Lumea lui Creangă, pe o culme din Neamţ. Cum vor arăta Gerilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Flămânzilă şi Ochilă FOTO

0
Publicat:

Primăria Piatra Neamţ are în plan realizarea unui proiect pe culmea împădurită Cozla, în zona unde ajunge telegondola, o instalaţie de transport aerian pe cablu, devenită emblema oraşului.

Gerilă va fi primul personaj care întâmpină vizitatorii FOTO Facebook Marius Irimia
Gerilă va fi primul personaj care întâmpină vizitatorii FOTO Facebook Marius Irimia

Este prevăzută construirea unor uriaşe statui de lemn, de peste zece metri, ele reprezentând cele cinci personaje din basmul „Harap Alb“ al lui Ion Creangă, celebrul scriitor născut în Humuleştii Neamţului. Valoarea investiţiei cu fonduri din bugetul local este prevăzută a fi de circa 1,14 milioane de lei, adică peste 230.000 de euro.

Prin acest proiect, se doreşte creşterea gradului de atracţie turistică a arealului Parcului Cozla. Aici este şi un traseu montan omologat, lung de circa patru kilometri, care duce, prin pădure, de la staţia telegondolei spre Căldările Urieşilor, o stâncă mare cu trei găuri în ea, căreia i se mai spune Trei Căldări sau Extraterestul, deoarece are forma unui cap ce pare a aparţine unei fiinţe din altă lume.

Pe culmea menţionată, unde se află baza de agrement pentru sporturi de iarnă (pârtie de schi şi telescaun), din păcate nefuncţională de mai mulţi ani din motive de rentabilitate, vor fi amplasate cele cinci personaje din lumea lui Creangă: Gerilă, Setilă, Păsări-Lăţi-Lungilă, Flămânzilă şi Ochilă, în jurul lor urmând a fi realizate mici parcuri de agrement.

Statuile vor fi înconjurate de mici părculeţe FOTO Facebook Marius Irimia
Statuile vor fi înconjurate de mici părculeţe FOTO Facebook Marius Irimia

„Gerilă se amplasează la începutul parcursului şi e reprezentat în poziţie şezând, încălzindu-şi mâinile la un foc de tabără uriaş din nouă buşteni de cinci metri înălţime. În jurul focului de tabără este amenenajată o vatră din bolovani. Focul de tabără este un loc de joacă. Atât palmele, tălpile şi capul construcţiei sunt supradimensionate, faţa fiind astfel proiectată pentru a induce faptul că personajul suflă în foc“.

Aceasta este descrierea primului personaj care va întâmpina vizitatorii, iar Păsărilă-Lăţi-Lungilă este ultimul. Va fi poziţionat pe sol, cu picioarele şi mâinile supradimensionate, întinzând coarda unui arc imens. Lângă el vor fi amplasate bănci prevăzute cu pâlnii, care să permită captarea şi dirijarea sunetelor pădurii către ascultător. În copacii din jur vor fi puse 300 de căsuţe pentru păsări.

Un parc construit în veacul trecut, după o mare alunecare de teren

Un alt proiect, la care se lucrează deja în Parcul Cozla este cel al noii Grădini Publice, care va fi amplasată pe locul unde a fost Zoo Piatra Neamţ. Funcţiona într-un parc inaugurat pe 15 august 1904 şi desfiinţat în februarie 2021, după după ce în spațiul public a apărut un filmuleţ cu o ursoaică, Ina, care stătuse captivă 20 de ani. Animalul a fost trimis la Sanctuarul Zărneşti şi continua să se învârtă în cerc, la fel cum făcea în micul spaţiu de la zoo.

Machetă a noii Grădini Publice FOTO Primăria Piatra Neamţ
Machetă a noii Grădini Publice FOTO Primăria Piatra Neamţ

Decizia desfiinţării „menajeriei“ a fost luată de primarul Adrian Carabelea, după o consultare publică şi a stârnit vii polemici în oraş, unii vorbind despre interese imobiliare, în condițiile în care locaţia este pe strada Ştefan cel Mare, un cartier rezidențial cu vile şi case ridicate într-o zonă liniştită, în imediata apropiere a pădurii de pe culmea Cozla, pe drumul către Stadionul Ceahlăul.

Administraţia a transmis că nu era vorba despre niciun interes, fiind prezentate imagini despre cum va arăta noua grădină, care se vrea a fi un loc al comunităţii, prin remodelarea spaţiului existent. Lucrările trebuie terminate în vara anului viitor. Se va amenaja un amfiteatru (care va găzdui spectacole estivale, prezentări de film, etc), ateliere de creaţie, zonă pentru expoziţii, locuri de joacă.

Fosta cuşcă a urşilor va fi transformată într-un element arhitectural al memoriei, făcând o trimitere la precedenta funcţiune a spaţiului. Intenţia este de a se construi un monument al „Uursului“, o siluetă stilizată realizată din barele fostei cuşti. Va fi păstrată şi grota animalelor. În noua grădină vor fi zone cu caracter recreaţional, se vor organiza spectacole în aer liber, diverse expoziţii, etc.

„Proiectul va pune în valoare aspectul material al amplasamentului, iar pe de altă parte memoria locului, un simbol al oraşului. Se propune o intervenţie minim invazivă. Transformarea Parcului Zoo în Grădină Publică va fi un moment important în istoria municipiului, o articulaţie de legătură între trecutul şi viitorul acestuia, ce îmbrăţişează tehnologia, inovaţia şi arta“, declara primarul Carabelea.

Stânca Trei Căldări, un punct de atracție pe culmea Cozla FOTO Alexandru Filip - Piatraneamtcity.ro
Stânca Trei Căldări, un punct de atracție pe culmea Cozla FOTO Alexandru Filip - Piatraneamtcity.ro

Amenajarea Parcului Cozla din Piatra Neamț a fost gândită pentru a înlătura efectele unei mari alunecări de teren, care a avut loc în noaptea de 30/31 mai 1897. În 1901, primarul Nicu Albu, a decis construirea unui parc, lucrările efectuându-se doar cu lopata şi târnăcopul, constând în nivelări, plantarea a zeci de mii de copaci, construirea unui drum de bazalt, care dăinuie şi acum, ziduri de sprijin, rigole şi podeţe.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite