Muzeul sătesc din Argeș unde retrăiești viața de altădată. Fiecare obiect are un farmec aparte

0
Publicat:

Aflat la 58 de kilometri de Pitești, Muzeul Sătesc din Galeș, aflat în comuna Brăduleț din Argeș, este plin de exponate inedite și atrage anual mii de turiști din toată țara.

Una dintre camerele Muzeului Sătesc Galeș FOTO Consiliul Județean Argeș
Una dintre camerele Muzeului Sătesc Galeș FOTO Consiliul Județean Argeș

Muzeul a fost înființat în urmă cu peste 46 de ani, pe 17 octombrie 1976 de către colectivul didactic al școlii din satul Galeș, coordonat de către învățătorul emerit Florea State.

Un detaliu important: clădirea Muzeului Sătesc din Galeș a fost construită respectând tradiția caselor de munte cu temelie din bolovani de râu, pereți din bârne și acoperiș cu șiță.

La primul nivel, casa este compusă din șase camere, iar la etaj din două camere. Aici, turiștii pot descoperi imagini vechi și date inedite despre biserica și școala satului, despre Corul Țăranilor din Galeș, despre resursele naturale ale zonei și, în special, despre asprete, specia extrem de rară de pește din apele Vâlsanului.

Nu lipsesc obiectele de mobilier și vasele specifice încăperilor tradiționale: masa și scaunul de lemn cu trei picioare, pirostriile, donița pentru apă, putineiul, ciubărul, plosca, străchinile, ulcelele, și lingurile de lemn. Cele mai multe obiecte sunt din lemn.

Două dintre camere, bucătăria și odaia de dormit, sunt aranjate după specificul etnografic local; celelalte încăperi prezintă exponate variate ce înfăţişează portul şi îndeletnicirile localnicilor. Trecerea se face dintr-una într-alta, pereţii sunt albi, văruiţi, iar tavanele sunt din podină de fag bătută pe grinzi aparente din lemn.

La parter, dintre cele șase camere cu ferestre pe toate cele patru laturi ale casei, două sunt amenajate cu de-amănuntul precum odăile de altădată ale satului.

Una este „odaia cu corlon” – bucătăria ţărănească de altădată – cu icoana în perete, la răsărit, cu pământ pe jos, cu masă de lemn, scaune, străchini de pământ, linguri de lemn, tronul de mălai. Elementul de bază care și dă denumirea camerei este corlonul sau hornul care asigura evacuarea fumului vetrei deschise pe care se gătea.

Cealaltă este „odaia de dormit” sau „iatacul”, cameră pardosită cu scândură, cu icoană în perete, crucea de jurământ şi oala cu busuioc pe masă; aici vizitatorul descoperă patul tare de scândură pe care este așezată lada de zestre, acoperite cu frumoase ţesături colorate de lână. Atârnată de tavan găsim copăița în care mamele îsi legănau pruncii.

„În Galeș, lada de zestre conținea atât îmbrăcămințile special țesute și cusute de tânără pentru momentul cununiei, cât și plocade, macate, ștergare, laițe, perdele și batiste cusute manual. Datoria tinerei mirese era să împodobească noul cuib conjugal cu țesăturile din lada ei de zestre”, explică cercetătorul Sorin Mazilescu.

Sute de exponate rare

Celelalte patru camere conţin exponatele strânse din gospodăriile sătenilor, acestea oglindind atât portul, cât şi îndeletnicirile locuitorilor din satul Galeș.

În camera mare se găsesc expuse mai multe costume bărbăteşti şi femeieşti lucrate în casă, „chilimuri” şi prosoape ţărăneşti. Exponatul central, unul original și foarte rar, este teascul pentru untdelemn.

„Între uneltele rudimentare de uz casnic, teascul realizat integral din lemn a fost folosit în gospodăriile din Galeș din secolul al XIX-lea până după jumătatea secolului al XX-lea. Se obținea untdelemn din sămânță de dovleac sau din miez de nucă. Exponatul are o vechime de peste 100 de ani”, adaugă Sorin Mazilescu.

Teascul pentru untdelemn are peste un secol vechime FOTO Consiliul Județean Argeș
Teascul pentru untdelemn are peste un secol vechime FOTO Consiliul Județean Argeș

O altă cameră din Muzeul Sătesc Galeș este dedicată îndeletnicirilor feminine, fiind expuse mai multe unelte rudimentare specifice activităților casnice, de la războiul de țesut până la tipare folosite pentru imprimarea modelelor de cusut pe ii și cămăși bărbătești.

Există și o cameră dedicată îndeletnicirilor bărbătești. Și cum ocupația de bază a a locuitorilor din satul Galeș este oieritul, aproape toate exponatele din această cameră sunt legate de oierit, de la opinci și cojoace de lână până la ciubere.

Un loc aparte în Muzeul Sătesc Galeș este ocupat de un exponat rar. Este vorba de un car cu roți de lemn din secolul al XIX-lea, acesta având roțile realizate dintr-o secțiune circulară pe trunchi de lemn.

La etajul Muzeului Sătesc Galeș sunt expuse fotografii și diplome ce atestă activitatea plină de performanțe la nivel național a Formației de dansuri populare și a Corului țărănesc din Galeș. 

Piteşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite