Încep „Zilele învăţământului special şi special integrat ieşean”. Ce manifestări vor fi organizate

0
Publicat:

În perioada 7-8 iunie 2023, Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi organizează evenimentul „Zilele învăţământului special şi special integrat ieşean”, care să crească implicarea în includerea în societate a copiilor cu dizabilități.

Copii cu nevoi speciale SURSĂ Arhiva Adevărul
Copii cu nevoi speciale SURSĂ Arhiva Adevărul

Acest eveniment a ajuns la cea de-a X-a ediție, iar Inspectoratul Școlar Iași susține că proiectele vizează promovarea educației incluzive, dezvoltarea serviciilor educațional-terapeutice pentru copii și tineri cu dizabilități, ținând cont de normele europene.

Cum va arăta evenimentul

Deschiderea oficială a acestei manifestări a avut loc pe data de 7 iunie 2023, începând cu ora 11.30, la Palatul Copiilor din Iași.

Conform organizatorilor, acest eveniment este dedicat autorităților locale, directorilor de școli, specialiștilor și partenerilor care își aduc aportul în sprijinirea și integrarea persoanelor cu nevoi speciale.

Totodată, un punct important este accesul egal la educație pentru persoanele cu dizabilități. 

Astfel, vor avea loc foarte multe activități, ateliere și prezentări. Acestea vor pune în valoare rezultatele și proiectele educaționale desfășurate în domeniul învățământului special și integrat. 

Care este programul activităților

Timp de două zile, la Iași vor avea loc numeroase activități în cadrul acestui eveniment. Astfel, pe 7 iunie 2023, la 11.30, pe esplanada Grupul Statuar al Voievozilor a avut loc un flashmob și primirea invitaților.

Tot pe 7 iunie 2023, la ora 12.00, a avut loc un moment artistic susținut de către eleva Livia Frona, de la Liceul Special Moldova Târgu Frumos, sub îndrumarea profesorului Irina Petronela Florian. Imediat după acest moment a avut loc deschiderea oficială a evenimentului, la care au luat cuvântul oficialitățile și invitații.

Tot în prima zi a fost prezentată o retrospectivă a învățământului special și special integrat, pentru perioada 2012-2023, de către prof. Gabriela Raus. În aceeași zi a avut loc și o lansare de carte - „Psihopedagogia specială. Fundamente teoretice și perspective practice“ de prof. univ. dr. Alois Gherguț.

A doua zi a evenimentului aduce o mulțime de activități

Și a doua zi a evenimentului va fi plină de activități. Acestea vor avea loc joi, 8 iunie 2023, la Colegiul Tehnic „Ion Holban” Iaşi. Programul va arăta astfel:

  • 11:30-12:00 – primirea invitaţilor
  • 12:00-12:15 - Moment artistic on-line susţinut de elevii Colegiului Tehnic „Ion Holban” Iaşi, coordonator prof. Gabriela Vrabie
  • 12:15-12:30 - Deschiderea oficială a evenimentului - Cuvântul oficialităţilor/invitaţilor         
  • 12:30-13:00 - Retrospectivă a învăţământului special şi special integrat 2013-2023 - inspector pentru învăţământ special, prof. Gabriela Raus
  • 13:00-13:45: Adaptare şi diferenţiere în incluziunea copiilor cu CES- prof .dr. Luciana Frumos, prof. Mihaela Petrescu, prof. Laura Nistor
  • Ghid de evaluare pentru gimnaziu- teste adaptate la limba română şi matematică pentru elevii cu CES - coordonatori: prof. Gabriela Raus, prof. Mihaela Moşoi, prof. Mihaela Petrescu
  • Aritmetica pe înţelesul şcolarilor – eBook – autor, prof. Aura Brânzilă
  • Perioada: 22- 30 mai 2023 - Campania SNAC „Donează un ursuleţ de pluş pentru un copil cu nevoi speciale” destinat elevilor din şcolile speciale din judeţul Iaşi şi elevilor cu cerinţe educaţionale speciale din şcolile de masă. Este o iniţiativă propusă elevilor din şcolile de masă care pot oferi elevilor cu CES un dar simbolic de Ziua Internaţională a Copilului. 
Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite