Controale în domeniul panificaţiei. Prejudiciu de peste 800.000 de lei în Prahova, din fraudă cu cereale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţiştii prahoveni au efectuat peste 100 de controale la societăţi comerciale din domeniul panificaţiei, la persoane fizice şi au verificat şi mijloace de transport. Astfel a fost descoperită o grupare care a produs un prejudiciu de peste 800.000 de lei din fraudă cu cereale

Controalele pentru combaterea evaziunii în domeniul panificaţiei, de la producători până la cei care vând produsul finit către populaţie, fiind vizate inclusiv zonele în care se exportă cereal, au fost demarate pe 1 septembrie în toată ţara.

În Prahova, peste 100 de poliţişti au efectuat aproximativ 100 de controale la societăţi comerciale, la persoane fizice, fiind verificate şi mijloace de transport. În timpul controalelor au fost aplicate 38 de sancţiuni contravenţionale, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 15.310 lei, iar a bunurilor ridicate urmare la 4.530 lei.

În două cazuri, au fost constatate infracţiuni şi au fost deschise dosare penale pe numele a patru persoane. De asemenea, au fost confiscate produse în valoare de 826.632 lei.

Fraudă cu cereale

Astfel, în timpul verificărilor, poliţiştii prahoveni specializaţi în investigarea fraudelor au identificat o grupare ce opera în Prahova şi în judeţele limitrofe, care, prin intermediul mai multor societăţi administrate în fapt de membrii componenţi ai acesteia, achiziţionau de pe piaţa produselor agricole, la negru sau pe bază de documente legale, dar la preţuri inferioare, în funcţie de negocieri, cereal. 

Pentru a comercializa produsele către societăţi specializate în export din zona portului Agigea, Constanţa, membrii grupului sunt suspectaţi că au înfiinţat o serie de societăţi în cadrul circuitului comercial prin intermediul unor interpuşi.

Ca modalitate de a se sustrage de la plata taxelor către bugetul de stat, cei în cauză sunt suspectaţi că înregistrau în evidenţele contabile ale societăţilor achiziţii pe bază de borderouri de achiziţie false, la valori mult mai mari decât cele reale, apropiate de preţul de vânzare pentru a diminua baza impozabilă şi a se sustrage de la plata taxelor aferente profitului pe care-l realizează.

De asemenea, societăţile sunt suspectate că nu înregistrau relaţiile comerciale pe care le desfăşurau cu persoane juridice sau fizice specializate în transport de cereale, iar în colaborare cu acestea foloseau pe durata transportului către destinaţie avize de expediţie având înscrise date nereale pe care le schimbau la destinaţie cu cele ce urmau a fi înregistrate în evidenţa contabilă.

Membrii grupului încearcau astfel să creeze un tampon între activitatea lor şi posibilitatea organelor de cercetare penală de a identifica anvergura şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor de evaziune fiscală.
Până în prezent, a fost estimat un prejudiciu adus bugetului de stat în valoare de 826.632 lei rezultat în urma comercializării unei cantităţi de 2.594.146 kg cereale.

Mai puteţi citi

Apă menajeră şi fecale, deversate în lacul de acumulare Paltinu de la o pensiune de lux de pe Valea Doftanei

Un turist rătăcit în Bucegi a fost recuperat de salvamontişti după 12 ore

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite