In iunie Iaşiul capătă un aer medieval. Festivalul Iaşul Medieval a ajuns la ediţia a III-a
0La cea de-a III-a ediţie a Festivalului Iaşul Medieval, oraşul va avea parte de cinci zile în agenda cărora sunt trecute concerte şi evenimente cu sfecific medieval.
În perioada 24 iunie - 28 iunie, la Iaşi, pe esplanada din faţa Palatului Culturii, se va desfăşura cea de-a III ediţie a Festivalului Iaşiul Medieval, organizat de Underground the Pub, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iaşi şi Timişoreana, Teatrul „Luceafărul”, Palatul Copiilor Iaşi, Opera Naţională Română Iaşi.
În toate cele cinci zile de festival atmosfera va fi animată de cavaleri medievali, concerte, jonglerii cu foc, ateliere ale meşteşugarilor şi dansuri medievale. De asemenea, meşteşugarii vor putea fi admiraţi în timp ce realizează obiectele artizanale şi va fi organizat şi un târg cu vânzare de obiecte şi accesorii.
Pentru ediţia din acet an, organizatorii au pregătit momente atât pentru adulţi, cât şi pentru copii. Astfel, cei mici se vor bucura de spectacole de teatru şi dans, care se vor produce pe scena Iaşului Medieval din faţa Palatului Culturii.
Trupa Fapte de la Palatul Copiilor din Iaşi, coordonată de Ana Hegyi, va prezenta Teatrul Comic de Carlo Goldoni, iar Teatrul pentru Copii şi Tineret „Luceafărul” din Iaşi pregăteşte surprize pentru micii spectatori.
„Este un festival de care Iaşul are nevoie, pentru că aşa putem redescoperi gustul ieşenilor pentru vechile valori, pentru istorie şi divertismentul cu specific. Vrem foarte mult ca publicul să interacţioneze cu invitaţii nosştri, să se bucure de diversitatea din program şi să participe la întâlnirile cu artiştii din Transilvania şi nu numai. În celelate oraşe se întâmplă demult aceste poveşti în stil medieval şi încercăm să îi dăm şi Iaşului un rol în acest sens”, spune Liliana Diaconu, managerul festivalului Iaşul Medieval.
Concerte cu menestreli, trupe cu repertoriu specific atmosferei medievale, precum şi demonstraţii de luptă medievală, defilări de costume medievale (cavaleri şi domniţe) vor alcătui programului fiecărei zile din cadrul festivalului Iaşul Medieval.
Iată programul complet al evenimentului:
Miercuri, 24 iunie
12:00- Conferinţă de presă Iaşul Medieval, Cărtureşti Palas Mall
18:00- Instalare tabără cavaleri medievali
20:00- Activităţi cu specific medieval
22:00- Petrecere de întâmpinare a participanţilor festivalului, Underground the Pub
Joi, 25 iunie
10:00- Deschidere târg meşteşugăresc, berărie, gastronomie tradiţională
17:00- Prezentarea Ordinului Paladinii de Terra Medies (Palatul Culturii)
18:00- Teatru: trupa Fapt a Palatului Copiilor din Iaşi, coordonată de Ana Hegyi (Palatul Culturii); piesa Teatrul de Comedie de Carlo Goldoni
20:00- Paradă cu cavaleri şi domniţe, Rond Copou-Parc-Copou-Blvd.-Carol-Blvd. Ştefan cel Mare- Palatul Culturii (costumaţie specifică medievală, arme, scutieri, ieniceri, otomani şi meşteşugari transilvăneni)
20:30-22:00- Concert Sukar Nation (etno-rock); concert trubaduri, Palatul Culturii
22:00- Party medieval în Underground the Pub
Vineri, 26 iunie
10:00- Deschiderea activităţilor comerciale (târg, standuri, berărie, gastronomie tradiţională)
12:00- Activităţi cu specific medieval
14:00- Activităţi interactive cu publicul, demonstraţiim reconstituire lupte medievale, prezentare arme medievale
18:00- Prezentarea Grupului de Reconstituire Istorică Terra Ultrasilvana (Palatul Culturii)
19:00- Concert Truverii, muzică medievală (Palatul Culturii)
21:00- Concert Partizan
22:30- Petrecere medievală în Underground The Pub
Sîmbătă, 27 iunie
10:00- Deschiderea activităţilor comerciale (târg, standuri, berărie, gastronomie tradiţională)
12:00- Activităţi cu specific medieval
13:00- Activităţi interactive cu publicul, demonstraţiim reconstituire lupte medievale, prezentare arme medievale
19:30- Concert Trei Parale (Palatul Culturii)
20:30- Concert Truverii (Palatul Culturii)
22:00- Spectacol de jonglerii cu materiale pirotehnice
22:30- Petrecere în Underground the Pub
Duminică, 28 iunie
09:00- Deschiderea activităţilor comerciale (târg, standuri, berărie, gastronomie tradiţională)
12:00- Activităţi cu specific medieval
13:00- Activităţi interactive cu publicul, demonstraţii, reconstituire lupte medievale, prezentare arme medievale
14:00- Teatru de copii (Palatul Culturii)
19:00- Concert Sukar Nation (etno-rock)
20:30- Concert Ad-Hoc (Transilvania)
22:00- Închiderea ediţiei a III-a a festivalului
Mai puteti citi:
Festivalul Medieval Dracula începe astăzi. Programul complet pe şase zile