Un sat pitoresc din Munţii Metaliferi a rămas complet pustiu. În trecut avea 300 de locuitori VIDEO
0
Niciun om nu mai locuieşte în satul Gialacuta, din Munţii Metaliferi, o aşezare pitorească, populată în trecut de aproape 300 de locuitori.
Gialacuta, unul dintre cele mai pitoreşti sate din Munţii Metaliferi, a rămas pustiu.
Aşezarea de pe valea pârâului Gialacuta, traversată de un drum forestier, avea la începutul secolului XX aproape 300 de locuitori.
Oamenii lucrau pământul, creşteau animale, aveau livezi şi păşuni, iar unii erau angajaţi în minele şi exploatările forestiere din împrejurimi.
O biserică veche de peste trei secole şi o şcoală însufleţeau atmosfera satului izolat al comunei Brănişca, aflat la circa 30 de kilometri de municipiul Deva.
Viaţa în mijlocul sălbăticiei. Cum trăiesc singurii locuitori ai satelor fantomă din pădurile Lacului Cinciş VIDEO
Cu timpul, toate localităţile rurale de la poalele Munţilor Metaliferi s-au depopulat, însă fenomenul a fost resimţit cel mai profund de comunitatea din Gialacuta.
„Oamenii din Gialacuta, Căbeşti, Furcşoara şi Bărăştii Iliei, satele din zonă unde au mai rămas câţiva locuitori, se ocupau cu creşterea animalelor şi mai lucrau la Deva, la termocentrala Mintia sau la cariera de la Chişcădaga. Autobuzul cu navetişti oprea zilnic în apropiere de biserica din Căbeşti şi era mai tot timpul plin. Erau şcoli în zonă, iar până prin anii ´80 satele erau pline de viaţă. Se cultivau cartofi, grâu şi porumb, pe dealurile ocupate acum de pădure”, relata o localnică din satul învecinat, Căbeşti.
Gialacuta. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Până la biserica din Căbeşti, drumul este asfaltat, iar de aici, călătorii mai au de parcurs circa trei kilometri pe un drum forestier de pământ, până în Gialacuta.
În urmă cu un deceniu, mai puţin de zece oameni, cei mai mulţi vârstnici, mai locuiau în Gialacuta. Atunci, vechea biserică de lemn a satului – aflată pe lista monumentelor istorice ale Hunedoarei – a ars din temelii în urma unui incendiu de vegetaţie care a cuprins-o. Bătrânii au fost prea neputincioşi pentru a o putea salva de mistuire şi, odată cu biserica de pe deal, soarta satului a rămas pecetluită.
Gialacuta. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
În anii următori, numărul localnicilor s-a împuţinat treptat, iar anul trecut doar Loghin Topor mai trăia în Gialacuta.
Gospodăria sa, altădată plină de animale, a rămas pustie. Bătrânul mai poate fi văzut rareori pe păşunile satului.
Cei care vizitează satul pot auzi o mulţime de păsări şi animale sălbatice, care trăiesc în pădurile din vecinătate.
Dintre gospodăriile închise, unele au fost puse sub lacăt, iar cei care le deţin mai se întorc uneori aici pentru a le îngriji.
În fosta şcoală. Gialacuta. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
La unele case, oamenii au montat camere video şi au pus indicatoare în care îi avertizează pe străini că accesul le este interzis pe proprietăţile private. Alte clădiri au fost lăsate să se ruineze, iar vegetaţia luxuriantă a pus stăpânire pe ele, în timp ce pădurea „seacă” a ocupat fostele păşuni.
La poalele dealului pe care se află rămăşiţele bisericii, clădirea şcolii din Gialacuta a rămas devastată. Văzut de pe dealuri, satul încremenit în timp, oferă oaspeţilor săi o privelişte spectaculoasă. Puţini oameni îi mai calcă, însă, potecile.
Video, pe larg
Povestea bisericii de lemn
Biserica de lemn din Gialacuta a fost ridicată la mijlocul secolului al XVII-lea. Avea hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” şi figura pe lista monumentelor istorice. Biserica domina de pe deal, satul risipit în vale şi pe coaste, informa preotul Florin Dobrei, în volumul „Bisericile ortodoxe hunedorene (Reşiţa, 2010).
„Momentul înălţării lăcaşului existent se consideră că este în miezul secolului al XVII-lea, văleatul stăruind poate în pragul de sus al uşii de vest, îngropat sub tencuială”, arăta autorul.
Aici a fost biserica din Gialacuta. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Cu peste cinci decenii în urmă, pereţii au fost tencuiţi pe dinafară, dar şi la interior, peste o prea posibilă decoraţie pictată, datorată unuia dintre zugravii de la care au rămas mărturii. Din secolul al XVIII-lea, în biserică se păstrau trei icoane preţioase: Maria cu Pruncul; Sfântul Nicolae, Isus Hristos, ajunse în depozitul de la Orăştie. De la dispariţia bisericii din 19 martie 2012, în locul ei nu a mai fost ridicat niciun aşezământ, satul fiind considerat prea depopulat pentru o asemenea investiţie.
Vă recomandăm să citiţi şi:
Pădurile seculare din munţii României. Locurile legendare din Hunedoara unde au rămas neatinse FOTO
Satul unic în lume, cu drum şi biserică de marmură, ţinut în viaţă de ciobani şi măicuţe VIDEO
Se încarcă comentariile...
