Analiză De la Cracovia la Bistrița: cum ajung tinerii să transforme extremismul online în violență

Atacul armat din Cracovia și cel dejucat la o școală din Bistrița au readus în atenție asemănările dintre comportamentele unor tineri atrași de violență și simbolistica extremistă. Analistul Cătălin Buciumeanu explică pentru „Adevărul” cum se propagă aceste modele peste granițe, chiar și în absența unor legături directe între atacatori.

Michał O, tânărul din Cracovia, care și-a ucis familia și apoi a realizat un atac armat Foto: Reddit / r/Roumanie

Autorul atacului armat din Cracovia, bănuit că și-ar fi ucis familia înainte de carnajul din oraș, era un tânăr în vârstă de 25 de ani, practicant de tir sportiv, talentat la desen și câștigător al locului trei la un concurs religios în 2013. Conform relatărilor vecinilor, era un extremist de dreapta, introvertit și retras. Tatăl său, Janusz O., în vârstă de 53 de ani, se antrena la același poligon de tragere, iar 11 arme de foc și mașina condusă de Michał O. erau înregistrate pe numele tatălui. 

O fostă colegă de clasă a suspectului, citată de Radio Eska și preluată de Onet, a povestit că acesta obișnuia să facă desene macabre în timpul orelor. Unele înfățișau oameni spânzurați, altele persoane împușcate într-o școală, iar într-unul dintre desene Michał O. se reprezenta pe el intrând înarmat în clădirea școlii.

Sâmbătă după-amiază, în piața centrală din Cracovia, atacatorul a ucis șase persoane și a rănit alte 15, trăgând din mașină până când a fost împușcat de un polițist, care a fost și el grav rănit. La perchezițiile din locuința sa din Cracovia au fost găsite trei cadavre. Potrivit premierului Donald Tusk, citat de televiziunea poloneză TVP, atacatorul este un ultranaționalist adept al extremei drepte. Ancheta nu a stabilit încă dacă și-a ucis familia înainte de carnajul din oraș, dar aceasta este una dintre principalele piste urmărite de anchetatori, conform presei poloneze.

Interviu cu analistul de politică externă Cătălin Buciumeanu

Adevărul: Atacatorul avea 25 de ani, era practicant de tir sportiv, talentat la desen, locul trei la un concurs religios în 2013. Vecinii îl descriu ca pe o persoană retrasă și deprimată. Cât de importantă este izolarea socială ca factor de radicalizare la fascism? Este singurătatea o cauză, un simptom, sau un catalizator?

Cătălin Buciumeanu: Aș începe printr-o distincție - singurătatea nu produce fascism, după cum nici introversiunea, depresia sau izolarea socială nu transformă automat un individ într-un extremist. Dacă ar exista o relație cauzală atât de simplă, am avea un fenomen de o amploare incomparabil mai mare. Milioane de oameni sunt singuri fără să manifeste vreodată comportamente violente. Dar singurătatea poate deveni un factor de vulnerabilitate. Și aici este mecanismul care merită înțeles. Radicalizarea nu începe neapărat cu adeziunea la o doctrină politică. Uneori începe cu o nemulțumire profund personală, cu sentimentul că individul nu contează, că este respins, umilit sau exclus dintr-o lume în care ceilalți par să își găsească locul. O ideologie extremistă îi oferă individului o explicație simplă pentru această experiență. „Nu tu ești responsabil pentru propriile eșecuri. De vină este un grup, o categorie socială, o minoritate sau un sistem despre care ți se spune că te-a nedreptățit.”

În acest moment apare o transformare importantă - o frustrare personală capătă o explicație politică, iar responsabilitatea pentru propria condiție este transferată asupra unui dușman colectiv. Nu orice persoană vulnerabilă acceptă această explicație. Dar pentru unii indivizi ea poate fi atractivă, pentru că oferă simultan trei lucruri - o identitate, apartenența la o comunitate și un sentiment al propriei importanțe. Aceasta este una dintre funcțiile psihologice pe care le pot îndeplini ideologiile extremiste. Ele convertesc neputința individuală într-o promisiune de putere colectivă.

Cercetările recente confirmă existența unor asocieri între singurătate și receptivitatea la anumite mesaje ale dreptei radicale, dar avertizează că nu a fost demonstrată o relație cauzală generală. Un studiu publicat în 2025, pe eșantioane însumând peste 40.000 de persoane din nouă țări, a identificat o asociere între singurătate și susținerea dreptei radical-populiste, mai ales în datele din Țările de Jos. Dar susținerea electorală a unui partid radical nu trebuie confundată cu disponibilitatea de a comite acte teroriste. 

În cazul tânărului din Cracovia, avem mărturii despre comportamentul său retras și despre reprezentările violente pe care le realiza în adolescență. Nu știm însă dacă izolarea a precedat radicalizarea, dacă radicalizarea i-a accentuat izolarea sau dacă ambele au evoluat pe fondul unor probleme mai vechi. De aceea, aș spune că singurătatea poate fi, în funcție de caz, cauză contributivă, simptom și catalizator. Nu reprezintă însă o explicație suficientă. Mai important decât faptul că un tânăr este singur este ceea ce ajunge să creadă despre propria singurătate, pe cine învață să considere vinovat și dacă începe să privească violența drept o soluție legitimă. Acesta este pragul la care vulnerabilitatea personală are potențialul să devină o problemă de securitate.

Ce rol au algoritmii, comunitățile închise, forumurile de extremă dreaptă în transformarea unui tânăr retras într-un extremist violent?

Cred că trebuie să renunțăm la imaginea tradițională a radicalizării, în care un individ intră într-o organizație extremistă, întâlnește un lider, participă la câteva reuniuni și ajunge, treptat, să accepte violența. Astăzi, o parte a acestui proces se desfășoară fără contact fizic cu o organizație și fără existența unui recrutor identificabil. Un tânăr dă peste un conținut extremist din curiozitate, din revoltă sau chiar din dorința de divertisment. Poate întâlni mesaje naționaliste radicale, teorii conspiraționiste, propagandă rasistă ori misogină, toate împachetate într-un limbaj accesibil, adesea ironic, și în imagini care glorifică puterea și violența. Ceea ce începe ca un consum de conținut evoluează, în anumite condiții, către participarea la o comunitate care validează aceste convingeri. Aici intervine o diferență fundamentală între algoritmi și comunități. Algoritmii amplifică expunerea. Comunitățile doar transforma expunerea în identitate și conferă legitimitate violenței. Algoritmii de recomandare tind să valorifice istoricul interacțiunilor și preferințele utilizatorilor. Dacă un individ manifestă un interes persistent pentru anumite teme, platforma îi poate recomanda conținut asemănător. În comunitățile închise, mecanismul devine social. Ideile sunt confirmate de ceilalți, adversarii sunt dezumanizați, iar violența ajunge să fie admirată sau recompensată simbolic.

Un studiu experimental publicat în PNAS (Proceedings of the National Academy of Sciences of the United States of America) în 2025, cu aproape 9.000 de participanți, nu a identificat efecte semnificative de polarizare pe termen scurt generate de recomandările video manipulate experimental. Un alt studiu, din 2026, a arătat că anumite trasee de consum informațional sunt explicate în mare măsură de alegerile utilizatorilor, nu exclusiv de algoritmi. În schimb, o metaanaliză din 2026, bazată pe 31 de studii și peste 52.000 de participanți, a găsit o asociere pozitivă, dar modestă, între expunerea mediatică și radicalizarea violentă a tinerilor. Aceste rezultate nu se contrazic neapărat: expunerea, schimbarea convingerilor și trecerea la violență sunt fenomene diferite. 

Mediul online nu trebuie înțeles ca o fabrică ce produce automat extremiști. El poate însă accelera și consolida procese deja începute, uneori fără ca indivizii să conștientizeze transformarea. Există și o dimensiune nouă - unele comunități nu mai urmăresc un proiect politic bine definit. Violența însăși devine sursă de prestigiu, iar simbolurile fasciste, estetica militară și limbajul misogin sunt folosite împreună, inclusiv de persoane care nu au o doctrină consecventă. Acest fenomen este documentat de cercetările din 2026 asupra subculturilor violenței nihiliste. 

În ceea ce privește atacatorul de la Cracovia, există relatări despre fotografii cu arme publicate online. Dar o fotografie cu o armă nu demonstrează radicalizare și nici intenția de a comite un atentat. Ar trebui să știm ce alte mesaje a publicat, ce comunități frecventa, dacă admira autori ai unor atacuri anterioare, dacă a formulat amenințări și cum au evoluat preocupările sale în timp. Fără această cronologie digitală, nu putem afirma responsabil că a fost radicalizat de rețelele sociale.

Ministrul de Interne din Polonia l-a descris pe tânăr ca fiind „ultranaționalist”. Ce înseamnă concret această etichetă? 

Eticheta folosită de ministrul polonez de Interne reprezintă, în acest moment, o evaluare preliminară a orientării ideologice a suspectului. Nu trebuie confundată cu identificarea unui mobil terorist demonstrat și nici cu apartenența la o organizație extremistă. Ultranaționalismul presupune o concepție exclusivistă despre națiune, adesea construită pe ideea superiorității propriului grup, pe respingerea pluralismului și pe ostilitatea față de cei considerați străini sau incompatibili cu identitatea națională. Ultranaționalismul nu este sinonim, în toate situațiile, cu fascismul. Fascismul reprezintă o configurație ideologică mai precisă, caracterizată de autoritarism, ultranaționalism radical, mitul renașterii naționale și legitimarea mobilizării colective împotriva dușmanilor desemnați. Mai mult, nici apartenența ideologică la extrema dreaptă nu demonstrează automat că un act violent a fost comis în scopul realizării unui obiectiv politic.

În cazul Cracoviei sunt posibile, în principiu, mai multe explicații.

Am putea descoperi un individ care a interiorizat o ideologie extremistă suficient de coerentă încât să își considere atacul un act politic. Am putea descoperi legături cu o rețea de radicalizare, chiar dacă operațional a acționat singur. Dar am putea identifica și o situație în care frustrările personale, violența familială și fascinația pentru extremism s-au alimentat reciproc, fără să existe un proiect politic riguros formulat. Aceste scenarii au implicații diferite și nu sunt echivalente. Aș acorda o atenție deosebită presupusei ucideri a membrilor familiei. Dacă ancheta va confirma că atacatorul și-a ucis părinții și sora înainte de atacul din Cracovia, va deveni esențial să înțelegem legătura dintre violența intrafamilială și masacrul din spațiul public. A fost un conflict familial care a precedat o escaladare a violenței? A existat un plan unitar? Victimele au fost alese pentru semnificația lor politică sau atacul a urmărit provocarea unui număr cât mai mare de victime, indiferent de identitate? Aceste întrebări sunt decisive pentru stabilirea motivației.

Există un motiv suplimentar pentru prudență. Raportul Europol TE-SAT 2026 constată o fragmentare a peisajului extremist și o suprapunere tot mai frecventă a unor ideologii care, în trecut, erau analizate separat. Uneori, simbolurile ideologice exprimă o convingere autentică; alteori sunt adoptate pentru a provoca, pentru a intimida sau pentru a obține recunoaștere într-o comunitate violentă. Pentru moment, autoritățile poloneze indică o orientare radicală de extremă dreaptă, iar anchetatorii investighează un posibil act terorist. Nu există suficiente informații publice pentru a atribui atacul unei rețele organizate sau pentru a stabili ce rol a jucat ideologia în decizia de a ucide. Este esențială diferența între a identifica ideile pe care un individ le împărtășește și a demonstra că acele idei explică actul violent pe care l-a comis. Această distincție este necesară pentru a-l înțelege corect, nu pentru a relativiza extremismul.

Atacuri recente în Germania, Franța, Slovacia, acum Polonia au fost comise de tineri radicalizați de extremă dreaptă. Aceștia au ajuns să fie radicalizați online, în comunități în care se îmbină estetica militară, tirul sportiv, naționalismul și misoginismul. În România am avut un atac similar, luna trecută, la o școală din Bistrița, dar care nu s-a soldat cu morți. Cum ajung tineri din țări diferite, care nu formează o grupare, să acționeze în moduri atât de similare?

Pentru că, în anumite forme ale extremismului contemporan, nu mai este necesară existența unei organizații comune pentru a produce comportamente asemănătoare. În trecut, organizațiile teroriste își recrutau membrii, îi instruiau, le stabileau obiective și le coordonau operațiunile. Astăzi, o parte dintre aceste funcții pot fi îndeplinite informal de comunități digitale transnaționale.

Un individ din Germania, unul din Slovacia și unul din România pot să nu se cunoască, să vorbească limbi diferite și să nu aibă niciun contact direct. Dar ei consumă aceleași materiale, admiră aceiași atacatori și interiorizează aceleași reprezentări despre dușmani, eroism și violență. Aceste comunități creează un repertoriu comun de simboluri și comportamente, fără să aibă neapărat o comandă centrală. Există precedente documentate. În Germania, atacatorul de la Halle, din 9 octombrie 2019, a încercat să comită un masacru antisemit și și-a transmis atacul pe internet. Investigațiile au documentat influența altor atentate extremiste și folosirea formatului video pentru a transforma atacul într-un mesaj destinat unei audiențe internaționale. 

În Slovacia, atacul din 12 octombrie 2022 asupra unui local LGBTQ din Bratislava a fost comis de un tânăr de 19 ani. Ancheta și cercetările ulterioare au identificat un manifest extremist, referințe la atacatori anteriori și legături cu mediile online ale supremațismului alb. În acest caz, Parlamentul European a documentat explicit componenta ideologică și comunicarea atacatorului pe rețelele sociale. Nu înseamnă că toate atacurile din Germania, Franța, Slovacia și Polonia au aceeași origine. Dimpotrivă, trebuie analizate separat. Raportul Europol pentru 2026, referitor la situația din 2025, a identificat cinci atacuri teroriste atribuite extremei drepte - unul consumat în Franța și patru dejucate. Extremismul de dreapta reprezintă o amenințare reală, dar nu explică întreaga violență extremistă europeană. 

Cazul Bistrița este relevant tocmai prin asemănările de comportament care trebuie investigate - pregătirea atacului, folosirea unei cagule și a unei căști de tip militar, mesajele online anterioare, însemnele legionare și posibila alegere a unei victime pe criterii rasiale. Nu putem demonstra încă existența unei influențe directe a unor atacatori străini asupra minorului din Bistrița. Dar putem afirma că există o convergență între elementele comportamentale observate și cele întâlnite în alte atacuri extremiste.  Așa apare ceea ce cercetătorii numesc efectul de contagiune sau de imitație. Un atac nu mai este doar un eveniment violent. Prin mediatizare, propagandă și glorificare în anumite comunități, el devine un model pentru alți indivizi. Nu este obligatoriu ca aceștia să împărtășească aceeași ideologie în toate detaliile. Unii pot fi motivați de rasism sau antisemitism, alții de misoginism, revanșă personală ori de dorința de notorietate. Pot împrumuta totuși aceleași simboluri și aceleași forme de acțiune. Acest mecanism a fost documentat într-un studiu publicat în Perspectives on Terrorism în 2022, care a identificat conexiuni de limbaj și de comunicare între atacatori de extremă dreaptă din mai multe țări. 

Pentru prevenție, mai importantă decât asemănarea exterioară dintre atacuri este identificarea momentului în care un individ trece de la admirația pentru violență la intenția de a o reproduce.

Meta, TikTok, Telegram, X – toate găzduiesc conținut extremist. Ce obligații au aceste platforme să detecteze și să raporteze utilizatorii care postează imagini cu arme însoțite de mesaje naționaliste? 

Uniunea Europeană dispune deja de instrumente juridice importante pentru combaterea conținutului extremist online. Regulamentul privind serviciile digitale, cunoscut drept Digital Services Act, sau DSA, impune platformelor obligații de moderare, transparență și gestionare a riscurilor. Dar trebuie să facem o distincție între conținutul radical, conținutul ilegal și informațiile care indică pregătirea unei infracțiuni. Simpla publicare a unei fotografii cu o armă, chiar însoțită de un mesaj naționalist, nu constituie automat o infracțiune. Nu orice opinie radicală este ilegală. Situația se schimbă atunci când apar amenințări credibile, incitare ilegală la violență, propagandă teroristă sau alte elemente care pot indica pregătirea unei fapte penale. Din fericire legislația europeană este mai precisă decât s-ar crede.

Articolul 18 din DSA obligă furnizorii de servicii de găzduire, inclusiv platformele online, să informeze prompt autoritățile competente atunci când află informații care dau naștere suspiciunii că o infracțiune ce amenință viața sau siguranța unei persoane a fost comisă, este în curs sau urmează să fie comisă. Aceștia trebuie să transmită și informațiile relevante de care dispun. Această obligație este foarte importantă în contextul cazului Bistrița, unde au existat relatări despre mesaje publicate înaintea atacului. Dacă o platformă a luat efectiv cunoștință de indicii credibile privind pregătirea unei agresiuni, obligația de raportare trebuie analizată cu atenție. Dar existența unei postări nu demonstrează automat că platforma a detectat-o, a interpretat-o drept amenințare ori a încălcat legea. Există și o diferență între platforme.

Facebook, Instagram, TikTok și X sunt recunoscute în Uniunea Europeană ca platforme online foarte mari. Prin articolele 34 și 35 ale DSA, au obligații suplimentare de evaluare și reducere a riscurilor sistemice, inclusiv a celor legate de conținutul ilegal, siguranța publică și funcționarea sistemelor algoritmice. Telegram intră sub incidența unor obligații DSA pentru serviciile relevante, dar, potrivit informațiilor publicate de companie în august 2026, serviciile sale care se califică drept platforme online în UE se află sub pragul necesar pentru a fi declarat ca platformă foarte mare. Nu i se aplică, așadar, automat același regim suplimentar de supraveghere. Separat, Regulamentul european 2021/784 permite autorităților competente să dispună eliminarea conținutului terorist online. Comisia Europeană poate sancționa încălcările obligațiilor DSA de către platformele foarte mari cu amenzi de până la 6% din cifra de afaceri anuală globală a furnizorului. Așadar, nu discutăm despre o legislație lipsită de mecanisme coercitive. 

Regulamentul european este suficient de puternic?

Aș spune că DSA oferă un cadru juridic puternic pentru responsabilizarea platformelor, dar nu reprezintă un sistem complet de prevenire a extremismului violent. Există cel puțin trei limite structurale. Prima este că radicalizarea se poate desfășura prin mesaje care, luate separat, nu sunt ilegale. O comunitate poate normaliza violența prin insinuări, ironie, simboluri și glorificarea unor atacatori, fără ca fiecare mesaj să reprezinte o amenințare penală. A doua este caracterul fragmentat al ecosistemului digital. Un individ poate începe să consume conținut pe o platformă publică, poate migra către un forum de nișă și poate continua comunicarea într-un spațiu privat. Niciun furnizor nu dispune neapărat de imaginea completă a procesului. În plus, DSA interzice impunerea unei obligații generale de monitorizare a tuturor utilizatorilor, ceea ce reprezintă și o garanție importantă pentru libertățile individuale. A treia limită privește însăși capacitatea de predicție. Nu există un algoritm care să distingă infailibil între un tânăr interesat de arme, unul care adoptă retorica extremistă din dorința de provocare și unul care pregătește efectiv un atac. Dacă tratăm toate aceste comportamente drept echivalente, riscăm să supraveghem disproporționat oameni nevinovați și, paradoxal, să pierdem din vedere amenințările reale. Din această perspectivă, cred că eficiența DSA trebuie evaluată prin capacitatea de a produce rezultate concrete: identificarea și transmiterea promptă a amenințărilor credibile, reducerea amplificării conținutului violent, cooperarea între platforme și autorități și existența unor intervenții preventive în afara internetului. Nu putem rezolva o problemă care are rădăcini sociale, psihologice și politice exclusiv prin reglementarea tehnologiei. DSA contribuie la reducerea infrastructurii digitale care facilitează radicalizarea. Dar nu poate substitui familia, școala, comunitatea, serviciile de prevenție și instituțiile de securitate în identificarea trecerii de la frustrare la intenția violentă. Adevărata provocare este să recunoaștem din timp asocierea dintre justificarea violenței, amenințările concrete, pregătirea unui atac și capacitatea de a-l comite.

Atacul de la Cracovia ne obligă să privim extremismul violent dintr-o perspectivă mai complexă decât opoziția tradițională dintre individ și organizație, dintre ideologie și dezechilibru personal sau dintre radicalizarea online și cea offline. Un individ poate fi izolat în viața cotidiană și, în același timp, profund conectat la o comunitate virtuală care îi validează resentimentele. Iar dacă acea comunitate ajunge să prezinte violența drept o formă de afirmare personală, distanța dintre marginalizare și extremism se va micșora la un moment dat.