Video Trenul deșertului, un hotel de cinci stele pe șine. Cât costă o călătorie de lux printre cetăți istorice și peisaje spectaculoase
sursa video: ViralRush X
Un tren ultra-luxos, amenajat asemenea unui hotel de cinci stele, va traversa deșerturile și regiunile istorice din nordul Arabiei Saudite, oferindu-le turiștilor o experiență exclusivistă. Proiectul, dezvoltat de compania italiană Arsenale, se numește „Dream of the Desert” (Visul Deșertului), iar primele plecări sunt programate pentru octombrie 2027. Rezervările au fost deja deschise, iar tarifele pornesc de la aproximativ 20.600 de euro pentru un cuplu, pentru un sejur de două nopți.

Prezentat la World Travel Market din Londra, trenul este conceput pentru a combina confortul călătoriilor feroviare de lux cu experiențe turistice în unele dintre cele mai spectaculoase și mai puțin cunoscute regiuni ale regatului saudit.
Cu plecare din capitala Riad, garnitura va străbate nordul Arabiei Saudite, trecând prin așezări istorice, peisaje muntoase și întinderi deșertice. Programul nu se limitează la timpul petrecut la bord, ci include excursii private, experiențe gastronomice și întâlniri cu tradițiile și comunitățile locale, potrivit tradearabia.
Potrivit organizatorilor, tarifele încep de la 20.666 de euro pentru două persoane, într-o suită privată, pentru un itinerariu de două nopți. Prețul include cazarea, mesele la bord și în destinațiile vizitate, precum și experiențele prevăzute în program.

Trenul va avea 24 de suite private și un restaurant de lux
În prima etapă, „Dream of the Desert” va dispune de 24 de cabine tip suită, un vagon-restaurant și un vagon Majlis, inspirat de tradiția saudită a întâlnirilor și ospitalității.
Interioarele au fost concepute de arhitecta libaneză Aline Asmar d’Amman și îmbină elemente de design Art Deco cu motive inspirate din cultura arabă. Lemnul în nuanțe închise, detaliile aurii, tapițeriile de catifea și decorațiunile geometrice sunt printre elementele care definesc atmosfera de la bord.
Pasagerii vor avea la dispoziție suite private, spații pentru socializare și un restaurant în care vor fi servite preparate inspirate din gastronomia saudită. Vagonul Majlis va reproduce atmosfera încăperilor tradiționale în care oaspeții sunt întâmpinați cu cafea saudită și curmale.

Viața la bord va fi completată de servicii personalizate și programe culturale, în timp ce excursiile organizate în afara trenului le vor permite turiștilor să descopere patrimoniul istoric și natural al regiunilor traversate.
Două itinerarii prin deșert, cu cine la castele istorice și excursii în munți
Pentru sezonul inaugural au fost pregătite două trasee: „Regatele Deșertului” și „Umbrele din Aja”, care oferă perspective diferite asupra nordului Arabiei Saudite.
Primul itinerariu, „Regatele Deșertului”, durează patru zile și trei nopți și traversează regiunile Al Jouf și Hail. Unul dintre momentele centrale ale programului este vizita la Dumat Al-Jandal, unde istoricul Castel Marid va deveni decorul unui spectacol special, cu muzică, lumini, reprezentații teatrale și povești despre trecutul locului. Seara se va încheia cu o cină festivă la lumina lumânărilor, inspirată de aromele și tradițiile culinare din regiunea Al Jouf.
Traseul continuă spre munții Aja, cunoscuți pentru formațiunile lor impresionante de granit, în nuanțe de roșu și violet. Aici, turiștii vor avea parte de o experiență privată în natură, cu cai arabi, călăreți locali, muzică, poezie și povești despre tradițiile regiunii Hail, relatează Il Messaggero.
Al doilea itinerariu, „Umbrele din Aja”, se desfășoară pe parcursul a trei zile și două nopți și include regiunile Hail și Al Qassim.
Programul presupune explorarea zonelor sălbatice din munții Aja cu vehicule de teren. Turiștii vor putea descoperi peisajele montane alături de călăreți saudiți și vor participa la activități culturale și întâlniri cu tradițiile locale.
După lăsarea întunericului, experiența continuă cu o cină în aer liber și o sesiune de observare a cerului înstelat, ghidată de astronomi specializați. Aceștia le vor prezenta participanților constelațiile și vechile metode de orientare folosite de călătorii care traversau Peninsula Arabică.
Ultima parte a traseului îi duce pe turiști în regiunea Al Qassim, unde vor vizita plantații de curmali și vor întâlni fermieri, artizani și povestitori locali.
Programul include și o experiență gastronomică, în cadrul căreia vor fi pregătite preparate din produse regionale, cafea saudită și curmale, printr-un concept de la fermă direct la masă.
În anumite perioade ale anului, itinerariul poate include și câmpiile saline albe din Al-Awshaziyah, un peisaj natural cu totul aparte.
Un traseu special va include și AlUla
Oferta turistică urmează să fie extinsă cu un itinerariu dedicat regiunii AlUla, una dintre cele mai cunoscute destinații ale Arabiei Saudite, renumită pentru formațiunile sale de gresie și vestigiile istorice.
Accident feroviar grav în Polonia. Un tren cu aproape 100 de pasageri s-a ciocnit cu un camion și a deraiatOrganizatorii nu au dezvăluit încă toate detaliile acestui traseu, însă au anunțat că experiența va pune accent pe accesul privilegiat la obiective, explorarea patrimoniului cultural și întâlnirile speciale.
Pe lângă cele două itinerarii principale, compania va pune la dispoziție și excursii private, de la experiențe de o zi până la escapade de mai multe zile. Printre acestea se numără „Signature Escape”, un program privat de o zi, și „The Desert Odyssey”, o experiență de două zile și o noapte în munții Aja.
De asemenea, vor putea fi rezervate plecări private ale celor două trasee inaugurale, cu programe personalizate care pot include mese speciale, divertisment, activități culturale și experiențe de wellness.




















































