Marama de Muscel, salvată de la dispariție. Româncele care vor să o includă în Patrimoniul UNESCO

0
0

Element vestimentar din portul popular românesc, foarte valoros, în pericol de dispariție și cunoscut pe tot globul, marama de Muscel își va recăpăta locul meritat la nivel național și internațional.

Tânără din Argeș purtând marama de Muscel FOTO Adina Oprescu
Tânără din Argeș purtând marama de Muscel FOTO Adina Oprescu

Cunoscută de secole și descrisă inclusiv de către cronicarul medieval Paul de Alep, marama de Muscel va fi salvată de la dispariție grație unor specialiști entuziaști. Mai mult, se vor face pași concreți pentru ca aceasta să fie introdusă în Patrimoniul mondial UNESCO. Despre marama de Muscel se va scrie și în prestigioasa Enciclopedie Britanică, în ediția din 2023, în cadrul unui amplu articol dedicat artei obținerii și prelucrării borangicului în România, material ce va fi scris de către cercetătoarea Ligia Fulga.

Etapele către viitor

În această vară, la Câmpulung Muscel a avut loc lansarea proiectului național „Pe firul borangicului“, având ca scop elaborarea unei ample documentații cu privire la obținerea și prelucrarea borangicului la noi. Evenimentul a avut și o componentă aniversară: Cooperativa Meșteșugărească „Marama musceleană“ a împlinit 50 de ani de activitate neîntreruptă. Această cooperativă a continuat să funcționeze, în ciuda dificultăților, chiar și în perioada de negare a costumului tradițional, având, în perioada de maximă productivitate, nu mai puțin de 400 de țesătoare de marame în comuna Lerești.

Coordonatoarea științifică a proiectului național, cercetătoarea Ligia Fulga, a acceptat invitația de a lansa proiectul la Câmpulung Muscel, loc considerat de către experți un centru de excelență în domeniu. Cercetarea se va derula în etape, pe parcursul a cel puțin doi ani, colectivul de coordonare al proiectului fiind constituit din Ligia Fulga, Filofteia Pally și Elena Iagăr, managerul Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș.

Să dăm mână cu mână pentru marama de Muscel

Cea care a avut inițiativa revitalizării maramei de Muscel este Elena Iagăr, managerul Centrului Județean de Cultură și Arte Argeș și o mare pasionată de tradițiile populare și de susținerea și păstrarea lor. Elena Iagăr are o impresionantă colecție de marame și costume populare din zona Muscel, unele dintre acestea având peste un veac vechime.

„Tradiția maramei de Muscel datează de câteva secole. Există referire la marama muscelencelor și în scrierile lui Paul de Alep și în mărturiile călătorilor străini în Țările Române. Marama, în general, ca acoperământ fin al capului, se găsește și în lucrările marilor pictori, precum Botticelli“, explică Elena Iagăr pentru „Weekend Adevărul“. 

Iagăr spune că ideea de a revitaliza obiceiul purtării și mai ales al țeserii maramei a apărut în urma întâlnirii avute în această primăvară cu Ligia Fulga și cu Filofteia Pally, două cercetătoare deosebite în lumea etnografică românească. „Acestea au inițiat o cercetare de teren în zona Muscel cu privire la obținerea și prelucrarea borangicului în România. În urmă cu câțiva ani, când am preluat conducerea Școlii Populare de Arte și Meserii din Pitești, am constatat că nici profesoarele și nici interpretele de la ansamblul Doina Argeșului nu purtau marama sau dacă o purtau, nu o făceau în mod corect“, arată ea

Elena Iagăr și colecția sa specială de marame de Muscel și costume populare FOTO Denis Grigorescu
Elena Iagăr și colecția sa specială de marame de Muscel și costume populare FOTO Denis Grigorescu

Astfel a fost inițiat proiectul de prezentare a costumului tradițional de Argeș și Muscel, proiect intitulat „România de la Argeș. Noi păstrăm tradiția“. La această inițiativă au contribuit substanțial doi meșteri populari din Argeș: Viorica Olivotto, care recent a primit titlul de Tezaur Uman Viu, și Constantin Vasile. În cadrul proiectului au fost realizate 40 de clipuri de prezentare a costumului tradițional.

Local până-n pânzele... de borangic

Studiul privind obținerea și prelucrarea borangicului în România este doar primul pas. În Argeș vor fi crescuți viermi de mătase, vor fi extrase firele de borangic și vor fi țesute marame cu borangicul produs în Argeș. Iar acestei inițiative s-a alăturat deja primarul Ionel Moloiu de la Hârsești, acolo unde în primăvara anului viitor va fi crescută prima serie de viermi de mătase, o tradiție reînviată după mulți ani.

Marama de Muscel va fi prezentată și în Enciclopedia Britanică FOTO Denis Grigorescu
Marama de Muscel va fi prezentată și în Enciclopedia Britanică FOTO Denis Grigorescu

„Când eram copil, și eu îi ajutam pe părinți cu creșterea viermilor de mătase. Dimineața la patru mergeam cu trenul la Costești să vindem gogoșile viermilor de mătase. Ideea de a crește din nou viermi de mătase mi-a venit după ce am discutat cu doamna Elena Iagăr. A contat și experiența acumulată. Vom face un parteneriat cu o școală din comună și vom crește viermii de mătase într-o sală de clasă“, a declarat pentru „Weekend Adevărul“ Ionel Moloiu, primarul comunei Hârsești.

De asemenea, a fost identificat instrumentarul pentru extragerea borangicului, la un muzeu din Mehedinți, iar cercetările au ajutat la aprofundarea tehnicii de extragere a finului material. Mai mult, din această toamnă, Școala Populară de Arte și Meserii din Pitești a înființat o secție de țesere a maramei în satul Jugur, din comuna Poienarii de Muscel, secție ce va fi coordonată de către Elena Anghel.

Cât durează realizarea unei marame

Elena Anghel, unul dintre cei doar doi meșteri populari din Argeș care mai fac marame de Muscel, a venit din Bucovina acum 32 de ani și s-a stabilit în satul Jugur din comuna Poienarii de Muscel. A învățat să țeasă marame de la soacra sa.

„Marama este ea însăși o poveste: conține povestea celui care o face, povestea celui care o poartă și povestea celui care o păstrează. Am început să țes marame acum câțiva ani. A țese nu e greu, e mai dificil până pregătesc războiul, firul este foarte sensibil. După ce este urzit, se țese frumos, cu toate gândurile și toate dorurile. Durează mai multe zile țesutul unei marame. Dacă este un model mai complicat, poate dura și peste o săptămână. Nu trebuie să se piardă portul popular și tradițiile. Eu la nuntă am respectat toate tradițiile, inclusiv purtatul maramei, m-am îmbrăcat în costum național acum 32 de ani. Fac marame din pasiune și le dăruiesc, în general“, a declarat Elena Anghel pentru „Weekend Adevărul“.

„Adevărate opere de artă“

„Marama este pe cale de dispariție pentru că, în general, costumul românesc este pe cale de dispariție. Maramele încă se mai păstrează la nunți, în special în zona Argeșului. Dar de regulă, nunțile capătă o turnură tot mai modernă. Marama trebuie să fie propusă unui proces de recunoaștere și de revitalizare de către comunități mai întinse. Există o tradiție extraordinară în Muntenia și în Moldova privind prelucrarea borangicului și țesutul maramelor ca produs specific românesc. Maramele sunt adevărate opere de artă și ar fi păcat ca această tradiție să dispară“, a declarat cercetătoarea Ligia Fulga pentru „Weekend Adevărul“

Totul a pornit de la o solicitare din partea Enciclopediei Britanice, aceasta dorind să introducă un text despre borangicul în România. „Va fi inclusă și marama musceleană în articol, vor fi și imagini. Am luat legătura cu zona Muscel prin intermediul Elenei Iagăr și am aflat lucruri extraordinare. Există deja un plan ca aceste marame muscelene să fie din nou țesute. Încercăm să extindem interesul pentru maramă și în Gorj, Dolj și în Mehedinți“, precizează Ligia Fulga.

Care sunt pașii pentru introducerea în UNESCO

„Este posibil ca în 2023 să fie creionat un proiect național pentru a introduce marama în Patrimoniul UNESCO. Însă trebuie făcuți mai mulți pași, iar aceștia nu sunt ușori. Primul va consta într-o documentare bibliografică, aceasta fiind urmată, anul viitor, de o cercetare pe teren și apoi un material amplu care să conducă spre introducerea maramei în patrimoniul mondial. Întreaga procedură va dura aproximativ trei ani. Mai întâi, marama trebuie introdusă pe Lista națională a patrimoniului imaterial. Va fi o comunitate de femei în zona Argeș-Muscel care vor începe să lucreze marame“, explică Ligia Fulga.

Simbolul fetei căsătorite

Marama de Muscel este un element versatil al portului popular, în sensul că ea arată altfel de la persoană la persoană, în funcție de materialul folosit la decorarea ei.

„Marama este un element de port popular de sărbătoare, realizat din borangic, țesut în două, trei sau patru ițe, cu alesătură de mătase și de fir metalic. Mai recent, nu se mai folosește firul metalic, fiind înlocuit cu lame-ul. Marama se așază pe cap peste basma și se fixează cu o legătură de catifea împodobită cu mărgele de sticlă. În timp, lucrurile au degenerat, elementul în sine s-a depreciat cumva. Acum, fetele își fac maramă din tot felul de textile. Catifeaua nu mai e de bumbac, ci de plastic, iar mărgelele sunt tot de plastic“, precizează Elena Iagăr.

Acest obiect vestimentar are și o simbolistică aparte. Marama era primită de către mireasă în dar de la naşă, când nunta se desfăşura timp de trei zile. Era adusă duminică noaptea, după ce se strângea darul. Mireasa şi naşa mergeau într-o cameră a clădirii unde avea loc petrecerea, iar mireasa renunţa la rochia albă şi la floare, îmbrăcându-se în costum popular. Ulterior, naşa îi punea miresei un batic pe cap, iar peste batic era fixată marama cu legătoare, element de port care avea, astfel, rolul de a marca trecerea fetei în rândul femeilor căsătorite.

România, printre marii exportatori de mătase înainte de 1990

În România, interesul pentru sericicultură, cultivarea dudului şi creşterea viermilor de mătase a apărut în prima jumătate a secolului al XIV-lea. Turcii au fost cei care au adus viermii de mătase în Țara Românească şi în Moldova, tot de la ei am moștenit și cuvântul borangic, acesta provenind din termenul turcesc „buriincuk“ ce reprezenta denumirea veche pentru mătasea naturală. Concret, borangicul este firul nerăsucit obţinut din gogoșile viermilor de mătase, mătasea fiind pânza obţinută din acest fir. Într-o lună și 10 zile, perioadă în care se formează gogoașa de borangic, viermii de mătase își măresc greutatea de 8.000 de ori, volumul de 14.000 de ori și lungimea de 30 de ori.

Școala de la Pitești

Înainte de 1990, în Argeș existau ferme pentru creșterea viermilor de mătase pe Valea Cârcinovului, la Topoloveni și în comunele Călinești, Leordeni și Izvoru. În afara acestor ferme, viermii de mătase erau crescuți și prin eforturile școlilor. Împreună cu elevii, în fiecare lună mai se colectau frunzele de dud ce se aflau într-un anumit stadiu de creștere și îndeplineau anumite exigențe, cum ar fi aceea ca frunzele să nu fie ude.

În 1990, într-un clasament al exportatorilor de mătase, România era pe locul doi în Europa și pe locul șase în lume, ceea ce arată o producție masivă de borangic prelucrat foarte fin și competitiv. După 1990, tradiția sericiculturii în România, o ramură importantă a industriei textile, a decăzut din lipsa investițiilor și a interesului, pierzându-se oportunități mari de dezvoltare pentru export.

La Pitești a funcționat, timp de câteva decenii, o școală de sericicultură, înființată în 1911. Elevele care învățau erau orfane sau din medii defavorizate, 20 de eleve având bursă în fiecare an. Școlarizarea dura patru ani, dintre care trei ani de studiu teoretic. Activitatea de sericicultură se desfășura în lunile mai și iunie.

Marama de Muscel, calități de excepție

„Marama de Muscel este un brand al României, pentru că ea a atins cele mai mari calități artistice. S-au țesut marame și în Moldova și în Oltenia, însă calitățile de excepție le-a avut marama musceleană. Se mai fac marame de Muscel doar ocazional“, arată cercetătoarea Filofteia Pally. 

Ea atrage atenția asupra riscului pierderii acestei tradiții de meșteșug artistic capabil să creeze valori artistice inestimabile. „Dorim să revigorăm această tradiție acolo unde se mai poate și unde există potențial uman dispus să se implice, inclusiv Ministerul Culturii și la cel al Agriculturii. Trebuie piață de desfacere, iar persoanele care realizează marame de Muscel trebuie bine plătite. Borangicul trebuie să pătrundă și în vestimentația cotidiană. Trebuie sprijinit și interesul pentru borangic

„Paradoxul este că în zona Muscel nu s-au crescut niciodată viermi de mătase, clima nu este una prielnică. „Țesătoarele de marame beneficiau de aprovizionare cu fir special de borangic, ce se filează din 10 gogoși de viermi de mătase. Doar dacă firul de mătase este puțin mai gros, cantitatea se poate reduce la șase-opt gogoși. Firul de borangic era adus de la fabrica Filatura București, o fabrică, din păcate, dispărută, ca și alte două-trei fabrici din țară“, mai spune Filofteia Pally.

Piteşti


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri