Şofer din Neamţ, prins cu alcoolemie dublă faţă de cea la care se instalează coma

0
0
Şoferului iresponsabil i s-a întocmit dosar penal FOTO Adevărul.ro
Şoferului iresponsabil i s-a întocmit dosar penal FOTO Adevărul.ro

Verificările efectuate de poliţişti în cazul unui accident rutier din Neamţ aveau să stabilească faptul că şoferul în culpă era pulbere de beat, valoarea alcoolemiei fiind una record.

Cadrele Biroului Rutier de la Poliţia Roman au fost sesizate, în seara zilei de 31 martie 2022, după ora 19.00, cu privire la producerea unui accident, pe drumul judeţean 157. 

Cercetările aveau să scoată la iveală un detaliu şocant. Conducătorul auto era într-o stare bahică extrem de avansată, mult peste cea de la care se instalează coma alcoolică. 

Şoferul în culpă, un bărbat, de 37 de ani, din comuna Trifeşti, Neamţ, era la volanul unei maşini, iar în localitatea Horia a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a părăsit partea carosabilă şi s-a oprit într-un stâlp al reţelei de

iluminat. 

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui

pasager, în vârstă de 39 de ani. 

„Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentraţie de1,94 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Poliţiştii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, în vederea stabilirii cauzelor şi condiţiilor în care a avut loc evenimentul rutier“, a transmis Poliţia Neamţ. 

În cazul de faţă, valoarea concentraţiei în aerul expirat pare a fi „mică“, dar nu este deloc aşa. Aceasta se dubleză în sânge (analiză care-i probă indubitabilă în procesul penal), ceea ce înseamnă că şoferul avea aproape 4g/l alcool pur în sânge, în condiţiile în care coma se instalează la 2g/l. 

Într-o situaţie similară a fost şi o conducătoare auto, care pe 26 martie 2022 a fost protagonista unui accident. În localitatea Ştefan cel Mare, şoferiţa de 55 de ani a părăsit partea carosabilă, urcându-şi maşina pe acostamentul înclinat al drumului. Etilotestul a indicat şi la ea o valoare foarte mare,

respectiv 1,15 mg/l alcool pur în aerul expirat. 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

Incendiu uriaş de pădure în munţii Neamţului. Suprafaţa afectată depăşeşte 130 de hectare

Poveşti de viaţă în vremuri de război. Un poliţist, nepot al unei refugiate, găzduieşte ucraineni. „Dumnezeu să ocrotească poporul român!“ FOTO

Piatra Neamţ


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri