Satul arhaic din Ţinutul Pădurenilor, înghiţit de pădure şi ţinut în viaţă de o mână de oameni. Este una dintre cele mai pitoreşti aşezări din Hunedoara VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aurora Şerban, una dintre puţinele localnice din Arănieş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL
Aurora Şerban, una dintre puţinele localnice din Arănieş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Mai puţin de 20 de oameni trăiesc în satul Arănieş, una dintre cele mai vechi şi pitoreşti aşezări din Ţinutul Pădurenilor, Hunedoara.

Câteva familii mai locuiesc în Arănieş (comuna Cerbăl) din Ţinutul Pădurenilor.

GALERIE FOTO DIN ARĂNIEŞ

Aşezarea de munte se află la 20 de kilometri de Hunedoara şi a fost atestată documentar pentru prima dată în anul 1453.

Podul uitat de pe calea ferată din Ţinutul Pădurenilor. S-a păstrat 120 de ani, deşi linia a fost distrusă VIDEO

Tradiţii şi folclor în Ţinutul Pădurenilor. Începe Festivalul Pădurenilor „Drăgan Muntean”

Splendoarea costumelor populare din Ţinutul Pădurenilor: portul este unic în România FOTO

Numele ei provine din maghiară (Aranyos) şi înseamnă „auriu“. La poalele dealului pe care a fost înfiinţat satul, curge râul Zlaşti, al cărui toponim slavon înseamnă, de asemenea, „de aur” şi arată că în secolele trecute localnicii se ocupau cu căutarea metalului preţios (aluvionar).


Satul Arănieş. VIDEO: Daniel Guţă. ADEVĂRUL


De pe valea râului Zlaşti, ultimii doi kilometri ai drumului spre Arănieş urcă abrupt, pe culmea unde călătorii găsesc un pâlc de case, grupate în jurul bisericii vechi de trei secole. Întreaga aşezare este înconjurată de pădurile care se întind pe sute de hectare. Peisajul arhaic al satului nu s-a schimbat în ultimele decenii, doar uliţele sale au fost asfaltate.


Satul Arănieş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

În ciuda condiţiilor vitrege de trai ale localnicilor şi a comunităţii sale tot mai restrânse, aşezarea a rezistat trecerii timpului. Multe dintre casele vechi au rămas părăsite, iar altele sunt folosite doar în perioade scurte din an. 

aranies foto daniel guta adevarul

„Avem şi locuinţe în Hunedoara, dar îngrijim şi de gospodăriile de aici. Nu e o distanţă mare până la oraş, unde facem cumpărături. Altfel, viaţa e mai frumoasă în Arănieş, e mai simplă, chiar dacă avem grija animalelor, a lemnelor de foc, iar unii dintre noi luăm apa încă de la fântâni şi izvoare”, spune una dintre localnice.


Satul Arănieş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Aurora Şerban, o altă săteancă, spune că nu şi-ar părăsi satul pentru a trăi mai confortabil la oraş. „Au plecat tinerii, însă noi am rămas în liniştea de aici. Doar mistreţii ne mai dau de furcă, atunci când ne intră în curţi după legume. Uneori, pe uliţele satului mai ajung turişti şi îi vedem cum se miră de aceste locuri, parcă uitate de lume în mijlocul pădurilor”, spune Aurora. 

aranies foto daniel guta adevarul

Localnicii păstrează tradiţii străvechi şi se mândresc cu costumele tradiţionale din Ţinutul Pădurenilor, unele vechi de peste un secol, nelipsite din zestrea fiecărei familii. De sărbători, femeile îşi împletesc părul, îşi pun cămăşi din bumbac, bogat împodobite cu motive populare, basmale colorate şi mărgele, cojocele şi laibăre, iar soţii lor îmbracă veste din postav şi cămăşi albe, adăugate pantalonilor negri şi acoperite uneori acoperite de şube.

Ţinutul Pădurenilor

Ţinutul Pădurenilor se întinde la poalele Munţilor Poiana Ruscă, într-o regiune deluroasă, mărginită de văile Cernei şi ale Mureşului, îndepărtată de principalele drumuri şi de căile ferate din vestul României. Are în componenţă peste 40 de sate, înfiinţate pe coastele unor dealuri, şi pe văile râurilor şi pârâurilor care coboară spre Valea Mureşului, aproape toate înconjurate de păduri vaste.


Vechea şcoală din Arănieş. Foto: Daniel Guţă. ADEVĂRUL

Cele mai vechi sate datează din secolul al XIII-lea şi au păstrat urme mai vechi de locuire. După Al Doilea Război Mondial, cele mai multe dintre satele pădurenilor s-au depopulat treptat, din cauza condiţiilor dificile de trai, dar şi a dezvoltării oraşelor Hunedoara şi Deva, care aveau nevoie de forţă de muncă. Satele din Ţinutul Pădurenilor – cuprinse în comunele Bătrâna, Bunila, Cerbăl, Ghelari, Lelese, Lunca Cernii de Sus şi Topliţa – numără în total mai puţin de 5.000 de locuitori, de patru ori mai puţin ca în urmă cu jumătate de secol.

aranies foto daniel guta adevarul

Deşi au rămas aproape pustii, locurile arhaice le oferă oaspeţilor ocazia de a explora unul dintre cele mai pitoreşti ţinuturi din ţară, puţin afectat de modernitate, în care pădurile se întind către orizont, iar casele îngrămădite pe culmi formează mici sate-muzeu ale trecutului. În ultimii ani, mai multe foste drumuri forestiere şi de creste au fost modernizate, astfel că locurile ascunse în inima pădurii şi a munţilor au devenit accesibile turiştilor care aleg trasee comode.

Vă recomandăm să citiţi şi:

FOTO Lumea de altădată a Pădurenilor. Ţinutul vestit din Munţii Poiana Ruscă în ilustraţii de colecţie

VIDEO Tradiţiile fermecătoare păstrate cu sfinţenie în Ţinutul Pădurenilor. Cum petrece lumea la nedeile care adună toată suflarea satelor

FOTO Pe urmele minelor de fier din Transilvania. Cinci locuri de neuitat din ţinutul de poveste al pădurenilor

Satele arhaice din Ţinutul Pădurenilor, redescoperite de turişti odată cu noile lor şosele VIDEO

 Alun, satul de marmură pustiu. Secretele oazei de linişte din Ţinutul Pădurenilor VIDEO

„Paznicul” viaductului neclintit de pe calea ferată dispărută a Hunedoarei, cu o istorie de 120 de ani VIDEO

De ce s-a depopulat Ţinutul Pădurenilor. Frumoasa regiune din vestul României, pustiită în ultimele decenii VIDEO

Sărbătoarea arhaică păstrată cu sfinţenie în Ţinutul Pădurenilor. Cum primesc vara oamenii din Lelese VIDEO

Ţinutul Pădurenilor, dezvelit de secrete. Satele de basm din Munţii Poiana Ruscă FOTO VIDEO

Hunedoara



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite