RER anunță calendarul și traseele prin care orădenii vor beneficia de salubrizare
În timp ce asociațiile de proprietari vor fi vizitate de patru ori pe săptămână, orădenii care stau la casă vor scăpa de gunoi marțea dacă stau pe malul drept al râului, sau joia, dacă locuiesc pe malul stâng al Crișului.
Astfel, de la asociaţiile de proprietari se vor ridica deșeurile în zilele de luni, miercuri, vineri şi sâmbătă. Pentru orădenii care stau la casă, gunoiul se va colecta o dată pe săptămână.
Marţea se va face colectarea deşeurilor de la cei situaţi pe malul drept al râului (Podgoria, Nicolae Iorga, Centru, Olosig, Piaţa Bucureşti, Rogerius, Oncea, Soarelui, Episcopia Bihor, Ioşia în zona delimitată de străzile Cazaban, Oneştilor, Aviatorilor, Ovidiu Densuşianu şi Corneliu Baba.
Joia se va face colectarea de la cei situaţi pe malul stâng al râului (Ioşia, Cantemir, Nufărul, Velenţa, Grigorescu, Europa, Seleuş, Tokai, Salca şi zona Centrală).





















































