Valea Oltului, valea morții și a plângerii. Un șofer bulgar și-a omorât soția și mama

0
Publicat:

Trei accidente rutiere grave, produse în mai puțin de 24 de ore pe DN7 / E81, în Vâlcea, s-au soldat cu șapte victime, dintre care două au murit, precum și cu întreruperea circulației pe Valea Oltului.

Accidente rutiere de pe DN7 Valea Oltului în Vâlcea Foto Colaj
Accidente rutiere de pe DN7 Valea Oltului în Vâlcea Foto Colaj

Primul eveniment grav s-a produs vineri după-amiaza, 3 noiembrie 2023, pe DN7 / E 81, în apropiere de Râmnicu Vâlcea. O mașină plină de cetățeni bulgari a ieșit în decor și s-a izbit violent de gardul unei case de pe marginea drumului, iar patru oameni au ajuns în stare critică la spital. Două dintre victime au murit mai apoi, la scurt timp.

Cu nici patru ore înainte, pe șoseaua de centură a municipiului Râmnicu Vâlcea, parte din DN7 / E81, doi localnici au fost accidentați pe trecerea de pietoni de un TIR.

Sâmbătă dimineața, 4 noiembrie 2023, în Defileul Oltului, în zona Brezoi (Vâlcea), s-a produs o coliziune între un TIR și o autoutilitară. Din cele cinci persoane implicate în eveniment, una - chiar șoferul din cauza căruia s-a produs incidentul - a ajuns la spital.

Toate cele trei accidente au determinat paralizarea circulației între Râmnicu Vâlcea și Sibiu, pe DN7 / E81, două zile la rând. 

Un bulgar a adormit la volan

Evenimentul rutier de vineri, 3 noiembrie 2023, este unul dintre cele mai grave produse în acest an pe DN7 / E81, în județul Vâlcea. Zona în care s-a întâmplat - localitatea Bujoreni Vâlcea - reprezintă unul din punctele nevralgice ale acestui drum european / național.

Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autoturism, în localitatea Bujoreni, la km 182+ 950 al DN7 / E81, un bărbat, de 52 de ani, cetățean bulgar, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând într-un gard de pe marginea drumului”, a transmis purtătoarea de cuvânt a Poliției Județene Vâlcea, Loredana Sandu.

În urma impactului, patru persoane au fost rănite, fiind transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. „Două dintre victime au decedat la scurt timp. Este vorba de spre două femei de 55, respectiv 80 de ani”, au mai menționat reprezentanții Poliției vâlcene. 

Se știe că între cele patru victime, ocupanți ai aceleiași mașini, existau relații de rudenie, toți fiind cetățeni bulgari, cel mai probabil femeile care și-au pierdut viața fiind soția, respectiv mama șoferului. 

Cel din urmă a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Ulterior avea să se afle că, din cauza oboselii, conducătorul auto a adormit la volan, moment în care mașina a scăpat de sub control.   

Ziua și accidentul pe Valea Oltului

Aproximativ 20 de ore mai târziu, un alt accident rutier s-a produs, de această dată în Defileul Oltului, sâmbătă dimineața. 

„Din primele date s-a stabilit că, pe DN 7, în Brezoi Vâlcea, la km 204 + 300 m, a avut loc o coliziune între un autotren și o autoutilitară”, au transmis din nou reprezentanții Poliției Județene Vâlcea.

De această dată, a existat o singură victimă care a fost transportată la spital. Este vorba despre un bărbat de 33 de ani, din orașul Călimănești (Vâlcea), conducătorul autoutilitarei, cel care a și provocat accidentul.  

Polițiștii aflați la locului au monitorizat traficul rutier, blocat ca în urmă cu o zi. Circulația a fost reluată în ambele sensuri după mai bine de două ore de la producerea coliziunii.

Accidentați pe trecerea de pietoni

Accidentul mortal de la Bujoreni nu a fost singurul eveniment rutier produs vineri, 3 noiembrie, pe DN7 / E81. Cu doar câteva ore înainte, la aproximativ 10 kilometri depărtare, pe șoseaua de centură a municipiului Râmnicu Vâlcea, două persoane au fost rănite chiar pe trecerea de pietoni.

„Din verificările preliminare efectuate, s-a stabilit că, în timp ce conducea un autotren, pe DN7, un bărbat de 47 de ani, din județul Cluj, ar fi surprins și accidentat, două persoane din municipiul Râmnicu Vâlcea, care se angajaseră în traversarea străzii  - Calea București - pe marcajul pietonal, rezultând rănirea acestora - un bărbat de 73 de ani și o femeie de 67 de ani. Victimele au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale”, a menționat purtătoarea de cuvânt a IPJ Vâlcea, Loredana Sandu.

Cel mai grav accident rutier din acest an, de pe Valea Oltului - DN7 / E81,  s-a produs în această vară tot pe raza localității Bujoreni din Vâlcea. Aici au murit în luna iulie, patru tineri, printre care și un copil de 14 ani. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite