Fată violată de patru colege. Sechestrată în casa uneia dintre agresoare, victima a fost drogată

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O petrecere într-un club din Râmnicu Vâlcea s-a finalizat cu arestarea a patru eleve de liceu. O fată, colegă cu ele, în vârstă de 15 ani, le acuză că au drogat-o, apoi au sechestrat-o și au violat-o.

Elevă de liceu violată de colege după ce a fost drogată Foto ilustrativă Shutterstock
Elevă de liceu violată de colege după ce a fost drogată Foto ilustrativă Shutterstock

Fapta s-a consumat în urmă cu mai bine de două săptămâni, la finele lunii aprilie 2023, dar informații despre teribila poveste au apărut în spațiul public abia în cursul acestei săptămâni.

Potrivit acestora, distracția din clubul vâlcean s-a mutat în casa unei dintre elevele de liceu. Doar că aici adolescenta de 15 ani a fost sechestrată de colegele sale. Drogată, fata a fost agresată sexual.

Când a ajuns acasă, victima a povestit părinților întregul coșmar pe care l-a trăit, iar aceștia au depus imediat o plângere penală la Poliție. Apoi au cerut Inspectoratului Școlar Vâlcea ca fiica lor să fie transferată la un alt colegiu din Râmnicu Vâlcea. 

Fiind vorba la mijloc despre consum / trafic de droguri, cauza complexă a fost preluată de la Poliția Râmnicu Vâlcea de către DIICOT Vâlcea. 

Între timp, cele patru agresoare au fost arestate preventiv. Tribunalul Vâlcea a prelungit mandatul de arestare până în data de 6 iunie 2023. Tinerele au contestat decizia la Curtea de Apel Pitești, care în cursul acestei săptămâni a respins solicitarea inculpatelor. 

Pe surse am aflat că nu toate persoanele implicate în acest straniu caz învățau la același colegiu cu victima, iar cel puțin una dintre acestea practică artele marțiale de mai mulți ani. Potrivit unor informații, o parte dintre fete ar fi fost colege mai mari.

„Cazul elevei violate, vârful icebergului. Consumul în școli a înregistrat o explozie” 

Președintele Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP) Vâlcea, Adrian Bușu, a recunoscut public că în unitățile de învățământ din județul Vâlcea se înregistrează o cotă alarmantă a consumului de droguri: „Și în județul Vâlcea există cele trei tipuri de droguri care se întâlnesc în toată țara - ușoare, cum sunt țigările cu marijuana, amfetaminele, drogurile de putere medie și drogurile de mare risc - heroina și cocaina. Consumul a înregistrat o explozie”.

Șeful ATOP a dat asigurări că autoritățile fac tot ce le stă în putință pentru a îndepărta tinerii de fenomenul consumului de droguri.

Cazul elevei care a fost drogată, sechestrată și violată este doar vârful icebergului. Ne așteptăm ca pe viitor, din cauza consumului de droguri să mai apară cazuri din acestea cu violență”, a mai mărturisit Adrian Bușu. 

Doar în 2021, în contextul în care a fost an pandemic, 520 de elevi vâlceni s-au adresat Centrului Județean Antidrog pentru consiliere, a mai recunoscut aceeași sursă. 

Președintele ATOP este singura autoritate din Vâlcea care a ieșit public în ultimii ani să vorbească despre gravitatea acestui fenomen, manifestat mai ales în rândul copiilor, în contextul în care în alte județe ale țării, precum Sibiu, se desfășoară ample campanii în care sunt invitați să vorbească nu doar specialiști, ci și foști consumatori de droguri sau părinții acestora despre experiențele terifiante pe care le-au trăit, în cadrul unor evenimente la care participă mii de elevi. 

Râmnicu Vâlcea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite