Daune de un milion de euro pentru un concurs fraudat: Ministerul Educaţiei, bun de plată în solidar cu vinovații

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei a devenit parte responsabilă şi e chemat să plătească daune de un milion de euro în solidar cu vinovaţii, în procesul declanşat de DNA Oradea pentru fraudarea concursului organizat în 2021 de Inspectoratul Şcolar Judeţean pentru directorii de școli din Bihor.

ministerul educatiei foto digi 24

Decizia a fost luată, vinerea trecută, de Tribunalul Bihor, la solicitarea profesoarei Gheorghina Bîrlădeanu, care s-a constituit parte civilă în acest dosar şi cere daune de un milion euro, după ce funcţia pentru care concura a fost câştigată de un alt profesor, cu o lucrare falsificată prin folosirea unor solvenți chimici.

Concurs la DNA

Potrivit legii, partea responsabilă civilmente este cea chemată în procesul penal ca să răspundă pentru prejudiciile provocate de inculpaţi. În acest caz, DNA i-a inculpat pe  contracandidatul lui Bîrlădeanu la concursul din 2021 pentru fotoliul de director al școlii ”Avram Iancu” din Oradea, profesorul Sorin Ioan Cuc şi fosta directoare a Casei Corpului Didactic Bihor, Mioara Țigan.

În timp ce Mioara Țigan a fost trimisă în judecată pentru instigare la abuz în serviciu, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, Cuc a fost acuzat de complicitate la participație improprie la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite, în forma instigării.

Un examen cu scandal

Concret, Ţigan este acuzată că, după examen, a refăcut lucrarea lui Sorin Cuc, modificând 7 răspunsuri după evaluarea din sala de examen. Ca urmare, în urma contestaţiilor, comisia care l-a notat iniţial cu 5,60, i-a mărit nota la 7.  

Sesizând diferența mare dintre nota inițială și cea primită după contestații, contracandidata lui Ioan Sorin Cuc, fosta directoare a Şcolii Gimnaziale „Avram Iancu” din Oradea, Gheorghina Bîrlădeanu, a sesizat atât DNA, cât și Ministerul Educației.

În final, procurorii au confirmat bănuielile femeii. Potrivit rechizitoriului întocmit de DNA Oradea, lucrarea lui Cuc a fost măsluită: anumite răspunsuri au fost şterse cu solvenţi chimici şi înlocuite cu cele bune. Singura care ar fi avut posibilitatea a fost Ţigan, care a avut lucrările în custodie vreme de 3 zile, în biroul Casei Corpului Didactic, au arătat procurorii DNA în actul de acuzare.

Să plătească

Procesul se află în Camera preliminară a Tribunalului Bihor iar fosta directoare de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” din Oradea, Gheorghina Bîrlădeanu, s-a constituit parte civilă în proces, cerând daune morale de 1 milion de euro celor vinovaţi.

„Solicit obligarea cu titlul de daune materiale la diferența pentru suma de bani pe care subseamnata ar fi trebuit să o încasez lunar dacă aș fi fost numită legal în funcția de director ca urmare a câștigării concursului și suma de bani pe care o primesc lunar de la data la care subsemnata ar fi trebuit să fiu numită în funcția de director și până la data la care se va proceda la numirea în mod legal a subsemnatei ca director”, se arată în solicitarea pe care profesoara a făcut-o prin intermediul avocatului ei, Răzvan Doseanu.

Oradea



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite