Cea mai frumoasă clădire a Sucevei interbelice a redevenit vizibilă după ce crâşma amplasată în faţa sa a fost dărâmată
0
Tinerii identificau acel loc până mai ieri cu pub-ul Del’iri, fără să dea importanţă, poate, clădirii din spate. Construit, dărâmat şi reconstruit, imobilul cunoscut de sucevenii mai trecuţi prin viaţă ca Restaurantul Naţional se arată azi din nou la faţă, ca un fel de şantier trist de pe care au fugit constructorii.
Del’iri, Giovanni, mai înainte sediu pentru unele firme ale omului de afaceri sucevean Radu Kirstiuk şi tot mergând înapoi pe firul istoriei restaurantul „Naţional”, Casa Pionierului, a învăţătorilor sau, pur şi simplu, casa boierilor armeni Prunkul –Teliman – vorbim de o zonă din centrul Sucevei de care se leagă pentru mulţi dintre oamenii locului sumedenie de amintiri.
Foarte puţini îşi amintesc ce făceau boierii în vila lor, până în anii ’40, când au vândut clădirea. Şi mai puţini îşi amintesc cum acest imobil, naţionalizat, a fost timp de câţiva ani sediul unei instituţii de cinste pentru nou instalata conducere comunistă. Aici a funcţionat o perioadă o casă a pionierilor. Preluată rapid de cooperaţie, un fel de struţo – cămilă capitalisto – comunistă, clădirea boierilor armeni a devenit crâşmă cu ştaif, denumită „Restaurantul Naţional”.
De aici amintirile sucevenilor devin active, invocând cu nostalgie perioade din tinereţe în care pe terasa „Naţionalului” se savura o bere după – amiaza, se invita o domnişoară spre seară şi, de ce nu, mai către noapte se puteau organiza, acum trei decenii petreceri ferite uneori de ochii indiscreţi ai securiştilor, alteori cu prezenţa şi complicitatea acestora.
Precum vom vedea, această clădire care acum, dezbrăcată de toate însăilările din jur, arată ca un şantier fără organizarea aferentă, rămâne blocată în proiect, până când ori patronul Kirstiuk va avea bani să o termine, ori Ministerul Culturii o va scoate de pe lista monumentelor istorice şi i se va putea schimba destinaţia, acceptându-se inclusiv demolarea, pentru valorificarea de către proprietar a terenului de la kilometrul zero al Sucevei.
A treia variantă ar fi să se perpetueze situaţia actuală, proprietarul nemaidorind să investească bani într-o clădire care părea acum mai bine de un deceniu şi jumătate să fie o oportunitate de afacereri, iar acum e doar o povară.
Odinioară cea mai frumoasă clădire din centru, acum distrusă
Aurel Buzincu, directorul Direcţiei de Cultură şi Culte Suceava, a explicat că edificiul din centrul municipiului a fost o casă privată, intrată la începutul secolului 20 în posesia familiei de moşieri armeni Prunkul – Teliman.
„A fost considerată reprezentativă pentru construcţiile de acest tip din Suceava, fiind în centrul oraşului. Construcţia a fost una foarte frumoasă. În timp şi-a schimbat arhitectura, astfel încât din clădirea iniţială a mai rămas în subsol câte ceva, restul suferind transformări. Clădirea a fost cumpărată imediat după război de la vechii proprietari de către o asociaţie de cadrelor didactice din Suceava. Aceasta nu a putut să beneficieze de ea pentru că în 1948 a venit naţionalizarea, a fost preluată de stat şi dată în folosinţă, ca multe alte clădiri, precum, de exemplu, cazinoul din Vatra Dornei, unor cooperaţii, care au organizat în aceste clădiri ce au vrut acestea, de la Casa Pionierului la restaurant”, a declarat Aurel Buzincu.
El a explicat că după 1990, clădirea ajungând proprietate privată, proprietarul Radu Kirstiuk a încercat să scoată imobilul de pe lista monumentelor, dar a fost refuzat. A iniţiat un proces în acest sens la care se pare că a renunţat. Probabil că atunci declasarea cerută avea ca scop comercializarea construcţiei la un preţ bun.
„Eu cred că la acea vreme declasarea a fost dorită în vederea comercializării construcţiei, la un preţ care ar fi fost altul, funcţie de situaţie, dacă imobilul este grevat sau nu de astfel de sarcini, cum este calitatea de monument. Nereuşindu-se scoaterea de pe lista monumentelor, pentru că s-a opus atunci comisia naţională a monumentelor şi chiar dacă nu mai păstrează mare lucru din ceea ce a fost iniţial, nu a putut fi scoasă de pe lista obiectivelor de patrimoniu. Din acest motiv nu a putut fi probabil vândută la preţul pe care proprietarul şi l-a dorit. S-au făcut însă lucrări şi clădirea a devenit ceea ce fusese şi înainte – un restaurant. Până în 1990 eu am intrat în restaurantul, considerat de lux, din această clădire. În ultimii ani s-au construit de jur împrejur, ca şi în alte locuri din oraş, nişte copertine care au extins spaţiul comercial. Am înţeles că intervenţia din ultima vreme a legislaţiei care îl apără pe consumator a determinat demontarea acelor construcţii provizorii din jurul casei”, a declarat directorul Direcţei de Cultură Suceava, Aurel Buzincu.
Faţada clădirii, reconstruite parţial acum un deceniu, a ieşit din nou la iveală pe una din străzile principale ale oraşului şi nu mai este nicidecum una dintre cele mai frumoase clădiri din centru, cum era odinioară, ci dimpotrivă.
„Ceea ce se vede acum din stradă nu mai este nicicum ce se vedea la începutul veacului trecut. A fost un loc frumos şi o clădire frumoasă, care s-a distrus în timp şi s-a ajuns aici”, a completat Buzincu.
Aurel Buzincu afirmă că din punctul de vedere al instituţiei pe care o reprezintă, clădirea trebuia declasată. Cei care aveau posibilitatea de a lua decizii nu au fost de acord.
“E greu de spus ce urmează. Înţeleg că ceea ce se găseşte în subsolurile clădirii, acum umplute cu pământ, mai conservă originalul. Este de fapt o lungă afacere comercială, prin care s-a distrus pe filiera cooperaţiei, un număr mare de clădiri de patrimoniu din judeţul Suceava, dar şi din întreaga ţară, care au fost folosite pentru scopuri cu totul diferite decât cel pentru care au fost ridicate”, a arătat Aurel Buzincu.
Casă a institutorilor ajunşi la ananghie, a boierilor, a pionierilor, a oaspeţilor comunişti la Primăria Sucevei, restaurant cu ştaif comunist, acum un şantier trist
Conform datelor aflate în arhiva Direcţiei Pentru Cultură şi Patrimoniu Suceava, casa Prunkul – Teliman este înscrisă în lista monumentelor încă din anul 1955, la categoria Monumente de arhitectură, sub numărul de inventar 2940 (regiunea Suceava, oraş Suceava), sub denumirea de Casă veche armenească, str. Pruncului nr. 5. Monumentul este clasat în categoria II, monumente de arhitectură şi grupa valorică B.
Proprietarul imobilului este în acest moment SC „PÂINE CO” SRL Suceava. Imobilul boierilor armeni a fost în proprietatea asociaţiei învăţătorilor suceveni („Casa Institutorului”), fiind cumpărat de la familia Prunkul Teliman. După 1947, casa a fost naţionalizată, în ea funcţionând, pe rând, până în anul 1960, „Casa de oaspeţi” a primăriei, apoi, până în 1966, „Casa Pionierilor”, iar din 1966 restaurantul „Naţional”. După 1990, imobilul a intrat în procesul de privatizare, fiind vândut în anul 1992 suceveanului Radu Kirstiuk.
O clădire de 200 de ani, dărâmată şi reconstruită după vremuri şi gusturi
Clădirea veche, acum dărâmată şi reconstruită conform cu vechile planuri, ar fi fost ridicată pe la 1820, în primă formă, suferind modificări majore la începutul secolului trecut.
Prin unele documente se afirmă că imobilul este atestat ca fiind construit în deceniul 2 al secolului al XIX-lea, prin contribuţia învăţătorilor suceveni şi a funcţionat până la sfârşitul secolului cu titlul de „Casa Institutorului”. La începutul secolului al XX-lea, în urma unor datorii ale administratorilor, imobilul trece în posesia familiei Prunkul.
În anul 1901 clădirea este deja obiectiv pentru o carte poştală, pe care este aplicat prin ştampilare „Villa Warteres Prunkul. Gruss aus Suczawa”. Warteres este fiul lui Garabet Prunkul (1822 – 1895), bogat negustor armean din Suceava.
În fondurile de documente ale Filialei Suceava aparţinând Arhivelor Naţionale, s-au păstrat câteva acte datând din anii 1898 şi 1899, în care Warteres G. von Prunkul, mai întâi, în calitate de deputat dietal, cerea, într-un memorabil discurs rostit la Cernăuţi pe 22 februarie 1898, ca instrucţia copiilor români din Suceava să se facă în limba maternă în şcolile existente sau să se înfiinţeze o şcoală proprie, românească, în oraşul al cărui reprezentant de seamă era, în Dieta Bucovinei.
Dintr-o serie de imagini găsite în diverse arhive, datând din anii perioadei interbelice (cel mai probabil din anii 1920-1926), se vede că imobilul nu a mai suportat alte etape de extindere şi amenajare.
Din anul 1966, a fost transferat în administrarea noului înfiinţat Oficiu Judeţean de Turism din Suceava şi a devenit „Restaurantul Naţional” – unitate de elită în şirul „localurilor de deservire şi alimentaţie publică”, localul cel mai cu ştaif din oraş, până pe la mijlocul anilor 70, când, în Suceava, se dădeau în folosinţă hotelurile „Arcaşul” (1974) şi „Bucovina” (1976).
După anul 1966, pentru o adaptare cât mai bună a planului de locuinţă al clădirii la cel de restaurant, se desfiinţează treptele de la intrare la nivelul parterului, de pe faţada de nord, dinspre stradă şi se înlocuiesc cu o terasă mare, cu forme curbe, la care se accede printr-o scară mare de onoare, având şi aceasta, la rândul ei, o formă curbă. Demisolul, la care se intra, ca şi în faza iniţială, pe sub scară, se adaptează ca loc de depozitare şi grupuri sanitare, ne-a dezvăluit Viorel Blanaru, consilier pe probleme de patrimoniu în cadrul Direcţiei de Cultură Suceava.
Începând cu anul 1999, la restaurantul existent s-au adăugat săli de jocuri, extinzându-se suprafeţele utile cu noi zone – la demisol şi parter, pe jumătatea de sud-vest a terenului parcelei, iar la etaj, de asemenea cu extinderea spre sud a zonei utile.
După nenorocirea din clubul bucureştean “Colectiv”, s-au înteţit controalele ISU şi aşa s-a ajuns ca şi clubul Del’iri să fie închis. Proprietarii clubului au decis însă că nu merită să mai investească pentru aducerea la standardele legale a structurii din lemn din faţa fostei Casei Prunkul şi au decis desfiinţarea construcţiei. În două săptămâni aceasta a fost pusă la pământ, fiind strânse de către muncitori şi ultimele urme a ceea ce a fost clubul respectiv.
Acum, e din nou la vedere, în mijlocul târgului, ce a mai rămas din Casa Prunkul. O casă mare, părăsită, cenuşie, a cărei renovare a fost abandonată şi despre al cărei viitor nimeni nu mai poate spune nimic.
Alte ştiri pe această temă:
Se încarcă comentariile...
