Controversatul Ionel Arsene, şeful CJ Neamţ, obţine o finanțare uriaşă pentru un spital. Cât va costa totul

0
Publicat:

Şeful CJ Neamţ, controversatul Ionel Arsene, a obţinut un proiect uriaş. Construirea unui nou spital de urgenţă a primit „undă verde“, fiind inclus pe lista celor din ţară, care vor primi finanţare cu bani din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă.

Noul spital este finanțat cu bani din PNRR FOTO Facebook
Noul spital este finanțat cu bani din PNRR FOTO Facebook

Ideea realizării unei noi unităţi medicale la Piatra Neamţ părea utopică acum câţiva ani, atunci când s-a lansat ideea, datorită fondurilor uriaşe necesare. La sfârşitul anului trecut, Ministerul Sănătăţii a stabilit că proectul depus de Consiliul Judeţean îndeplineşte criteriile de eligibilitate.

El a fost inclus între cele peste 40 de noi unităţi medicale care ar urma să fie ridicate în diverse localităţi din ţară. Titlul proiectului este „Construire sediu nou pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ, judeţul Neamţ, cu funcţiuni şi tehnologii inovative pentru protejarea climei şi digitalizare“ şi are o valoare de 200 de milioane de euro.

„Investiţia este extrem de necesară, având în vedere că actualele clădiri prezintă neconformităţi majore din punct de vedere al securităţii la incendiu, în asigurarea gabaritului căilor de evacuare, iar instalaţiile de detectare, semnalizare şi alertă în caz de incendiu, acolo unde există, nu sunt în stare de funcţionare la parametrii tehnici actuali“, a declarat Ionel Arsene.

Cei 200 de milioane de euro reprezintă 70% din suma solicitată ( 285,6 milioane de euro), restul urmând a fi asigurat din alte surse. CJ Neamţ a demarat deja procedura pentru întocmirea studiului de fezabitate, alocând peste 2 milioane de lei. Există şi terenul necesar, circa 17 hectare, la ieşirea din Piatra Neamţ către Târgu Neamţ.

Înainte ca proiectul să fie declarat eligibil de către Ministerul Sănătăţii, în şedinţa CJ de pe 22 decembrie 2022, s-a aprobat „tema de proiectare aferentă realizării acestui obiectiv“. Din punct de vedere tehnic şi funcţional, spitalul va respecta legislaţia şi internaţionale, în ceea ce priveşte organizarea fluxurilor medicale, a pacienţilor şi personalului.

Unitatea sanitară va avea peste 900 de paturi FOTO Facebook
Unitatea sanitară va avea peste 900 de paturi FOTO Facebook

Noua unitate va avea o capacitate de 960 de paturi de spitalizare continuă, 105 pentru internările de o zi, saloanele fiind proiectate cu 2 paturi şi rezerve cu unul. Actualul Spital Judeţean Neamţ nu mai satisface cerinţele în domeniu. Unul dintre imobile, Spitalul Vechi, a fost construit în perioada interbelică şi este catalogat ca având risc seismic ridicat.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite