Bărbat căzut într-o prăpastie de 50 de metri, pe drumul spre Vârful Cozia. Salvatorii l-au extras în stare de semiconştienţă
0Pompierii militari şi salvamontiştii au intervenit, joi seara, pentru salvarea unui bărbat căzut într-o prăpastie pe drumul spre Vârful Cozia. Incidentul s-a petrecut la câţiva kilometri de comuna vâlceană Berislăveşti, într-o zonă foarte abruptă.
Bărbatul a fost extras de la o adâncime de circa 50 de metri, fiind predat în stare de semiconştienţă echipajului medical SAJ sosit la locul evenimentului, potrivit Agerpres.
„Bărbatul are în jur de 60 de ani. Se întorcea cu maşina, împreună cu alte câteva persoane, de pe Cozia. La aproximativ trei-patru kilometri înainte de a intra în comuna Berislăveşti, a coborât din maşină şi a alunecat pe pantă vreo 50 de metri. A fost o intervenţie destul de dificilă. Zona e abruptă şi a fost nevoie să folosim corzi pentru a-l scoate din prăpastie", a declarat, pentru sursa citată, Mircea Lera, şeful Salvamont Vâlcea.
La sosirea salvatorilor, bărbatul prezenta contuzii şi echimoze şi era incoerent, fiind posibil să se fi lovit şi la cap.
În ultimele 24 de ore, la Dispeceratul Național Salvamont s-au mai primit alte patru apeluri prin care se solicita intervenția de urgență a salvamontiștilor, astfel: un apel pentru Salvamont Municipiul Brașov, un apel pentru Salvamont Suceava, un apel pentru Județul Satu Mare, un apel pentru Județul Maramureș.
În cazul intervențiilor care au urmat au fost salvate trei persoane. Dintre acestea, o persoană a fost predată Serviciului de Ambulanță sau SMURD pentru transport la spital.
S-au primit și 12 apeluri prin care se solicitau sfaturi și informații despre diferite trasee turistice din zona montană.