Pățania ciudată a unui șofer băut din Neamț. A făcut accident exact în momentul în care polițiștii îi făceau semn să tragă pe dreapta
0Acţiunile poliţiştilor din Neamţ, pentru combaterea evenimentelor nedorite din traficul rutier, s-au soldat cu depistarea mai multor şoferi care erau băuţi la volan, întocmindu-se dosare penale.
La data de 23 mai 2024, cadrele Secţiei de Poliţie Rurală Ion Creangă, în timpul desfăşurării misiunilor specifice, au observat, în jurul orei 16.10, pe sensul opus de deplasare, un autoturism care avea o traiectorie sinuoasă. Realizând că ceva nu este în ordine, au efectuat semnal regulamentar luminos şi acustic, pentru oprirea maşinii.
Numai că, în secundele următoare, conducătorul auto a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, intrând în coliziune cu un cap de pod. Şoferul de 35 de ani, din localitatea menţionată, nu a suferit leziuni grave şi a fost testat pentru a se vedea dacă băuse, rezultatul indicând o concentraţie de 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat.
„În urma verificărilor s-a stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. În baza materialului probator, şoferul a fost reţinut, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis şi sub influenţa alcoolului“, a transmis Poliţia Neamţ.
Tot în ziua precizată, cadrele Serviciului Investigaţii Criminale au depistat în Piatra Neamţ şi condus la Penitenciarul Bacău, un bărbat de 39 de ani, pe numele căruia Judecătoria Iaşi a emis pe 21 mai 2024, un mandat de executare a pedepsei închisorii, respectiv 2 ani şi 7 luni de închisoare şi o amendă penală în valoare 4.500 lei.
Ieşeanul fusese condamnat pentru conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi vătămare din culpă, după ce, pe 15 iunie 2023, în timp ce conducea un autoturism pe o stradă din oraşul de sub Copou, a intrat într-o maşină oprită la semafor. Alcoolemia constatată era de 3,30 g/l alcool pur în sânge.
Pe 22 mai, în jurul orei 23.10, poliţiştii din Roman au tras pe dreapta un şofer în vârstă de 22 de ani. Avea să se constate că era băut aparatul alcooltest indicând o concentraţie de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Dosar penal are şi un nemţean de 32 de ani, oamenii legii constatând că era la volanul unei maşini radiate din circulaţie, de către autorităţile belgiene pe 26 martie 2024.