Trei tineri, dintre care doi frați, au murit într-un accident produs în Neamț. Maşinile în care se aflau s-au ciocnit violent şi apoi s-au răsturnat în curţile unor gospodării

0
Publicat:

Trei tineri, de 17, 18 şi 23 de ani, şi-au pierdut viaţa, iar alți trei au fost răniți, după ce mașinile în care se aflau s-au ciocnit violent. Accidentul teribil s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică în comuna Borca.

Mașinile au ajuns in curtile oamenilor FOTO Știri din Neamț
Mașinile au ajuns in curtile oamenilor FOTO Știri din Neamț

În accidentul rutier au fost implicate două autoturisme în care se aflau şapte persoane. Conform ISU Neamţ, cele două autoturisme au părăsit partea carosabilă şi s-au răsturnat în curţile a două gospodării.

 În urma impactului patru persoane au rămas încarcerate, însă trei dintre acestea s-au autoevacuat până la sosirea forţelor de intervenţie.

„Pompierii, cu ajutorul echipamentelor specifice, au acţionat pentru descarcerarea victimelor. Din păcate, trei persoane (bărbaţi de 17, 18 şi 22 de ani) prezentau semne incompatibile cu viaţa, fiind declarat decesul acestora”, precizează reprezentanţii ISU.

Victimele decedate sunt: George Alexandru D. și Raul Ciprian D., doi frați de 23, respectiv 17 ani, din comuna Poiana Teiului și Cristian A., de 17 ani, din județul Suceava, scrie presa locală

Alte trei persoane  - două fete de 19 şi 22 de ani şi un un băiat de 18 ani - cu multiple traumatisme, au fost preluate de echipajele SAJ şi SMURD şi transportate la spitalul din Târgu-Neamţ şi la UPU Piatra-Neamţ.

Mașinile au ajuns in curtile oamenilor FOTO Știri din Neamț
Mașinile au ajuns in curtile oamenilor FOTO Știri din Neamț

Un bărbat de 23 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului, refuzând transportul la spital.Alte două persoane cu atacuri de panică, rude ale victimelor,  au fost asistate de echipajele medicale la locul evenimentului, refuzând şi ele transportul la spital.

Conform polițiștilor, tragedia s-a produs după ce unul dintre șoferi nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de mașina care circula în față sa.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite