A început sezonul căpuşelor. Cei mai expuşi pericolului sunt copiii, avertizează medicii

0
Publicat:

Sezonul cald aduce, în fiecare an, multe provocări pentru medici. Una dintre ele este reprezentată de cazurile de pacienţi care ajung la spital din cauza muşcăturilor de căpuşă.

Capuse SURSĂ Arhiva Adevărul
Capuse SURSĂ Arhiva Adevărul

Astfel, cadrele medicale vorbesc despre ,,patologia de iarbă verde", aşa cum este numită în spitale. În aceste condiţii, doctorii susţin că în ultima lună a crescut numărul pacienţilor care solicită ajutor după ce au fost muşcaţi de căpuşe sau de alte insecte sau care s-au accidentat în timp ce practicau diverse sporturi sau activităţi.

Copiii, cei mai expuşi pericolului

Conform cadrelor medicale de la Spitalul pentru Copii ,,Sf. Maria" din Iaşi, cei mai expuşi pericolului sunt copiii care, mai ales pe timpul verii, îşi petrec timpul în aer liber şi de multe ori în zone cu vegetaţie. Astfel, nu este de mirare că numărul pacienţilor a crescut considerabil în ultima lună iar ,,patologia de iarbă verde" este tot mai prezentă în spitale.

,,Putem spune că în momentul de faţă ne confruntăm cu un trend ascendent când vine vorba despre cazurile specifice anotimpului de vară. Patologia de iarbă verde a apărut deja dar au apărut şi accidentările suferite în timpul practicării unor activităţi sportive. Astfel, a crescut numărul pacienţilor care au suferit traume. Totodată, avem şi cazuri de copii care au fost muşcaţi de căpuşe, acestea au început să apară din luna aprilie şi vor continua să sosească, la fel ca în fiecare an, până în luna noiembrie. Copiii îşi petrec mult timp în aer liber, în iarbă, care aceste cazuri sunt inevitabile, de multe ori", a precizat dr. Solange Roşu, purtător de cuvânt al Spitalului pentru Copii din Iaşi.

Cum trebuie să procedeze părinţii

Cadrele medicale susţin că părinţii trebuie să fie foarte atenţi în această perioadă. Astfel, aceştia ar trebui să examineze copilul după ce şi-a petrecut timpul în aer liber, în zone cu vegetaţie. Medicii susţin că este important ca părinţii să solicite ajutor de specialitate în maxim 48 de ore, pentru a preveni eventualele riscuri.

,,Părinţii trebuie să examineze copiii din cap până în picioare, de fiecare dată când se întorc de la joacă şi dacă este cazul să meargă cu ei la spital. Căpuşa trebuie îndepărtată în timp util, în maxim 48 de ore. Astfel, riscul apariţiei bolii Lyme scade considerabil. Cu toate acestea, noi recomandăm, preventiv, antibiotic. Există şi diverse creme sau soluţii împotriva căpuşelor, dar acestea trebuie să fie utilizate cu atenţie, deoarece pot provoca iritaţii sau reacţii alergice", adaugă medicul ieşean.

Iaşi

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite