VIDEO Protest împotriva dejecţiilor de la ferma de porci. Localnicii din Orăştie sunt sufocaţi de mirosuri insuportabile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O fermă de porci care aruncă dejecţiile animalelor pe câmp, în apropiere de Orăştie şi Simeria, i-a revoltat pe localnici.

Peste 150 de localnici din Orăştie au participat la un miting în faţa Prefecturii judeţului Hunedoara, în care au reclamat mirosurile insuportabile care împânzesc oraşul, provenite de la dejecţiile unor ferme de porci din vecinătatea municipiului.

„Scopul acestui miting este de a trage un semnal de alarmă instituţiilor statului, să îşi facă treaba, pentru a diminua, pe cât posibil, mirosul care persistă de ani de zile asupra Orăştiei, de la aceste ferme de porci care deversează dejecţiile pe terenurile din jurul oraşului”, a declarat Ovidiu Bălan, primarul Orăştiei, cel care a iniţiat protestul.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Acesta a precizat că scopul protestului nu este închiderea celor trei ferme de porci din zona Orăştiei, ci determinarea acestora să respecte legea, astfel încât mirosurile insuportabile de care se plâng localnicii să fie stopate.

Imagine indisponibilă
Imagine indisponibilă

Nemulţumirile oamenilor din Orăştie vizează, în principal, activitatea unei ferme de porci din Turdaş (SC Landbruk SRL), cea mai mare din judeţul Hunedoara, care este acuzată că aruncă dejecţiile provenite de la animale pe câmp. Anul trecut, societatea a fost amendată cu 30.000 de lei de Garda de Mediu Hunedoara, pentru că nu avea autorizaţie integrată de mediu şi autorizaţie de funcţionare. Ulterior, ea a obţinut autorizaţiile.


Vă recomandăm să citiţi şi:

VIDEO Imagini spectaculoase la „piscina animalelor”, ascunsă în pădure. Un cerb uriaş se desfată în ochiul de apă

VIDEO Bucurie mare la piscina din pădure: turmele uriaşe de mistreţi, cerbii şi urşii împart un ochi de apă din munţi

Cruzime fără margini: nouă căţeluşi au fost legaţi în saci şi aruncaţi sub un pod. Apelul românului care le-a salvat viaţa

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite