Autovehicul sustras din Marea Britanie, depistat tocmai în Neamţ. Se fac cercetări pentru tăinuire

0
0
Publicat:

Un conducător auto are probleme penale, fiind cercetat de cadrele de la Inspectoratul Judeţean de Poliţie Neamţ. Necazurile i se trag de la faptul că în posesia acestuia de fost găsită o maşină furată.

Autovehiculul a fost furat din Anglia FOTO Poliția Neamț
Autovehiculul a fost furat din Anglia FOTO Poliția Neamț

În ultimii ani, anchetatorii din ţinutul străjuit de Ceahlău au dat urma multor maşini (unele mai ieftine, iar altele în valoare de peste 100.000 de euro), motociclete sau diverse utilaje auto, provenind din diverse state europene, dar care nu ajunseseră legal în „proprietatea“ celor ce le foloseau.

Pe data de 13 aprilie 2024, poliţiştii din cadrul Serviciul de Investigaţii Criminale Neamţ au acţionat în comunele Cordun şi Horia, iar în prima localitate a fost identificată o maşină care figura cu menţiunea „vehicul furat“, una ce fusese făcută de către autorităţile judiciare din Marea Britanie.

„Maşina face obiectul unui dosar penal în care se efectuează cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de tăinuire. Vehiculul a fost ridicat în baza ordonanţei emise de către organele de cercetare penală, fiind examinat din punct de vedere criminalistic şi depus în camera de corpuri delicte“, a transmis Poliţia Neamţ, pe 15 aprilie.

O situaţie oarecum similară a fost depistată pe 26 martie 2024, la Bicaz. A fost oprit un şofer din Caraş Severin, constatându-se că maşina pe care o conducea avea numere atribuite unui  autoturism înmatriculat în Franţa. Poliţiştii au mai descoperit în vehiculul severineanului un motociclu, care era căutat în Croaţia, întrucât figura ca furat.

Cea mai mare descoperire în ceea ce priveşte valoarea unei maşini care a ajuns fraudulos în judeţul Neamţ, după ce a fost furată din ţările Uniunii Europene, a avut loc în luna octombrie a anului trecut. O limuzină BMW, evaluată la 136.000 de euro, sustrasă din Germania, era depistată la locuinţa unui cetăţean din Crăcăoani.

În urma cercetărilor, poliţiştii au constatat că individul de 35 de ani era dat în urmărire internaţională în baza unui mandat european de arestare pentru săvârşirea, pe teritoriul Germaniei, în perioada martie-mai 2022, a mai multor infracţiuni grave, între care vătămare corporală, agresiune sexuală, ameninţare şi furt al unui autoturism de lux.

Piatra Neamţ



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite