O femeie din Argeș și-a înjunghiat soțul, de două ori, cu un cuțit. E cercetată în arest la domiciliu

0
Publicat:

Polițiștii argeșeni au reținut o femeie de 44 de ani care și-a înjunghiat soțul după o ceartă aprinsă. Tribunalul Argeș a dispus cercetarea ei, pentru tentativă de omor, în arest la domiciliu.

Polițiștii au stabilit că sesizarea se confirmă. FOTO Facebook Poliția Română
Polițiștii au stabilit că sesizarea se confirmă. FOTO Facebook Poliția Română

Conflictul încheiat sângeros s-a întâmplat în comuna argeșeană Leordeni.

În noaptea de 30 spre 31 octombrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 de către o femeie de 44 de ani, care ar fi rănit pe soțul său, prin înțepare cu un cuțit, acesta având nevoie de îngrijiri medicale”, explică Compartimentul Relații Publice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș.

Înjunghiat de două ori

Polițiștii Secției de Poliție Rurală Leordeni au intervenit la locul incidentului și au stabilit că faptele sesizate se confirmă.

Bărbatul, în vârstă  de 48 de ani, din Leordeni, prezenta două plăgi produse prin înțepare, cu un cuțit. Omul a fost găsit conștient și dus la spital. 

Femeia a fost condusă la unitatea de poliție, iar cercetările au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Argeș.

După administrarea probatoriului, femeia a fost reținută, inițial pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.

În ziua de 31 octombrie, aceasta a fost prezentată în fața instanței cu propunere de luare a unei măsuri preventive, iar Tribunalul Argeș a dispus cercetarea sub măsura arestului la domiciliu”, explică IPJ Argeș.

Riscă acum să ajungă în închisoare. Este doar unul dintre multele cazurile de violență domestică înregistrate zilnic în România, cazuri în care, de obicei, femeile sunt cele agresate. De data aceasta a fost vorba de un bărbat, însă faptele au avut loc pe fondul unui conflict despre care nu se știu prea multe.

Linie telefonică gratuită pentru ajutor specializat 

Amintim că Agenția Națională pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați a pus la dispoziția victimelor violenței domestice o linie telefonică gratuită, cu un număr unic de contact, 0800.500.333, pentru a semnala inclusiv situații de violență domestică. Acest serviciu este asigurat 24/24 ore, șapte zile din șapte. Numărul este apelabil gratuit din orice rețea cu acoperire națională.

Apelul la linia telefonică pentru ajutor specializat (helpline) poate fi făcut de către potențiala victimă/victimă a violentei domestice, a traficului de persoane, a discriminării de gen sau a discriminării multiple, un părinte sau un alt membru al familiei, o persoană din cadrul rudelor/ afinilor, un vecin sau un cunoscut al familiei, fie de un martor sau de o altă persoană care știe de existența unui caz din această categorie.

Piteşti



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite