zona Mărginimii Sibiului și a studiat Finanțe la ULBS, acolo unde a urmat și cursurile de masterat în Asigurari și Investiții la Bursă, scrie Turnul Sfatului.

Sibianca și-a început cariera în țară, la un alt grup financiar de calibru, Groupama, din Franța. De șapte ani este plecată în Germania, țară în care a urcat foarte repede treptele și a ajuns în vârful unei cariere demne de invidiat.

Odată ajunsă în Germania, s-a angajat chiar la Deutsche Vermögensberatung, compania la care azi e director. A luat-o de la zero, așa cum a mărturisit, de la legislație, la limbă, probleme de integrare, mentalități diferite și multe alte bariere.

Peste 14.000 de oameni au aplaudat-o la scenă deschisă pe Mariana Daina.
Peste 14.000 de oameni au aplaudat-o la scenă deschisă pe Mariana Daina.

„Cea mai mare problemă a fost cea legată de limba germană, pentru că nu o știam și am învățat-o în timp ce am lucrat. Am început de la 0 din toate punctele de vedere și tot ce mi-am dorit a fost să fac tot ce pot și ține de mine în primul an de zile, iar după un an să trag linie și să analizez dacă pot fi bună și în Germania pe această meserie sau trebuie să mă orientez spre alt domeniu. După 12 luni am fost prima dată promovată și era clar că sunt la locul potrivit”, a spus ea, potrivit sursei citate.

Promovarea în cea mai înaltă funcție din cadrul companiei, cea de director, a avut loc într-un cadru deosebit, în Köln Arena, într-o sală cu 14.000 de persoane, la finalul evenimentului având loc și un concert susținut de cunoscutul artist Robbie Williams.

Interesant este că toată echipa pe care s-a bazat în tot acest timp este una formată exclusiv din români.

Toată echipa de consultanți pe care am format-o este doar din români, români care fac cinste României în Germania. Majoritatea sunt cu experiență în domeniul financiar-bancar, iar cei care nu au experiență, au dorința de dezvoltare și valorile necesare să putem lucra împreună. Astfel de oameni sunt bineveniți în echipa mea oricând. Doar cei cu rezidența fiscală în Germania pot lucra alături de noi, indiferent de naționalitate”, a mai afirmat ea.

Sibiu



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite