Blestemul femeii care şi-a pierdut trei copii într-un incendiu: alţi doi prunci i-au fost ucişi în urmă cu 12 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Incendiu mistuitor în Uricani.
Incendiu mistuitor în Uricani.

Un incendiu devastator a cuprins în această dimineaţă locuinţa unei femei din Uricani, iar trei dintre cei patru copii ai săi, cu vârste între un an şi 10 ani, au murit. În urmă cu 12 ani, alţi doi copii ai femeii au fost ucişi de fostul concubin al acesteia.

Incendiul care a cuprins apartamentul din Uricani al Alinei Ardelean a fost provocat de o lumânare pe care femeia uitase să o stingă. Trei dintre cei patru copii ai săi, cu vârste între un an şi 10 ani, lăsaţi singuri acasă, au murit.

"Una dintre victime, un copil de un an, a murit carbonizată, sora lui, în vârstă de opt ani a decedat la spital în urma unui stop-cardio respirator, iar fratele lor mai mare, în vârstă de zece ani, a murit intoxicat cu fum", a informat Bogdan Dănăiaţă, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru SItuaţii de Urgenţă Hunedoara.

Femeia va fi cercetată pentru ucidere din culpă. Povestea ei ascunde o altă tragedie. În urmă cu 12 ani, un fost iubit al femeii i-a ucis doi copii: un băieţel de şapte luni şi o fetiţă de doi ani.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul a rămas singur cu bebeluşul şi, beat fiind, a încercat să-şi liniştească fiul care plângea. Iniţial, i-a dat o sticlă cu lapte. Cum copilul nu s-a liniştit, l-a lovit în cap cu sticla cu biberon. Lovitura a dus la deceul pruncului. Anchetatorii au descoperit şi alte urme de violenţă pe trupul copilului, iclusiv în zona gâtului. De asemenea, au stabilit că iubitul femeii i-a strangulat şi fata în vârstă de doi ani, pe care cei doi au îngropat-o apoi în albia unui pârâu secat, din apropierea casei în care locuiau atunci. Autorul celor două crime a murit în închisoare.


Vă recomandăm şi:

Trei copii au murit într-un incendiu, în locuinţa în care au fost lăsaţi singuri. Victimele au vârste de până în 10 ani

Tragedie în Uricani: trei copii cu vârste între un an şi zece ani au murit în urma unui incendiu care a cuprins,  luni dimineaţa, locuinţa în care se aflau. Minorii au fost lăsaţi nesupravegheaţi.

FOTO Tragedie dublă pe şoseaua Cinciş - Hunedoara: un tânăr a plonjat cu maşina într-o râpă. Tatăl său şi un vecin au murit

Doi hunedoreni au murit pe loc, în această seară, după ce maşina cu care se deplasau pe drumul judeţean Hunedoara – Cinciş s-a prăbuşit într-o râpă. Tragedia a fost provocată de un tânăr, care a aţipit la volan.

Copilul de şase ani care a căzut în râul Jiu a murit în spitalul din Petroşani

Copilul în vârstă de şase ani care s-a prăbuşit sâmbătă în râul Jiu şi a fost luat de ape a murit la spitalul din municipiul Petroşani.


 

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite