Un urs a apărut pe străzile din Câmpina. S-a ascuns în curtea unei societăţi comerciale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Jandarmii, poliţiştii şi angajaţi ai AJVPS au intervenit, vineri seară, la Câmpina unde a fost semnalată prezenţa unui urs în curtea unei societăţi comerciale. Animalul a fost prins şi dus la Grădina Zoologică din Ploieşti.

Este pentru prima dată când la Câmpina este semnalată prezenţa unui animal sălbatic pe străzile din oraş. Ursul a fost văzut în zona autogării, situată la ieşirea din localitate.  Ulterior, animalul s-a refugiat în curtea unei societăţi comerciale. Acolo a fost prins de angajaţii AJVPS şi dus la la Grădina Zoologică din Ploieşti.

Jandarmii au fost solicitaţi în repetate rânduri să intervină în astfel de situaţii, dar în zona staţiunilor montante din zona Valea Prahovei, dar şi la Valea Doftanei şi Comarnic.

Doar în această vară, patru turişti au fost răniţi în timp ce dormeau în cort în campingul de la Valea Cerbului din Buşteni.

Ploieşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite