Concurs de infracţiuni la volan: în comă alcoolică, fără permis auto şi cu numere false

0
Publicat:

Un şofer din Neamţ se „laudă cu un concurs de infracţiuni la volan, fiind în comă alcoolică, fără permis auto şi cu numere false. Pe şoselele judeţului au avut loc şi alte incidente.

Destule abateri rutiere au fost constatate de polițiști FOTO Arhiva Adevărul
Destule abateri rutiere au fost constatate de polițiști FOTO Arhiva Adevărul

Duminică, 9 iulie 2023, poliţişti nemţeni au acţionat pe un drum des frecventat de turişti, cel care pleacă de la barajul de la Bicaz spre Baicu, pe malul lacului de acumulare. În cătunul Secu, au tras pe dreapta un autoturism la volanul căruia se afla un tânăr de 24 de ani, iar surprizele nu au încetat să apară.

Neamţeanul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o valoare de 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat. De precizat că aceasta se dublează în sânge, iar starea de comă se instalează pe la doi la mie. Verificările au mai stabilit că bărbatul în cauză nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

„Plăcuţele cu numere montate pe vehicul sunt false, ele aparţinând unui vehicul radiat. În cauză a fost întocmit dosar penal, pentru punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducere sub influenţa alcoolului“, a transmis Poliţia Neamţ.

În noaptea de 8/9 iulie, exact la ora 00.00, poliţiştii de la Secţia Rurală Bicaz au fost sesizaţi de o femeie de 38 de ani, din Hangu, că autoturismul parcat i-a fost avariat de o maşină, care apoi şi-a continuat deplasarea. Autorul a fost depistat în scurt timp, fiind vorba de un consătean, în vârstă de 57 de ani. Bărbatul nu avea permis.

Un alt eveniment petrecut pe data de 9 iulie a avut loc în localitatea Bălţăteşti, pe Drumul Naţional 15C. În jurul orei 14.30, un tânăr de 25 de ani, care conducea o motocicletă a intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa în acelaşi sens, dar şoferul acestuia era angajat în efectuarea unui viraj la stânga. Conducătorul vehicului cu două roţi a fost rănit.

Un accident ciudat  a avut loc astăzi, 10 iulie. În jurul orei 12.00, poliţiştii Biroului Rutier Piatra Neamţ au fost sesizaţi despre un  eveniment, pe bulevardul 9 Mai. Din primele cercetări  a reieşit că, în timp ce un bărbat, de 52 de ani, conducea un autobuz o pasageră în vârstă de 79 de ani s-a dezechilibrat şi a căzut, rănindu-se.

„A rezultat vătămarea corporală a acesteia. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, pentru stabilirea cauzelor şi condiţiilor producerii evenimentului rutier“, a comunicat Poliţia Neamţ.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite