Rezultate alegeri locale 2024 CJ Prahova. Virgiliu Nanu (PSD) a câștigat alegerile în fața lui Iulian Dumitrescu (PNL)

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, a câștigat alegerile la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, în fața principalului său contracandidat Iulian Dumitrescu.

Virgiliu Nanu a câștigat alegerile la CJ Prahova în fața lui Iulian Dumitrescu Foto: Arhivă
Virgiliu Nanu a câștigat alegerile la CJ Prahova în fața lui Iulian Dumitrescu Foto: Arhivă

Potrivit rezultatelor parțiale, candidatul PSD, Virgil Nanu, a câștigat alegerile la Consiliul Județean Prahova cu 34,87% din voturi, fiind urmat de liberalul Iulian Dumitrescu, cu 27.19%, de George Ionescu (Partidul Forţa Dreptei - Alianţa Dreapta Unită) cu 10,75% și de Adrian- George Axinia (AUR) cu 10,62%.

Iulian Dumitrescu este cercetat de procurorii anticorupţie pentru luare de mită şi fals în declaraţii şi are interdicţia să îşi exercite funcţia de preşedinte al CJ Prahova, la sfârșitul lunii mai primind o prelungire a controlui judiciar cu 60 de zile.

De altfel Iulian Dumitrescu primise din partea instanței, interdicţia de a exercita funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova, dar cu toate acestea a candidat pentru un al doilea mandat de preşedinte: „pentru ca prahovenii să aibă o viaţă mai bună” şi „din respect” pentru aceştia.

Preşedintele PSD Prahova, Virgiliu Nanu, anunţase imediat după închiderea urnelor că la nivel de Consiliu Județean se așteaptă la o victorie cu un procent „de peste 40%”.

Toți suntem optimiști. Din toate analizele reiese că avem un scor foarte mare”, a declarat Virgiliu Nanu, conform Observatorul Prahovean. Referitor la Ploiești, președintele PSD Prahova afirma că „și aici am câștigat”. Din declarațiile sale, Nanu se așteaptă la un scor apropiat de 40% și pentru Municipiul Ploiești. „Cam asta este prognoza noastră”, a mai declarat acesta.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite