Cum vor fi cultivate legumele în viitor. Scenariul pare ştiinţifico-fantastic, însă este perfect logic
0Cu ajutorul fondurilor europene şi a resurselor proprii, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi şi-a modernizat bazele de practică astfel încât să fie capabilă să facă faţă provocărilor erei tehnologice.
La Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară „Ion Ionescu de la Brad” din Iaşi profesorii, cercetătorii şi studenţii explorează posibilitatea testării de noi soluţii care să ţină pasul cu provocările aduse de schimbările climatice şi nevoia de hrană.
„Studenţii, indiferent de facultatea la care studiază, sunt încurajaţi să înveţe în aceste baze, punându-se mare accent pe partea practică, pentru că doar testând vor învăţa să fie buni specialişti într-un domeniu esenţial pentru viitorul omenirii”, spun reprezentanţii universităţii.
Legumicultura ecologică vs sere verticale
La Facultatea de Horticultură, spre exemplu, sunt testate echipamente de precizie care ajută legumele „cu gust” să se dezvolte în condiţii speciale.
În contextul actual al schimbărilor climatice apare tot mai des ideea cultivării plantelor legumicole, a speciilor perene sau chiar a florilor în spaţii protejate, cum ar fi, de exemplu, serele şi solariile. Dacă în astfel de locaţii poate fi practicată cu succes legumicultura ecologică, în serele verticale situaţia este alta, spun specialiştii USAMV.
„În serele verticale se pot produce legume sau flori tot timpul anului, culturile fiind uşor controlate din punct de vedere al factorilor biotici şi abiotici, în condiţii de siguranţă alimentară ridicată. Astfel, nu se intervine cu pesticide pentru controlul dăunătorilor sau agenţilor patogeni, existând din acest punct de vedere o premisă favorabilă dezvoltării producţiilor pe verticală.
În al doilea rând este efectul factorilor climatici care apar, de exemplu temperaturi foarte ridicate în exterior, influenţa solurilor salinizate, alcalinizate, unde bineînţeles trebuie să intervenim cu tehnologii în care se asigură plantelor legumicole condiţii foarte bune de creştere şi de dezvoltare. Şi atunci, în aceste sere verticale, pot fi utilizate substraturi sau direct soluţii nutritive” susţine prof. univ. Dr. Vasile Stoleru, prorector al USAMV Iaşi şi titularul disciplinei de legumicultură, din cadrul facultăţii de Horticultură.
De ce din serele verticale nu pot fi recoltate legume ecologice ne explică tot profesorul de la USAMV Iaşi. „Nu putem vorbi despre o cultură ecologică deoarece nu folosim toţi factorii naturali, dar în schimb putem vorbi de un sistem de agricultură convenţională în care o parte din aceşti factori biotici sau abiotici pot fi uşor excluşi din cadrul sistemului de producere”.
Tehnologii avansate aplicate culturilor de legume
Studiile la Facultatea de Horticultură înseamnă cercetare, inovare şi aplicare de noi tehnologii, iar studenţilor li se asigură cadrul potrivit pentru a testa legumicultura viitorului.
„În sera Institutului de Cercetări pentru Agricultură şi Mediu (ICAM) din Ferma Vasile Adamachi, totul este automatizat, programat pe calculator, pe telefon, şi de oriunde ne-am afla putem monitoriza factorii de creştere, în spaţiul de cultură, creând condiţii ca sera să poată funcţiona tot timpul anului, pornind cu sistemul de irigat, fertilizat, cu cel de ventilare, cu asigurarea condiţiilor de iluminat, pe scurt totul poate fi integral automatizat”.
Profesorul univ. Dr. Vasile Stoleru, responsabil şi de prorectoratul cu activităţile sociale mai este de părere că viitorul este al specialiştilor în domeniul agriculturii care au şi cunoştinţe din IT.