FOTO O maşină răsturnată pe carosabil în acelaşi loc în care dimineaţă o platformă cu două maşini s-a ciocnit cu un TIR, pe Valea Oltului

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Accident pe Valea Oltului, maşină răsturnată; Foto: Adevărul
Accident pe Valea Oltului, maşină răsturnată; Foto: Adevărul

Joi seara un nou eveniment rutier a paralizat traficul pe Valea Oltului, pe drumul naţional plasat pe al doilea loc în topul celor mai periculoase rute din România - DN 7 / E 81. Un autoturism s-a răsturnat pe şosea, în acelaşi loc în care dimineaţa, o platformă cu două maşină, tractată de un Mercedes, a pătruns pe contrasens şi s-a lovit de un TIR.

Un nou eveniment rutier s-a produs joi, de această dată după-amiaza, pe DN 7 / E 81, în localitatea Proieni din judeţul Vâlcea.

O singură maşină a fost implicată, susţin reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea. Tot pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, aceasta s-a răsturnat pe carosabil. Din fericire, pasagerii au scăpat cu bine, dar maşina a fost avariată.

Câteva zeci de minute, sensul de mers Râmnicu - Vâlcea - Sibiu a fost blocat. La această oră, potrivit reprezentanţilo Poliţiei se circulă în zonă pe ambele sensuri.

Tot la km 211, dimineaţa, o platformă auto s-a ciocnit cu un TIR, după ce a pătruns pe contrasens. Potrivit cercetărilor la faţa locului, şoferul maşinii care tracta platforma nu a adaptat viteza la condiţiile de drum. Platforma a intrat în balans, fiind încărcată cu două maşini şi a pătruns pe contrasens. 

Urmare a impactului, maşinile de pe platformă au ajuns pe carosabil fiind avariate.

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite