Zboruri noi de pe Aeroportul Internaţional Iaşi. Care sunt destinaţiile

0
Publicat:

Aeroportul Internaţional Iaşi vine cu veşti bune pentru ieşeni şi nu numai. Începând cu data de 26 martie, Ryanair va introduce patru noi curse, decolând de pe pistele din capitala Moldovei.

Aeroportul Internaţional Iaşi SURSĂ Arhiva Adevărul
Aeroportul Internaţional Iaşi SURSĂ Arhiva Adevărul

Compania irlandeză de tip low-cost, una dintre cele mai mari din Europa, va lega Aeroportul Iaşi de alte oraşe importante ale Europei. Astfel, avioanele care vor decola de la Iaşi vor ateriza la Milano (Bergamo), Paris (Beauvais), Bruxelles (Charleroi) şi Dublin. 

Cum arată programul zborurilor

Ryanair, noul partener al Aeroportului Internaţional Iaşi, va opera nu mai puţin de 30 de curse săptămânale. Astfel, zborurile de la Iaşi către Dublin vor avea loc în fiecare zi de marţi, joi şi duminică. De la Iaşi la Milano, ieşenii vor putea zbura în zilele de marţi, miercuri, joi, sâmbătă şi duminică. Românii care doresc să ajungă din Iaşi la Bruxelles trebuie să ştie că aceste zboruri sunt programate în fiecare zi de marţi, miercuri şi duminică. 

Totodată, în zilele de marţi, joi, vineri şi duminică vor decola de la Iaşi avioanele care aterizează la Paris. 

Modernizări importante la Aeroportul Iaşi

În acest moment, la Aeroportul Internaţional Iaşi se efectuează importante lucrări de modernizare. Astfel, acestea vizează construcţia unui nou terminal, creşterea numărului de locuri de parcare şi realizarea a încă trei porţi de îmbarcare. Proiectul, în valoare totală de 80 de milioane de euro, va fi finalizat până la finalul acestui an. 

Autorităţile locale susţin că Aeroportul Internaţional Iaşi va fi al doilea ca mărime la nivel naţional, după cel de la Otopeni. În vara anului 2022, acesta era pe locul trei, la numărul de pasageri înregistraţi î primele şase luni, după aeroporturile Otopeni şi Cluj.

La începutul anului, pe data de 24 Ianuarie, premierul Nicolae Ciucă a vizitat aeroportul, făcând câteva precizări despre investiţia demarată.

 „O infrastructură modernă, adaptată cerinţelor economice şi sociale, este determinantă pentru dezvoltarea oricărei regiuni. Am vizitat lucrările de extindere şi modernizare ale Aeroportului Internaţional Iaşi, proiect susţinut de echipa guvernamentală, şi mă bucur să constat că progresele se văd de la o lună la alta. Construcţia noului terminal, T4, creşterea numărului locurilor de parcare la aproape 500 şi realizarea a încă trei porţi de îmbarcare vor creşte numărul de pasageri la 3,3 milioane, ceea ce înseamnă dublarea activităţii aeroportului şi facilităţi suplimentare de cargo”, a precizat, atunci, premierul Ciucă.

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite