„Fortăreaţa” de la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Paznicii, mobilizaţi pentru a limita accesul presei FOTO

0
Publicat:

Spitalul „Sf. Spiridon" din Iaşi, unde autorităţile au făcut percheziţii în cursul zilei de vineri 17 februarie, este protejat cu mare atenţie de ochii presei şi de camerele de filmat. Cardiologul Dan Tesloianu este suspectat că ar fi refolosit dispozitive medicale luate de la pacienţi morți.

Paznici Spitalul Spiridon Iaşi
Paznici Spitalul Spiridon Iaşi

Astfel, la intrarea principală a unităţii medicale au fost mobilizaţi mai mulţi paznici care interzic accesul presei în incinta spitalului. Conform informaţiilor obţinute de către reporteri, acest lucru s-ar petrece la cererea conducerii spitalului, care a precizat că jurnaliştii nu au voie să filmeze sau să ia declaraţii din interiorul spitalului. 

Totodată, mai mulţi paznici au fost mobilizaţi şi la intrarea în Clinica de Cardiologie, unde anchetatorii au fost vineri pentru a descinde şi pentru a ridica mai multe probe. De menţionat este faptul că, în mod normal, la intrarea Spitalului„Sf. Spiridon" din Iaşi se află zilnic câte doi paznici, iar „întăririle” sosesc ori de câte ori apar reprezentanţii presei. 

Ancheta îl vizează, în mod principal, pe doctorul Dan Tesloianu

Ancheta în desfăşurare îl vizează, în principal, pe medicul Dan Tesloianu, suspectat că ar fi refolosit dispozitive medicale pe care le lua de la pacienţi decedaţi. Acestea ar fi fost, ulterior, montate altor pacienţi. Conform informaţiilor apărute, medicii implicaţi în acest caz ar fi provocat, în mod voit, probleme cardiace pacienţilor, pentru a-i determina să apeleze la aceste dispozitive. 

Reamintim că autorităţile au început percheziţiile în dimineaţa de vineri, 17 februarie. În această zi au ajuns şi la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, dar şi în alte 23 de locaţii din mai multe judeţe ale ţării. Astfel, au fost confiscate sume uriaşe de bani, dispozitive electronice, unităţi de stocare a datelor, dar şi dispozitive medicale. Totodată, a fost confiscată şi o colecţie ce conţinea opere de artă, valoarea lor depăşind suma de 30.000 de euro.

În cursul zilei de sâmbătă, 18 februarie, medicul Dan Tesloianu a fost arestat preventiv. 

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite