Edilul care și-a incendiat primăria a obținut ordin de protecție împotriva secretarei: „S-a repezit cu o forță brutală în mine”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Trimis în judecată pentru că a dat foc primăriei în decembrie 2021, Mihai Marin, edilul comunei argeșene Beleți-Negrești, a obținut un ordin de protecție împotriva Roxanei Roșescu, secretara primăriei, după ce a reclamat că aceasta l-a agresat de două ori.

Mihai Marin, primarul comunei Beleți-Negrești, și secretara care l-a bătut FOTO Facebook
Mihai Marin, primarul comunei Beleți-Negrești, și secretara care l-a bătut FOTO Facebook

Mihai Marin a fost în arest din decembrie 2021 până în iulie 2022, fiind plasat ulterior în arest la domiciliu până la finalul lui decembrie 2022. După aceea, împotriva lui Mihai Marin a fost luată măsura controlului judiciar de către magistrații de la Judecătoria Topoloveni, măsură menținută și printr-o decizie dată pe 5 ianuarie 2024. Numai că Mihai Marin a contestat decizia în scurt timp, din ianuarie 2024 a revenit în fruntea Primăriei Beleți-Negrești, fiind judecat în libertate pentru distrugere, violarea sediului profesional şi sustragerea de înscrisuri.

Numai că problemele au continuat, fiind de această dată de cu totul altă natură.

De mai mult timp, între primarul Mihai Marin și Roxana Roșescu, secretara primăriei, există conflicte și stări de tensiune. Iar săptămâna trecută, edilul a obținut un ordin de protecție împotriva secretarei Primăriei, după ce a reclamat, venind și cu acte doveditoare, că aceasta l-a agresat fizic, de două ori.

Judecătoria Topoloveni a emis ordinul de protecție pentru 30 de zile, iar Roxana Roșescu trebuie să păstreze o distanță minimă de 10 metri față de primarul comunei Beleți-Negrești. Măsura se aplică cu excepția cazurilor în care prezența celor doi se impune în fața autorităților publice.

Primul incident între cei doi a survenit pe 5 iunie 2024. În acea zi, Roxana Roșescu a intrat în biroul primarului Mihai Marin și i-a cerut să semneze rapid mai multe documente. Numai că acesta din urmă a refuzat să semneze actele fără să le citească. Iar de aici situația a degenerat, soldându-se cu agresiuni și ulterior cu o plângere penală a primarului împotriva secretarei.

Secretara a dat dovadă de un sadism ieșit din comun”

”Neajungând la vreun consens, am dorit să ies din birou pentru a evita un conflict, repetând că semnez documentele respective, dar după ce le voi citi înainte. Numita Roșescu Roxana-Elena m-a îmbrâncit de nervi, pentru că nu am vrut să semnez pe moment, așa cum dorea ea, m-a împins cu putere din fața ușii pentru a nu ieși, mai apoi trântindu-mi ușa forțat și închizând-o, premeditând ce va urma. Aceasta s-a repezit cu o forță brutală în mine, înfigând mâinile în jurul gâtului meu, strângându-mă cu putere și încercând să mă omoare. În acele momente teribile în care secretara Primăriei mă strângea de gât și încerca să mă omoare/să îmi ia aerul, simțeam că rămân fără aer și nu mai puteam să respir, însă pe fața acesteia se vedea satisfacția ca și cum și-ar dori să mă vadă mort, dând dovadă de un sadism ieșit din comun”, a scris primarul Mihai Marin.

Al doilea conflict a fost pe 30 septembrie 2024, când primarul a intrat cu un dosar în biroul secretarei. Numai că aceasta nu a vrut să îl primească și l-a dat cu forța afară.

În a doua plângere penală formulată, primarul de la Beleți-Negrești a scris că secretara l-a strivit între tocul ușii și ușa metalică. După două consultații la Spitalul Județean Argeș, doctorul ortoped i-a spus primarului că sunt suspiciuni de o fisură costală, luând decizia de a îi imobiliza brațul timp de două săptămâni cu o fașă.

Primărie incendiată cu sute de litri de motorină

Conform procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Topoloveni, în noaptea de 12 spre 13 decembrie 2021, Mihai Marin a intrat în curtea sediului primăriei cu autoturismul de serviciu, cu intenţia clară de a incendia clădirile primăriei. Primarul a confecţionat mai multe torţe, cu ajutorul unor beţe din lemn găsite în magazia cu lemne şi a unor cârpe.

După aceea, Marin Mihai a forţat uşa de acces de la magazia de pe latura de vest a sediului primăriei, de unde a luat 14 bidoane din plastic pline cu 280 de litri de motorină ce urma să fie folosită de instituţie pe timpul iernii. Primarul a pătruns fără drept în sediul vechi al primăriei escaladând fereastra de la biroul viceprimarului şi a răvăşit bunurile din birou, aruncând pe podea toate înscrisurile oficiale din birou, strângându-le la un loc şi împrăştiind combustibil peste ele. În acelaşi mod a procedat şi în alte birouri.

După ce a dat foc Primăriei Beleţi-Negreşti, Mihai Marin a fugit cu maşina de serviciu, ascunzându-se în aceeaşi noapte la mănăstirea Prislop.

Flăcările mari au fost zărite de către vecini, intervenţia rapidă a acestora limitând proporţiile dezastrului.

Daunele au fost însă importante, prejudiciul total fiind estimat la peste 660.000 de lei. Primăria Beleţi-Negreşti s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 500.000 lei, reprezentând daune materiale şi morale. Deoarece Mihai Marin a dat foc și centralei telefonice digitale a primăriei, Telekom România s-a constituit parte civilă cu suma de 160.087 lei.

După ce a incendiat Primăria Beleţi-Negreşti, primarul Mihai Marin a fugit şi a avut două posibile tentative de suicid. În noaptea de 13 spre 14 decembrie 2021, acesta a intrat cu maşina într-un parapet de beton, într-o curbă din Defileul Jiului. A fost transportat la Spitalul Târgu Jiu, pentru a primi îngrijiri medicale, însă a dispărut şi de acolo, fără aprobarea doctorilor. A fost găsit în apele râului Argeş, o noapte mai târziu, în stare de hipotermie. În cele din urmă, a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Argeş, dar a plecat si de acolo.

Piteşti



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite