Salvamontiștii atrag atenția asupra pericolelor care apar la scăldatul în răuri și lacuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Orădenii care vor să-și petreacă timpul liber pe malul râurilor sau al lacurilor, în special amatorii de scăldat, trebuie să urmeze câteva sfaturi, pentru a se feri de pericolele care pot apărea la scăldatul în ape deschise.

Salvamontiștii orădeni atrag atenția că în ciuda temperaturilor ridicate de afară, din ultima perioadă, apele râurilor și ale lacurilor nu sunt foarte calde. "Doar în apropierea malurilor şi pe stratul de suprafaţă, până la circa un metru adâncime, apa are 18-21 de grade Celsius. La adâncime mai mare temperatura apei scade destul de brusc, la circa 6-10 grade Celsius. În această situaţie, în cazul unui sărituri în apă, când afară sunt aproximativ 36-40 de grade Celsius, în apa rece de adâncime se produce fenomenul de hidrocutie, asemenător electrocutării, şi care constă în stop cardio-respirator pe fond de şoc termic", a explicat Adrian Marin, vicepreședintele Salvamont - Salvaspeo Bihor. El a adăugat că starea de oboseală și consumul excesiv de alcool favorirează apariția stopului cardio - respirator. "Acomodarea, în prealabil, a înotătorului cu temperatura scăzută a apei, reduce probabilitatea apariţiei hidrocuţiei, dar o elimină total", mai spune salvamotistul. Acesta atrage atenția asupra unui alt pericol, care îi paște pe cei care se scaldă în ape mai reci și adânci. "Se pot produce " cârceii", crampe ale musculaturii membrelor sau trunchiului, care se manifestă uneori extrem de dureros. Durere induce "blocarea" membrului afectat. Cârcei apar pe fondul efortului fizic intens combinat cu temperatura scăzuta a apei, în special în cazul persoanelor deja obosite sau cu rezistenţă scăzută la efort", a subliniat Adrian Marin. Prin urmare, salvamontiștii îi sfătuiesc pe amatorii de scăldat să practice săriturile periculoase doar în bazinele ștrandurilor, cele special amenajate pentru sărituri.

Oradea

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite