VIDEO Omor calificat, încadrarea juridică pentru mama criminală, acuzată că şi-a ucis trei copii în flăcări. Alina Ardelean a fost trimisă în faţa instanţei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alina Ardelean a adusă la tribunal, cu propunere de arestare preventivă. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.
Alina Ardelean a adusă la tribunal, cu propunere de arestare preventivă. FOTO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL.

Alina Ardelean, mama celor trei copii ucişi în incendiul care le-a cuprins locuinţa din Uricani, a fost reţinută de procurori şi trimisă în faţa instanţei Tribunalului Hunedoara, cu propunere de arestare preventivă, pentru infracţiunea de omor calificat.

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus schimbarea încadrării juridice din ucidere din culpă în omor calificat săvârşit asupra unor membri de familie, faşă de Alina Ardelean, femeia care ar fi provocat incendiul în care şi-au pierdut viaţa trei dintre cei patru copii ai săi. Femeia a fost reţinută de procurori şi trimisă în faţa instanţei cu propunere de arestare peventivă.

UPDATE: Tribunalul Hunedoara a respins propunerea de arestare preventivă solicitată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Soluţia instenţei poate fi contestată.

”Din cercetările efectuate până în prezent au rezultat probe privind suspiciunea rezonabilă că, în seara de 7 iunie 2015, în jurul orelor 21,30 - 22,00, inculpata a aşezat o lumânare aprinsă pe un plan neregulat din material textil uşor inflamabil, într-un echilibru precar, respectiv pe spătarul unui colţar situat lângă patul în care dormeau cei trei copii ai săi, cu vârste cuprinse între 1 an şi 10 ani, prevăzând posibilitatea răsturnării acesteia şi a aprinderii materialului textil al colţarului pe care era aşezată lumânarea şi implicit al declanşării unui incendiu la ieşirea din camera respectivă, care elimina posibilitatea copiilor de a părăsi încăperea incendiată în care dormeau, acceptând posibilitatea suprimării vieţii acestora urmare a incendiului declanşat, după care a părăsit locuinţa”, a informat procurorul Mirela Negruţiu, purtătoarea de cuvânt a Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.

De asemenea, din probele administrate rezultă că inculpata a pătruns în apartamentul incendiat, constatând amploarea acestuia dar nu a sesizat vreo persoană pentru stingerea incendiului şi salvarea copiilor.

Alina Ardelean, adusă la Tribunaul Hunedoara. Femeia este acuzată de moartea celor trei copii

 Femeia a fost adusă în această dimineaţă la Tribunalul Hunedoara, unde magistraţii vor decide asupra propunerii de arestare preventivă, formulate de procurori, pe numele ei.


inmormantare

Incendiul care, luni dimineaţă, a cuprins apartamentul din Uricani al Alinei Ardelean a fost provocat de o lumânare pe care femeia uitase să o stingă. Trei dintre cei patru copii ai săi, cu vârste între un an şi 10 ani, lăsaţi singuri acasă, au murit.

  Femeia acuzată că şi-a ucis trei copii

"Una dintre victime, un copil de un an, a murit carbonizată, sora lui, în vârstă de opt ani a decedat la spital în urma unui stop-cardio respirator, iar fratele lor mai mare, în vârstă de zece ani, a murit intoxicat cu fum", a informat Bogdan Dănăiaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru SItuaţii de Urgenţă Hunedoara.

Alina Ardelean, mama celor trei, internată în spital după ce a căzut din cauza stării de ebrietate în care se afla şi şi-a fracturat bazinul, a fost prezentă şi la înmormântarea pruncilor săi. La vederea femeii, oamenii strânşi în cimitir au început să huiduie. Unii dintre cei prezenţi s-au năpustit asupra ei, şi aproape au linşat-o. Rudele i-au reproşat că şi-a lăsat copiii închişi în apartamentul în flăcări şi ca în vremea în care a avut loc incendiul ce a dus la moartea celor trei minori era de negăsit. „Am fugit de frică. De frica oamenilor”, a mărturisit Alina Ardelean, adăugând că a lipsit circa două ore de acasă, lăsându-i pe copii nesupravegheaţi. „Mă simt foarte prost”, a mai spus femeia.

inmormantare

Povestea femeii acuzate de ucidere din culpă ascunde o altă tragedie. În urmă cu 12 ani, un fost iubit al ei i-a ucis doi copii: un băieţel de şapte luni şi o fetiţă de doi ani.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul a rămas singur cu bebeluşul şi, beat fiind, a încercat să-şi liniştească fiul care plângea. Iniţial, i-a dat o sticlă cu lapte. Cum copilul nu s-a liniştit, l-a lovit în cap cu sticla cu biberon. Lovitura a dus la deceul pruncului. Anchetatorii au descoperit şi alte urme de violenţă pe trupul copilului, iclusiv în zona gâtului. De asemenea, au stabilit că iubitul femeii i-a strangulat şi fata în vârstă de doi ani, pe care cei doi au îngropat-o apoi în albia unui pârâu secat, din apropierea casei în care locuiau atunci. Autorul celor două crime a murit în închisoare.


Vă recomandăm şi:

Copiii morţi în incendiul provocat de mama - criminală au fost înmormântaţi. Femeia a fost huiduită şi aproape linşată  la căpătâiul celor trei prunci ucişi

Cei trei copii cu vârste între un an şi 10 ani, care au murit în urma incendiului ce le-a cuprins apartamentul, în timp ce mama acestora îi încuiase în locuinţă şi ieşise la cumpărături, au fost înmormântaţi astăzi în Uricani. Femeia a venit, din spital, să îşi conducă pruncii pe ultimul drum, însă la groapă a fost aproape linşată de rude.

Trei copii au murit într-un incendiu, în locuinţa în care au fost lăsaţi singuri. Victimele au vârste de până în 10 ani

Tragedie în Uricani: trei copii cu vârste între un an şi zece ani au murit în urma unui incendiu care a cuprins,  luni dimineaţa, locuinţa în care se aflau. Minorii au fost lăsaţi nesupravegheaţi.

Blestemul femeii care şi-a pierdut trei copii într-un incendiu: alţi doi prunci i-au fost ucişi în urmă cu 12 ani

Un incendiu devastator a cuprins în această dimineaţă locuinţa unei femei din Uricani, iar trei dintre cei patru copii ai săi, cu vârste între un an şi 10 ani, au murit. În urmă cu 12 ani, alţi doi copii ai femeii au fost ucişi de fostul concubin al acesteia.

Hunedoara



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite