Foto Tragedie petrecută la o stână din Munții Țarcu. Trupul unui cioban a fost găsit carbonizat
0Un cioban a murit într-un incendiu care a mistuit stâna în care dormea, aflată în zona Șaua Iepii din masivul Baicu (munții Țarcu). Trupul victimei a fost recuperat de salvamontiști.
Salvamontiștii au recuperat, miercuri, din masivul Baicu (munții Țarcu) trupul unui cioban, care a murit carbonizat în urma unui incendiu care i-a cuprins adăpostul de la stâna sa, aflată la aproape 2.000 de metri altitudine, în zona Șaua Iepii.
„Cu toate ca stâna se afla în partea județului Caraș-Severin a munților, accesul cel mai facil a fost dinspre Lacul Gura Apei. La acțiune a participat o echipă de salvatori montani a Serviciului Salvamont Județean Hunedoara și o echipa de salvamontiști din Caraș-Severin. După încheierea tuturor formalităților legale, efectuate de polițiști și pompieri, cadavrul a fost coborât în zona barajului de la Gura Apei, unde a fost predat celor de la Institutul de Medicină Legală Hunedoara”, a informat Salvamont Hunedoara.
O anchetă are loc pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc decesul ciobanului.
Ținutul pastoral al Retezatului
Munții Țarcu sunt cuprinși în grupa muntoasă Retezat - Godeanu și au fost din cele mai vechi timpuri un loc al păstorilor. Recent, în același ținut montan, un alt cioban a avut de suferit, după ce a fost victima unei încăierări între ciobani, la o stână din Poiana Pelegii din Retezat. Bărbatul a fost bătut cu sălbăticie de un alt păstor.
„După acordarea primului ajutor, persoana în vârstă de 38 de ani a fost transportată până la Barajul Gura Apelor din Retezat, unde a fost predată unui echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara”, informa, în august 2024, Serviciul public județean Salvamont Hunedoara.
Aflată la peste 1.700 de metri altitudine și ocupată adesea de turmele de oi, Șaua Iepii se numără printre atracțiile Munților Țarcu. Traseele cele mai accesibile spre zona alpină pornesc de pe malul Lacului Gura Apelor, aflat la poalele munților Retezat, Godeanu și Țarcu și înconjurat de drumuri forestiere.