Incendiu la pizzeria unui consilier local AUR, în campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” din Iași
Un incendiu puternic a izbucnit joi la acoperișul pizzeriei Magic Pizza, din campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” din Iași. Localul îi aparține lui Dan Cojocaru, consilier local AUR, notează ziaruldeiasi.
Un nor dens de fum s-a ridicat în spatele căminului T1 din campusul universitar „Tudor Vladimirescu” din Iaşi, joi, 15 octombrie, iar pompierii au mobilizat echipaje din două detașamente pentru stingerea incendiului și împiedicarea extinderii flăcărilor la clădirile din apropiere.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Iași, intervenția a fost solicitată printr-un apel la 112. La fața locului au fost trimise echipaje de la Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Iași, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă de la primul detașament și alte două de la cel de-al doilea.
În sprijinul pompierilor au venit și o autospecială de descarcerare, două autospeciale pentru intervenție și salvare de la înălțime, precum și un echipaj de prim ajutor calificat.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului, dar și pentru a împiedica propagarea flăcărilor la construcțiile din vecinătate.
Magic Pizza a fost deschisă în 1996 de Dan Cojocaru, actual consilier local din partea AUR, după ce acesta a revenit în Iași în urma unei perioade petrecute în Anglia, unde lucrase pentru o companie multinațională care administra peste 150 de restaurante.
Experiența acumulată acolo, povestea el într-un interviu mai vechi, l-a inspirat să aducă în orașul natal un concept de pizzerie-restaurant cu produse și servicii după modelul celor întâlnite în străinătate, astfel că deschis primul local chiar în campusul studențesc „Tudor Vladimirescu” în spatele căminului T14, în urmă cu aproape trei decenii.




















































