Video Patru mașini mistuite de flăcări într-o parcare din Ploieşti. De la ce a pornit focul

0
0
Publicat:

Patru autoturisme au ars într-un incendiu izbucnit în noaptea de duminică spre luni într-o parcare din Ploieşti, două dintre acestea fiind complet distruse de flăcări.

Mașini distruse într-un incendiu FOTO: Adevărul (arhivă)
Mașini distruse într-un incendiu FOTO: Adevărul (arhivă)

Incendiul a fost anunţat în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 01:00, pe strada Zarandului din municipiul Ploieşti.

Pompierii militari din cadrul Detaşamentului 1 Ploieşti au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, la faţa locului fiind trimis şi un echipaj SMURD.

”La sosirea echipajelor de pompieri, incendiul se manifesta generalizat la două autoturisme, fiind afectate şi altele două care se aflau în proximitatea acestora. Autoturismele erau parcate, nefiind persoane la bord în momentul izbucnirii incendiului”, informează, luni dimineaţă, oficialii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

În urma incendiului nu au fost victime.

Pompierii au stabilit, după ce au lichidat incendiul, că acesta s-a produs, cel mai probabil, de la un scurtcircuit produs la unul dintre autoturisme.

Ploieşti

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite