Viceprimar din Neamț, acuzat de ucidere din culpă și fugă de la locul faptei
0O tragedie s-a petrecut în Neamț, în dimineaţa de marți, 24 octombrie 2023, autorul fiind un viceprimar care este acuzat de ucidere din culpă. După accident, edilul a avut un comportament laș, fugind de la locul faptei.

Câteva accidente rutiere s-au petrecut în ultimele zile pe drumurile judeţului, în urma unuia dintre ele o persoană decedând. Pe data de 24 octombrie 2023, în jurul orei 05:30, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Roman au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în afara localităţii Broşteni, comuna Bahna, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele cercetări efectuate a reieşit faptul că, în timp ce un bărbat în vârstă de 73 de ani conducea un autoturism, pe un drum comunal a surprins şi accidentat un consătean de 74 ani, după care a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor. În scurt timp, fugarul a fost identificat. Era chiar E.P., viceprimarul comunei.
„În urma evenimentului rutier a rezultat decesul bărbatului de 74 de ani. Şoferul a fost testat pentru alcool, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia“, a transmis Poliţia Neamţ.
Tot în dimineaţa de marți, 24 octombrie 2023, dar în jurul orei 7.10, un accident rutier, care a avut loc la Tupilaţi, pe E 85, s-a soldat cu trei victime. Un autoturism condus de un ieşean de 31 ani a efectuat un viraj pentru a pătrunde pe un drum comunal, intrând în coliziune cu o maşină la volanul căreia se afla o femeie de 45 de ani, din Târgu Neamţ, care era angajată în depăşire.
În urma tamponării a rezultat vătămarea corporală a şoferiţei de 45 ani şi a altor doi pasageri cu vârste de 6, respectiv 14 ani, din autoturismul nemţencei. Poliţiştii au stabilit că șoferii nu au consumat alcool şi continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
În noaptea de 23/24 octombrie 2023, în jurul orei 1.00, un eveniment rutier a avut loc la Piatra Şoimului. Un tânăr de 20 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit şoseaua, ajungând în albia râului Calu, după ce a încercat să evite un câine. Conducătorul auto nu băuse, fiind rănită o pasageră de 18 ani.