Satu Mare, şantier de primăvară! Edilul vrea să termine proiectele începute înainte de venirea unui alt primar

0
0
Au demarat lucrările la parcările din cartierul Micro 17. FOTO. Alexandra Ardelean
Au demarat lucrările la parcările din cartierul Micro 17. FOTO. Alexandra Ardelean

Nu doar gospodarii se pun pe treabă o dată cu venirea primăverii. Administraţia locală grăbeşte lucrările de reabilitare a pieţelor şi a dat startul amenajării parcărilor din Micro 17. Municipiul s-a transformat într-un adevărat şantier, iar sătmărenii sunt nerăbdători să vadă  finalizate lucrările, mai ales din cauza zgomotului şi a prafului care se formează inevitabil. Edilul vrea şi el să încheie proiectele înainte de alegerile din iunie.

Nici nu bine s-a deschis vremea că a apărut şi soarele pe strada sătmărenilor care îşi pierduseră speranţa că anul acesta se va mai face ceva în municipiul reşedinţă de judeţ. Angajaţii primăriei s-au pus serios pe treabă, iar primarul este şi el foarte angrenat în proiectele pe care le-a început şi pe care doreşte să le finalizeze până la alegeri pentru a le demonstra cetăţenilor că promisiunile nu au fost doar vorbe în vânt. Având în vedere că actualul edil se vrea " reales" , nu e de mirare că oraşul seamană cu un mic muşuroi unde fiecare încearcă să recupereze timpul pierdut şi se apucă de treabă. Edilul spune însă că alegerile nu au legătură cu lucrările, ci cu faptul că şi-a luat anumite angajamente dintre care, spune el , unele nu le-a putut respecta cum şi-ar fi dorit din cauza contestaţiilor pe care firmele le-au depus în mod repetat. Mai mult, Coica spune că ar trebui schimbată legea achiziţiilor publice deoarce procedurile greoaie şi birocraţia nu ajută deloc la implementarea proiectelor ce vizează devoltarea oraşului. 

Pieţele, în curs de finalizare

Până la finalul lunii martie, Piaţa "Someş" din muncipiul Satu Mare va fi modernizată. Lucrările de reabilitare şi amenajare au început în ianuarie şi presupun printre altele schimbarea instalaţiei electrice, reabilitarea sistemului de canalizare, amenajarea spaţiilor pentru comericianţi într-o hală modernă, dar şi acoperirea cu tablă a zonei exterioare unde vor instalate mese pentru producătorii. Chiar dacă condiţiile vor fi vizibil îmbunătăţite administraţia îi asigură pe comercianţi că vor plăti aceleaşi taxe.  

"Vreau ca lucrurile să meargă foarte repede! Şi aici s-a lucrat la partea de canalizare, sistem electric, amenajarea părţii exterioare, nu au fost lucrări de suprafaţă. Insistăm să terminăm afară pentru ca cei care au fost mutaţi în altă parte să vină să îşi ocupe locurile şi să înceapă vânzarea în faţa pieţei. Între timp, în paralel se va lucra pentru modernizarea halei. Sperăm să ne încadrăm în timp. Lucurile par să meargă bine", a spus primarul Dorel Coica.

De asemenea, administratorul pieţei spune că în cel mult două săptămâni se va relua activitatea în faţa pieţei, mai mult acesta dă asigurări că după reabilitare le va oferi condiţii foarte bune comericanţilor. Sorin Stănean speră că după ce sătmărenii vor vedea condiţiile vor fi încurajaţi să cumpere de la producătorii locali, evitând marile magazine care, din păcate, sunt printre preferatele cetăţenilor când vine vorba de cumpărături, deşi produsele nu sunt tot timpul mai bune sau mai ieftine decât în piaţă, subliniază Sorin Stănea, administratorul pieţei. 

 "Eu zic că în două săptămâni putem să începem activitatea cu comercianţii, în exterior mai este puţină tablă de pus, plus plexicul fumuriu pentru iluminatore şi mai este partea de faţadă, însă eu cred că după ce se finalizează lucrările de amenajare nu doar comercianţii vor fi încântaţi de noile condiţii, cât şi sătmărenii care vor avea posibilitea să îşi facă cumpărăturile într-o piaţă modernă care va repecta standardele de igienă şi păstrare a produselor", a explicat Sorin Stănean. 

Amenajarea parcărilor din Micro 17 

La începutul săptămânii au demarat şi lucările de amenajare a parcărilor din cartierul Micro 17. Chiar dacă zgomotul utilajelor, praful şi grămezile de pământ nu sunt tocmai pe placul locuitorilor, administraţia locală îi roagă pe sătmăreni să fie răbdători pentru că rezultatul final va fi pe placul lor. După luni întregi de proceduri, licitaţii şi mormane de hârtii completate, municipalitatea a demarat lucrările pentru amenajarea parcărilor din Micro 17. 

utilaj

FOTO. Lucrările de amenajare presupun şi spargerea betonului. FOTO. Alexandra Ardelean

Primarul spune că în urma acestei investiţii numărul locurilor de parcare va creşte cu aproximativ 30%.Potrivit edilului şef, pe lângă parcările din Micro 17 , cartierul va avea străzi noi şi un inel de circulaţie pe strada Braşov. În prezent se lucrează doar în Micro 17, apoi vor urma şi celelalte cartiere.În urma acestor lucrări de amenajare, se estimează că numărul locurilor de parcare va ajunge la aproximativ 1.300. În scurt timp, municipalitatea vrea să demareze şi lucările de amenajare a parcărilor din cartierele Carpaţi I, II şi Soarelui. Valoarea totală a investiţiei se ridică la suma de 8,3 milioane de lei.

Vă mai recomandăm:

Cea mai frumoasă clădire a Sucevei interbelice a redevenit vizibilă după ce crâşma amplasată în faţa sa a fost dărâmată

Sătmărenii s-au mobilizat online! Sute de cetăţeni vor reducerea cotei de impozitare: "Nu ne spuneţi că nu este posibil!"

Birocraţia şi lipsa infrastructurii sufocă mediul de afaceri sătmărean: "Anul 2016 va fi unul al provocărilor!"

Satu Mare


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri