Cifre record de trafic pe Aeroportul Iași, în anul 2022. Ce investiții va face aerogara ieșeană

0
Publicat:

Aeroportul Iași a devenit o țină importantă pentru majoritatea românilor din zona Moldovei care doresc să plece în concediu pe calea aerului, iar aerogara ieșeană înregistrează noi recorduri în fiecare lună.

Coadă la terminalul sosiri. FOTO Aeroportul Iași
Coadă la terminalul sosiri. FOTO Aeroportul Iași

Aeroportul Internațional Iași a încheiat luna august 2022 cu un număr total de 181.400 de pasageri îmbarcați și debarcați, avansul fiind de 34,32 procente față de aceeași perioadă a anului 2019 și de 55,85 de procente față de 2021.

Aceasta este cea mai aglomerată lună de vară din istoria aeroportului, perioadă în care au fost operate zboruri directe spre 32 de destinații (7 fiind destinații turistice).

„Totodată, august a fost luna în care Aeroportului Iași a atins pragul de 1 milion de pasageri în 2022, performanță înregistrată în doar 8 luni, mai devreme cu o lună comparativ cu 2019, anul cu cel mai mare trafic înainte de pandemie”, au transmis reprezentanții Aeroportului Iași. 

Autoritățile au decis realizarea unui nou drum care să facă legătura între Aeroportul Iași și centrul orașului, termenul limită pentru depunerea ofertelor de către firme fiind luna octombrie a anului 2022. 

„Drumul spre aeroport, cu o lungime totală de 3 km, va prelua o bună parte din traficul rutier provenit din activitatea aeroportului. Investiția face parte din proiectul ce prevede construirea noului Terminal T4 și extinderea parcării actuale. Valoarea totală estimată pentru serviciile de documentație este de 210084,03 lei”, au mai declarat reprezentanții aerogării. 

De altfel, construirea unui nou terminal se află în plin proces, Terminalul 4 urmând a avea o suprafață de peste 31.000 de metri pătrați, acesta fiind unul dintre cele mai importante proiecte pentru aeroportul din Iași, în ultimii ani.

Turiștii și ieșenii care circulă des de pe Aeroportul Iași s-au declarat nemulțumiți de nenumărate ori din cauza aglomerației care se formează mai ales în lunile de vară în terminalul existent în prezent, destinat curselor externe. 

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite